luni, octombrie 14, 2024
AcasăPoliticăGeoană se lansează cu un partid de traseiști. A aspirat deja 10...

Geoană se lansează cu un partid de traseiști. A aspirat deja 10 deputați, dintre care 5 aduși în Parlament de USR+Cioloș

-

Tot mai multe voci indică faptul că partidul DREPT, în care s-au înscris deja 10 deputați de la USR, AUR, PNL și UDMR, a fost construit pentru a fi suport electoral pentru Mircea Geoană.

Partidul DREPT (Dreptate și Respect în Europa) a aspirat deja 10 parlamentari: 4 intrați în Parlament pe listele USR, 3 de la AUR (unul ex-PSD), doi de la PNL și unul de la UDMR. Ei sunt în căutarea unui nou vehicul electoral, pentru că la fostele lor partide nu mai aveau șanse să prindă locuri eligibile.

Luni, 2 septembrie, în prima zi a noii sesiuni parlamentare, cei 10 deputați au depus la Secretariatul General al Camerei Deputaţilor un document prin care își declară apartenența la Partidul DREPT.

În negocieri pentru a adera la noua formațiune politică se află și avocatul Vlad Gheorghe, fost europarlamentar USR în legislatura 2019-2024.

- Advertisement -

Partidul DREPT este condus de Alexandru Gâdiuță, viceprimar al Sectorului 6, exclus din USR în noiembrie 2023.

Mai multe surse poltice susțin că lansarea Partidului DREPT are legătură cu iminenta candidatură prezidențială a lui Mircea Geoană (66 de ani).

Alexandru Gâdiuță, președintele Partidului DREPT

Cei 10 deputați racolați de Partidul DREPT

  • Radu Tudor Ciornei (ex-USR) – 52 de ani
  • Cristian Paul Ichim (ex-USR) – 49 de ani
  • Ion Marian Lazăr (ex-USR) – 46 de ani
  • Daniel Liviu Toda (ex-USR) – 41 de ani
  • Florică Ică Calotă (ex-PSD, ex-AUR) – 60 de ani
  • Daniel Florea (ex-PSD, ex-AUR) – 51 de ani
  • Daniel Sorin Gheba (ex-USR, ex-AUR) – 46 de ani
  • Liviu Ioan Balint (ex-PNL) – 52 de ani
  • Gheorghe Pecingină (ex-PNL) – 46 de ani
  • Norbert Apjok (ex-UDMR) – 34 de ani.

Liviu Ioan Balint, 6 partide în 8 ani: UNPR – PMP – PSD – Pro România – PNL – DREPT. Altfel spus: Oprea – Băsescu – Dragnea – Ponta – Orban – Geoană!

Liviu Ioan Balint

Dintre aceștia, „traseistul perfect” este Liviu Ioan Balint, care se află la al 6 -lea partid în 8 ani. Până în 2016 a activat în UNPR-ul „Generalului Izmană”, Gabriel Oprea. A trecut la timp la PMP (sub „patronajul” lui Traian Băsescu) pentru a fi ales deputat pe lista acestuia, în județul său natal, Sălaj. După 9 luni a trecut la PSD (condus pe atunci de Liviu Dragnea), după alți doi ani la Pro România (Victor Ponta). În 2020 a ajuns la PNL (lider: Ludovic Orban), sub steagul căruia a obținut al doilea mandat de deputat, dar în județul Dâmbovița. A stat la PNL și sub conducerea lui Florin Cîțu și a generalului Nicolae Ciucă, iar acum trece la DREPT, în barca lui Mircea Geoană.

- Advertisement -

Așadar, Liviu Ioan Balint a crezut fierbinte, succesiv, în Gabriel Oprea, Traian Băsescu, Liviu Dragnea, Victor Ponta, Ludovic Orban, Florin Cîțu și Nicolae Ciucă, iar acum respiră ideile lui Mircea Geoană! Mega-traseistul a servit docil inclusiv sub doi generali (Opea și Ciucă).

Florică Ică Calotă

Un alt mare traseist este Florică Ică Calotă, om de casă al lui Dan Voiculescu, plasat cu succes pe diverse liste de partid. Acesta a fost ales deputat de trei ori: susținut de PNL (pe lista USL, deci în alianță cu PSD) în 2012, apoi de ALDE (în 2016) și din nou la PNL (în 2020). A mai fost la PUR / Partidul Consevator (diversele încercări eșuate ale lui Dan Voiculescu), dar și la Pro România (V. Ponta). Anul trecut s-a înscris în Partidul Republican (înființat de Alexandru Coiță, zis Alex Coita), activând în grupul parlamentar AUR și spunând că va candida pe lista AUR, dar între timp a l-a aspirat DREPT-ul lui Geoană.

Așadar, în dreptul lui Florică Ică Calotă putem trece 7 partide: PUR / Partidul Consevator – PNL – ALDE – Pro România – Partidul Republican – AUR – DREPT.

Daniel Florea, fost primar PSD al Sectorului 5 în mandatul 2016-2020, a trecut și el pe la Partidul Republican / AUR înainte de a ajunge în tabăra lui Geoană.

Un traseu bizar a avut Daniel Sorin Gheba, deputat de Dolj: a fost ales pe lista USR, a migrat la AUR, iar acum a trecut la DREPT.

Dintre cei cinci USR-iști „dezertați” la Geoană, doi erau „cioloșiști”, iar unul plecase la AUR

USR a anunțat luni că a exclus din partid şi din grupul parlamentar, prin vot, doi deputaţi – Ion Marian Lazăr şi Radu Tudor Ciornei. Comunicatul USR: „Marian Lazăr, deputat de Vâlcea, şi Radu Ciornei, deputat de Suceava, nu mai sunt de astăzi membri USR, deputaţi afiliaţi grupului parlamentar USR. Forul de conducere a decis excluderea lor după ce aceştia au recunoscut că în ultima perioadă au avut discuţii cu alte partide pentru a obţine garanţia că vor fi pe locuri eligibile la alegerile parlamentare”.

Ceilalți doi USR-iști „dezertați” la DREPT, Cristian Paul Ichim și Daniel Liviu Toda, au reprezentat PLUS-ul și apoi REPER-ul lui Dacian Cioloș, fiind aleși în 2020 pe lista USR-PLUS. Ei nu ma făceau parte din USR încă din 2022, plecând după Cioloș la REPER.

Al 5-lea USR-ist ajuns la Partidul DREPT este Daniel Sorin Gheba, care în 2023 a trecut la AUR, dar între timp a descoperit că George Simion i-a tras țeapă și nu-l pune pe un loc eligibil.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Robert Turcescu îi numește „patrioți“ pe șefii MApN care au întârziat livrarea sistemului Patriot către Ucraina. „S-a tras de timp cât s-a putut!“, se bucură rusofilul

Lăcomia fără sfârșit a PSD-istului Toni Greblă. De la furtul de bani la furtul de voturi. 12.000 de euro pe lună pentru „nababul alegerilor”, care e și „revoluționar”, și mega-pensionar special

Clasamentul real al candidaților la Președinție: „Geoană – puțin peste 20%, Ciolacu – 17-19%, Lasconi – 15-16%, Șoșoacă și Simion – câte 13-14%, Ciucă – sub 10%“. Singura care urcă e candidata USR, singurul care coboară e cel al PNL

Câciu se laudă că din septembrie începe România absorbția banilor europeni pe 2021-2027. Adică în primii patru ani nu s-a luat nimic!

Scandalul abuzurilor sexuale de la SNSPA a aruncat în aer nunta de nabab a lui Pieleanu cu o senatoare PSD, pe un vapor de lux, în Grecia

2 COMENTARII

  1. Si USR ,cu noua conducere,nu are nicio vina?Uitati-va cum isi trateaza vechii membri,oameni care au intrat in partid de la fondarea lui si care au performat ,cum e Drula..de aceea pleaca,pentru ca vine o fatuca la conducere ,abia intrata in partid, sa faca reforme dupa cum o duce capul..cand racoleaza membrii unor fosti parteneri de coalitie,asta e normal? Cei ademeniti cu locuri eligibile dupa nici 3 zile in partid,asta nu e traseism?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -