vineri, octombrie 4, 2024
AcasăLumea"Există noi amenințări biologice, pe lângă care coronavirusul nu pare groaznic! Dacă...

„Există noi amenințări biologice, pe lângă care coronavirusul nu pare groaznic! Dacă vrei să trăiești, trebuie să investești în știință”

-

Director al Institutului de Genetică și Biologie Moleculară și membru corespondent al Academiei Naționale a Ucrainei, profesorul universitar Mihailo Tukalo formulează un avertisment dur: „În urma Conferinței de la Geneva, am scris un raport către Guvern, în care am specificat clar că trebuie să începem să ne apărăm”.

Savantul ucrainean nu e într-atât de preocupat în privința stârpirii noii tulpini de coronavirus, ci de amenințările biologice la nivel mondial. Într-un interviu acordat publicației „Ukrainskaia Pravda”, Tukalo susține că SARS-CoV-2 a suferit, până acum, 200 de mutații și că numărul acestora se va mări în săptămânile care vor urma.

Mihailo Tukalo: „Anul trecut am fost membru al delegației ucrainene la Conferința Internațională de la Geneva privind neproliferarea armelor biologice și chimice. Acolo, cele mai mari discuții s-au purtat în legătură cu metode de editare ușoară a genomului prin tehnologii CRISPR (o familie de secvențe ADN găsite în genomul organismelor procariote; secvențele conțin fragmente din ADN-ul virusului care a atacat bacteria / sursa: Wikipedia). Prin folosirea acesteia, un ARN poate ucide – sau modifica – o anumită genă din ADN-ul unui anumit lucru viu, inclusiv la oameni. Oamenii au două alele ale unei gene. Dacă distrugi una, cea rămasă funcționează. Deci, folosind CRISPR, a fost dezvoltată și o metodă care poate ucide ambele alele simultan”.

Partea proastă, completează Tukalo, e că „sistemul a fost testat pe țânțari malarieni: femelele au fost sterilizate, suprimând ambele alele. Drept urmare, după 5-7 generații, întreaga populație a murit. Acesta este un dezastru, deoarece metode similare pot fi aplicate atât insectelor, cât și oamenilor. Și această tehnologie nu necesită echipamente serioase, iar componentele pentru editarea CRISPR sunt fabricate de numeroase companii, adică pot fi achiziționate cu ușurință”.

- Advertisement -

În rândurile de mai jos, Ziaristii.com vă prezintă cele mai importante idei trasate de cercetătorul ucrainean Tukalo, care a scris peste 200 de lucrări științifice pentru publicații internaționale de top. Printre ele se numără celebra revistă americană „Science”.

„Mi-am sunat colegii de la Institutul Karolinska din Suedia. Doi dintre angajații lor s-au îmbolnăvit brusc: unul și-a pierdut picioarele, celălalt a leșinat. În urma testelor, s-a dovedit că amândoi erau infectați cu coronavirus”

* „Coronavirusul care a ajuns în Ucraina a suferit mutații. În primele luni ale pandemiei, oamenii de știință au speculat că boala Covid-19 n-a suferit modificări rapide, dar, până acum, au fost identificate peste 200 de mutații la nivel mondial. Și până la vară, sunt sigur, vor fi mult mai multe”.

* „La mijlocul lunii aprilie, am trimis o scrisoare oficială către Centrul de Sănătate Publică, prin care am solicitat zece probe ARN pentru cercetare de la persoanele infectate. Desigur, nu era vorba despre virus, ci, ca să spunem așa, despre partea sa dezactivată. Mi s-a spus că nu există timp pentru a face acest lucru. Era vorba de câteva minute! O probă de virus este plasată într-o eprubetă, se adaugă un reactiv care inactivează proteina – asta este tot”.

- Advertisement -

* „Orice mutație trebuie monitorizată, deoarece coronavirusul devine mai puțin agresiv, dar mai insidios: lovește din ce în ce mai asimptomatic, dar bate sistemele nervoase și cardiovasculare”.

* „Mi-am sunat colegii de la Institutul Karolinska din Suedia. Doi dintre angajații lor s-au îmbolnăvit brusc: unul și-a pierdut picioarele, celălalt a leșinat. În urma testelor, s-a dovedit că amândoi erau infectați cu coronavirus. Și asta s-a produs într-o țară care n-a introdus sistemul de carantină, deoarece nu avea zeci de mii de pacienți cu simptome tipice de coronavirus. În primul rând, poate fi acțiunea unui coronavirus mutant. În al doilea rând, în urmă cu câteva luni, umanitatea nu știa prea multe despre acest virus. Este posibil ca el să fi acționat de mai multă vreme, dar pacienții cu astfel de simptome nu au fost testați, deoarece se credea că acest coronavirus afectează în principal plămânii”.

„Sunt 90% sigur că acest tip de coronavirus s-a declanșat în mod natural. Cred că va fi ca gripa. Într-un an sau doi, oamenii se vor obișnui cu acest virus”

* „Sunt 90% sigur că acest tip de coronavirus s-a declanșat în mod natural. Cred că va fi ca gripa. Într-un an sau doi, oamenii se vor obișnui cu acest virus. Va apărea și un vaccin. Presupun că 30% din populație este deja asimptomatică. Se pare că toți ne vom îmbolnăvi”.

* „Apropo, actuala pandemie nu este o surpriză. Oamenii de știință au prezis-o, dar nu știau cât de rapid se va răspândi virusul. Timp de zeci de ani, autoritățile ucrainene au fost solicitate să investească în știință, medicină și educație. Astăzi putem adăuga la acest deziderat: dacă vrei să trăiești, trebuie să investești în știință”.

* „În Ucraina trebuie înființat un centru pentru studiul agenților patogeni umani și la animale. Ar fi singurul centru unde ar funcționa cei mai buni specialiști din diferite institute – biologi moleculari, virologi, geneticieni, imunologi. Este important să existe multe «muzee» în țară – la Harkov, Odessa, Lviv, Kiev. «Muzeele» sunt colecția de probe de viruși și bacterii patogene cumplite. De fapt, acestea sunt «muzee» ale virușilor distructivi. Unele probe datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea și ar fi utile pentru combaterea celor mai noi virusuri”.

* „Ucraina are încă un potențial de aur, care ar trebui utilizat la capacitate maximă, deoarece există noi și noi amenințări biologice, în comparație cu care coronavirusul nu pare groaznic. Anul trecut, am fost membru al delegației ucrainene la Conferința internațională de la Geneva privind neproliferarea armelor biologice și chimice. Acolo, cele mai mari discuții s-au purtat în legătură cu metode de editare ușoară a genomului prin tehnologii CRISPR. Prin folosirea acesteia, un ARN poate ucide – sau modifica – o anumită genă din ADN-ul unui anumit lucru viu, inclusiv la oameni. Permiteți-mi să vă reamintesc că oamenii au două alele ale unei gene. Dacă distrugi una, cea rămasă funcționează. Deci, folosind CRISPR, a fost dezvoltată și o metodă care poate ucide ambele alele simultan”.

„Lumea s-a schimbat. Și se va schimba rapid în viitor. De la globalizare, umanitatea se va îndrepta spre regionalizare și chiar izolaționism. Și în această lume nouă, fiecare țară se va apăra, nimeni nu ne va ajuta”

* „Sistemul a fost testat pe țânțari malarieni: femelele au fost sterilizate, suprimând ambele alele. Drept urmare, după 5-7 generații, întreaga populație a murit. Acesta este un dezastru, deoarece metode similare pot fi aplicate atât insectelor, cât și oamenilor. Și această tehnologie nu necesită echipamente serioase, iar componentele pentru editarea CRISPR sunt fabricate de numeroase companii, adică pot fi achiziționate cu ușurință”.

* „Există zeci de laboratoare din lume care lucrează cu editarea genomului (inclusiv genomul uman) – în Statele Unite, Marea Britanie, China, Rusia. Și toate sunt închise. ONU nu este în măsură să stabilească regulile jocului în domeniul experimentelor genetice”.

* „Lumea s-a schimbat. Și se va schimba rapid în viitor. De la globalizare, umanitatea se va îndrepta spre regionalizare și chiar izolaționism. Și în această lume nouă, fiecare țară se va apăra, nimeni nu ne va ajuta. Pentru a se proteja de astfel de amenințări, statul trebuie să aibă cel puțin un laborator puternic de informații genetice. Deși, pentru o țară cu o populație de 40 de milioane, un laborator nu este suficient”.

* „În urma Conferinței de la Geneva, am scris un raport către Guvern, în care am specificat clar că trebuie să începem să ne apărăm. Institutul nostru are mai multe departamente care lucrează la dezvoltarea de medicamente, în special, împotriva bolilor coronariene și a cancerului. Există și departamente specializate în celule stem . Aceasta este o perspectivă fantastică pentru umanitate. Am lucrat timp de 15 ani în cel mai bun laborator din Europa, în departamentul European de Biologie Moleculară din Grenoble, deci știu despre ce vorbesc”.

„Ne propunem să dezvoltăm sisteme de testare și să identificăm abordări individuale ale tratamentului diferitelor boli grave. Aceasta va fi medicina secolului XXI”

* „Laboratorul UE are un buget imens. Am lucrat cu enzime implicate în biosinteza proteinelor și a apărut ideea de a le folosi ca ținte pentru dezvoltarea medicamentelor. După întoarcerea la Kiev, am continuat acest studiu de caz. Împreună cu Departamentul de Chimie Biomedicală, condus de Serghei Iarmoliuk, am dezvoltat noi antibiotice împotriva tuberculozei. Institutul lucrează în continuare la cele mai noi antibiotice”.

* „Astăzi, institutul nostru se concentrează pe problematica ce ține de medicina personalizată. Aceasta este o idee foarte importantă, care începe să fie pusă în aplicare în Statele Unite, Germania și Israel. Se bazează pe faptul că fiecare individ are un metabolism diferit, proteinele și enzimele fiecărei persoane sunt exprimate diferit. Deci, aproximativ, dând aceleași pastile pentru aceeași boală pentru mine și pentru tine, este posibil să nu obțineți rezultatul dorit”.

* „Se studiază mecanismele care vor ajuta la determinarea dacă o persoană are sau nu boala și, dacă da, în ce stadiu se află. Ne propunem să dezvoltăm sisteme de testare și să identificăm abordări individuale ale tratamentului diferitelor boli grave. Aceasta va fi medicina secolului XXI. Și am dori ca țara noastră să intre în era medicinii personalizate cu putere deplină. Statul ne alocă aproximativ 28 de milioane de hrivne pe an (aproximativ un milion de euro). Aceste fonduri sunt suficiente pentru 87% din personalul angajat. Avem 300 de angajați”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Lista celor 103 municipii cu zone metropolitane pe 30 km, în care nu e obligatorie declarația pe proprie răspundere

3 COMENTARII

  1. Cum dracu’ îi găsiți tocmai acum??.. v-au dat analfabeții bani de la guvern și acum începeți cu spaima în populația.. nenorocită nație… n-am auzit de la voi timp de două luni și jumătate un cuvânt de îmbărbătare,de speranță,de bine vorba Hagi….numai dezastru , crime , morți.. morții mă-tii de jurnalist plătit…

  2. Autorul vorbeste de bioterorism. Asta-i un subiect separat. Nu-i nevoie de CRISPR pentru a produce un act de bioterorism, sunt metode mult mai simple si mai ieftine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -