joi, noiembrie 21, 2024
AcasăMainEXCLUSIV. Klaus Iohannis a dejucat planul PSD de a-l exclude din programul...

EXCLUSIV. Klaus Iohannis a dejucat planul PSD de a-l exclude din programul oficial de la Ateneu. Preşedintele va susține şi un discurs, deşi Guvernul îi rezervase doar rolul de spectator. Presiunile europene au fost decisive

-

Klaus Iohannis va participa joi seară, de la ora 20.00, la ceremonia de la Ateneul Român, prilejuită de preluarea președinției române a Consiliului Uniunii Europene, anunță Administrația Prezidențială printr-un comunicat.

Mai mult, președintele României va susține și un discurs, primul din programul serii (înaintea premierului Dăncilă), deși în programul inițial nu era inclus.

Potrivit programului comunicat joi dimineață de Ministerul de Externe, urmau să țină discursuri doar patru demnitari:

- Advertisement -
  • Viorica Dăncilă – prim-ministrul României
  • Jean-Claude Juncker –președintele Comisiei Europene
  • Antonio Tajani –președintele Parlamentului European
  • Donald Tusk –președintele Consiliului European.

Surse politice explică jocurile de culise care au dus la această situație. Guvernul Dăncilă, cel care organizează festivitatea de la Ateneul Român, îi trimisese invitație lui Klaus Iohannis pentru a participa la ceremonie, dar fără posibilitatea de ține un discurs oficial.

La sugestia tandemului Dragnea-Vâlcov, șeful statului fusese exclus de Dăncilă de la discursuri, fiind transformat într-un simplu spectator! Conform planului ticluit de nucleul dur al PSD, lui Klaus Iohannis îi fusese rezervat „privilegiul” de a o aplauda pe Viorica Vasilica Dăncilă, singura care ar fi vorbit în numele României.

Aceleași surse susțin că președintele Iohannis a transmis Guvernului, neoficial, două mesaje:

- Advertisement -
  1. e total lipsit de civilizație ca invitațiile la un eveniment atât de important să fie trimise cu numai o zi sau două înaintea desfășurării lui;
  2. președintele va fi prezent la festivitate doar dacă va ține și un discurs de bun-venit în numele țării-gazdă (precizând că nu are nimic împotrivă să vorbească și premierul).

Dăncilă a încercat să ignore „pretenția” președintelui, dar o discuție telefonică, astăzi, între cei doi demnitari, precum și câteva mesaje nervoase primite de Dăncilă din partea unor oficiali europeni, inclusiv a unor socialiști, au făcut-o pe șefa Guvernului să cedeze.

Astfel, cu câteva ore înaintea festivității de la Ateneu, Klaus Iohannis a fost inclus în programul oficial, inclusiv la discursuri.

CITIȚI ȘI:

Revenirea în forță a lui Klaus Iohannis a schimbat tactica Opoziției: PNL şi USR nu mai boicotează ceremonia de la Ateneu

Dragnea va lipsi de la întâlnirile cu liderii Uniunii Europene. Îi va ține locul Ciordache

Misterele plecării lui Dragnea din țară. Zece întrebări și prea puține răspunsuri

Şi-a luat Dragnea zborul definitiv cu avion sârbesc? Sau vine să dea lovitura finală?

3 COMENTARII

  1. Mare badaranie! Aceasta Veorica, daca ar avea buna crestere, nu ar executa toate ordinele pe care i le da Dragnea . In niciun caz pe acelea badaranesti, cum ar fi sa propui a treia oara aceleasi persoane ca ministri, de parca ar fi secat geniile din tara si au ramas doar astea.
    Nu ar fi comis badarania care i-a oripilat pe oaspeti, de a nu il pune pe presedinte sa vorbeasca.
    Vedea-o-as remaniata!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -