Misterele plecării lui Dragnea din țară. Zece întrebări și prea puține răspunsuri

8
10493
Liviu Dragnea

Prima veste despre plecare

Joi, 3 ianuarie, în dimineața zilei în care Liviu Dragnea era aşteptat la DNA, site-ul ziaristii.com a scris:

„Există informații că Liviu Dragnea ar fi plecat deja din țară, pentru o vacanță prelungită într-un paradis exotic, alături de mult mai tânăra lui iubită, Irina Tănase. Destinația ar fi Maldive, unde liderul PSD a mai fost şi în 2017, când a pescuit peştele-spadă, aşa cum s-a lăudat la întoarcere.

Tot peştele-spadă e ținta sa şi în această iarnă, în liniştea Oceanului Indian, deşi e aşteptat cu <<sabia dreptății>> la sediul DNA.

Un indiciu în plus că Dragnea va fi mai mult plecat în perioada următoare: liderul PSD şi-a delegat atribuţiile de preşedinte al Camerei Deputaţilor vicepreşedintelui Florin Iordache, potrivit deciziei publicate sâmbătă, 29 decembrie, în Monitorul Oficial”.

Confirmarea

Miercuri, 9 ianuarie, cu o zi înaintea marii reuniuni româno-europene de la Bucureşti, site-ul G4Media.ro a dezvăluit:

„Liderul PSD, Liviu Dragnea, a plecat din țară încă de pe data de 2 ianuarie seara, în jurul orei 20.00, de pe terminalul deținut de Țiriac Air, cu un avion privat închiriat de la o companie sârbească, au declarat pentru G4Media.ro surse aeroporturare. Potrivit acestora, Dragnea ar fi plecat însoțit de partenera lui, Irina Tănase și de încă o persoană pe ruta București – Sofia – Verona. Nu e clar de ce avionul cu care a plecat Dragnea în vacanță a făcut escală la Sofia și cine plătește costurile deplasării cu avionul. Nu este clar nici dacă Verona a fost ultima destinație sau de acolo avionul a plecat spre o altă destinație”.

Reconfirmarea

Joi, 10 ianuarie, vicepreședintele Camerei Deputaților, Florin Iordache, a confirmat că Liviu Dragnea nu va fi prezent la festivitățile de preluare de către România a președinției Consiliului Uniunii Europene. „Voi reprezenta Camera Deputațiilor în întâlnirea de vineri cu președintele Comisiei Europene, domnul Juncker”, a declarat Iordache pentru Hotnews.ro.

Marile întrebări

  1. De ce a încercat Codrin Ștefănescu să creeze o perdea de fum în jurul plecării lui Dragnea?

Pe 3 ianuarie, exact la o zi după ce Dragnea a părăsit România, secretarul general al PSD a spus, din proprie inițiativă, că liderul PSD „nu a plecat din țară” și că „nu va pleca din țară, în mod sigur”.

Mai mult, tot din proprie inițiativă, Ștefănescu a spus la B1 TV că  Irina Tănase va deveni „cât de curând” soția lui Liviu Dragnea. „Liviu Dragnea nu se află în Maldive cu logodnica lui, care îi va deveni și soție cât de curând. (…) Liviu Dragnea nu a plecat în insule exotice, nu a plecat nici pe Lună, nici pe Marte”.

Acest amănunt suplimentar, referitor la apropiata nuntă a lui Dragnea, pare să fi avut rostul de a îngroșa perdeaua de fum ridicată de secretarul general al PSD în jurul plecării șefului său de partid.

2. De ce cu un avion privat?

Când pleci în concediu, iei o cursă de linie, nu un avion privat, mai ales dacă grupul conține numai două sau trei persoane. Recurgi la avion privat doar dacă gândești plecarea ca pe o operațiune secretă, urmărind fie transportarea unor bunuri de valoare în condiții de discreție totală, fie pierderea urmei.

3. De ce avion de la sârbi?

Sigur, dacă tot închiriezi un avion privat, poți să lucrezi cu orice companie din orice țară. Dar când e vorba de Serbia, gândul te duce la Sebastian Ghiță (refugiul lui sigur aproape de România, refuzul autorităților de la Belgrad de a-l extrăda), dar și la rusofilia actualei conduceri a Serbiei.

4. De ce Țiriac Air?

Dragnea a plecat legal, „de pe terminalul deținut de Țiriac Air”, ne spune G4Media. Putea pleca de pe orice terminal, nicio problemă. Dar cînd vine vorba de Țiriac, ridici un pic din sprânceană, cunoscând relațiile speciale între afaceristul Ion Țiriac și camarila PSD, între vânătorii Țiriac și Dragnea. Nu e de neglijat nici opțiunea exprimată public de fostul tenismen: „Eu, între un hoț și un prost, îl prefer pe hoț”. I’m here, ar fi putut striga Dragnea.

5. De ce escală la Sofia?

Mai avea de luat pe cineva? Trebuiau urcate ceva bagaje speciale?

Bulgaria e cunoscută ca fiind țara-paravan folosită de „clanul Dragnea” pentru înființarea unor firme-fantomă, folosite în așa-zise operațiuni transfrontaliere, pentru a nu mai plăti TVA. Există la DNA un dosar în acest sens, într-o afacere cu mașini agricole, în care statul a fost păgubit cu milioane de euro (TVA neîncasat).

6. Cine plătește avionul?

E o întrebare banală, dar trebuie pusă. Uneori, din întrebările banale se nasc răspunsurile mari.

7. Italia e cap de linie sau…?

E greu de crezut că o vacanță prelungită se va rezuma la Italia. De aceea, întrebarea: Verona e cap de linie sau doar punct de plecare spre ținuturi mai îndepărtate și mai calde, gen Maldive sau Brazilia?

8. De ce și-a delegat atribuțiile lui Iordache pe toată luna ianuarie?

Delegarea atribuțiilor de președinte al Camerei Deputaților, către vicepreședintele Florin Iordache, putea fi făcută și pe două sau trei săptămâni. Opțiunea pentru o lună indică intenția lui Dragnea de a avea o vacanță prelungită. Și asta, în condițiile preluării președinției Consiliului UE și ale convocării Parlamentului în sesiune extraordinară pentru votarea bugetului.

9. De ce tace ca peștele-spadă?

În condițiile întrebărilor legate de plecarea sa, inclusiv în propriul partid, Dragnea ar putea emite un comunicat sau ar putea scrie câteva rânduri pe Facebook. N-a făcut-o. A ales să tacă precum renumitul pește-spadă pe care-i place să-l pescuiască în Oceanul Indian.

10. Se va întoarce Dragnea în România?

Este, poate, cea mai importantă întrebare, la care doar Dragnea ar putea răspunde. Cred, totuși, că ea va deveni de actualitate ceva mai încolo – poate la primăvară, poate la toamnă…

Deocamdată, cred că Dragnea se va întoarce. Câtă vreme nu e în pericol iminent de a fi aruncat după gratii, va continua să-și facă mendrele prin România. Mai are multe sfori de tras, multe legi de anihilat, multe contracte de dat/luat, mulți bani de sifonat…

Dar această întrebare îi va sfredeli mintea tot mai mult pe măsură ce se apropie sentința definitivă într-unul dintre multele lui dosare. Sigur, asta doar dacă vor mai fi sentințe definitive în țara asta… sau, mă rog, dacă ele vor mai ajunge în stratosfera politicii… Altfel spus, dacă vom mai avea justiție.

Eu cred, totuși, că vom avea. Nu se închide țara când vrea un infractor, fie el chiar dintre cei mai periculoși.

CITIȚI ȘI:

EXCLUSIV. Klaus Iohannis a dejucat planul PSD de a-l exclude din programul oficial de la Ateneu. Preşedintele va susține şi un discurs, deşi Guvernul îi rezervase doar rolul de spectator. Presiunile europene au fost decisive

Dragnea va lipsi de la întâlnirile cu liderii Uniunii Europene. Îi va ține locul Ciordache

Şi-a luat Dragnea zborul definitiv cu avion sârbesc? Sau vine să dea lovitura finală?

8 COMENTARII

  1. a) A plecat sa se insoare. Nu a facut-o in tara nu din decentza, s-a afisat cu tanara pana si la inmormantarea regelui. Cred ca vrea sa intocmeasca un contract de casatorie care va cuprinde proprietati de care nu vrea sa se afle in tara, pe care vrea sa le ascunda, sa le puna in siguranta.
    b)Pleaca definiti amandoi, insceneaza vreun accident si isi confectioneaza identitati false. In cazul acesta, sa ne asteptam sa aflam despre un mare tun. Ca sa nu mai vorbim despre cei care si-au incredintat lui onoarea – atata cate era. Parca zillele trecute il auzii pe Rosca Stanescu sustinandu-l si blamannd presedintele.
    A mai telefonat cuiva de cand a disparut? Cine e a treia persoana?

    • vall, acest monstru filo-rus numit Dragnea nu va face o zi de puscarie:
      1. Ghita a fast trimis la vomele filo-ruse de la Beograd pt a aranja scaparea lui Dragnea
      2. Bica si Udrea au fost trimise in Costa Rica pt back-up
      3. Filiera cu Rusia se leaga vezi avionul inchiriat care dupa escala pleaca in Rusia
      4. Stie cineva cu documente secrete a plecat acest tradator de tara numit Dragnea?
      5. Rosca-Stanescu este de mult in serviciul SVR/FSB/GRU
      6. Romania ar trebui sa blocheze aderarea Serbiei la UE
      7. Un centru de comanda al jandarmeriei in noaptea de 10 August s-a aflat in incinta Ambasadei Rusiei
      Concluzia : PSD-ALDE scoase in afara legii Art. 40 Alin. 2 CONSTITUTIA ROMANIEI

  2. Ce ghinion pt biata tara! Si acest cuplu,posibil prezidential,dragnea si irina,nu e patriot.Procedeaza la fel ca un alt cuplu cu ifose imparatesti,ciocoiesti si alte vanturi puturoase si anume alina maria si nicolae binder,nepotul Regelui Mihai,care aspira sa conduca tara.Ambele cupluri isi pun la adapost ,,soriciul,, prin oficializarea casatoriei civile in afara granitelor tarii urmarind diverse avantaje.Pt ei,nu pt tara!La vremuri grele o tulesc ca iepurii din Romania cu pasaportul de uk in dreptul inimii care ,,bate,, degeaba pt Romania!!!!

  3. Grigore sa fiti sigur ca acea luna , luata ca si concediu are multe necunoscute far a invoca traseul , de ce aia si nu alta. Prin Regat se cinta si meleodia aia Foaie verde . de nai vene……… o luna lunga de miere..?? Intrebare, noi am avut , mai avem servici, conlucram numai cu ovreii in servici sau sau numai cu euoatlantici..??? se pleaca din romania ca dintr-un sat fara ciini

  4. Nauka i jîzni ! Este oare normal ca al treilea om in stat sa dispară in neant, sa se pitească undeva, sa se volatilizeze fără sa știe nimeni de el ? Dar vizita secreta alui Teodorovici la Moscova, ce scop a avut? Ce fel de oua a mâncat acolo, fiindcă la întoarcere a devenit foarte vocativ ?! „Vocea Rusiei” a devenit atât de puternica, încât vocea României nu se mai aude sau se aude foarte pițigăiat !

  5. va aduceti aminte de asasinii sorosisti?asta-i motivul discretiei totale.aici in tara,unde e jupinul si e pazit de interlopi ca sfintele moaste,iesitul peste granita,cred ca io cam dat fiori.asasinii aia,nu’s decit niste malaci ai unor bande braziliene ,carora flausatu’ le-o ramas dator sau i’o tepuit.ce afaceri o fi invirtit in fortaleza..dracu’ stie.o fi muls nucile alea de cocos..ideea e ca,iesit peste granita care-i asigura protectia,mafiotul e gol pistol in fata unor atacuri,de data asta adevarate,ale unor recuperatori.si ar mai fi unul.trebuia sa de-a okii cu mai marii uniunii.si a ales sa-l doara in cur de presedentia rotativa.in europa nu poate fi,el,miezu’..daa,no problemo..pe final de ianuarie se intoarce iar golanu’.unde altundeva e bagat in seama si pupat in buci si unde mama naibii mai poate face atitea,fara ca nimeni sa’l ia de guler!?

  6. Banditul national a plecat insotit de o gorila fioroasa care sa-l apere pe el si pe ibovnica. Plecarea are drept scop aranjamente personale necesare dupa ce va disparea cu avutia tarii in propriul buzunar. Posibil sa fi negociat si banii pe care sa-i poata imprumuta pe activele Fondului Suveran de la rusi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here