marți, aprilie 16, 2024
AcasăLumeaEuropaEXAMENUL VENEZUELA. Greii Europei au ales: adio Maduro! România se izolează, făcând...

EXAMENUL VENEZUELA. Greii Europei au ales: adio Maduro! România se izolează, făcând un joc ciudat, favorabil Rusiei

-

Ultimatumul de 8 zile dat de marile puteri europene dictatorului Nicolas Maduro, să organizeze alegeri prezidențiale libere în Venezuela, a expirat duminică, 3 februarie. Cum Maduro i-a sfidat pe europeni, 19 țări au anunțat luni că-l recunosc ca președinte al țării sud-americane pe Juan Guaido, președintele Parlamentului.
Cele 19 țări pro-Guaido: Germania, Franța, Marea Britanie, Spania, Portugalia, Danemarca, Olanda, Belgia, Luxemburg, Cehia, Polonia, Austria, Ungaria, Croaţia, Suedia, Finlanda, Estonia, Lituania, Letonia.
Cele 9 țări cu opțiune confuză: Italia, Irlanda, România, Bulgaria, Grecia, Slovenia, Slovacia, Cipru, Malta.

Am blocat declarația comună europeană

Poziția României este o nebuloasă. Nici Ministerul de Externe (ministru: Teodor Meleșcanu), nici Președinția sau Guvernul nu au făcut comunicări lămuritoare pe această temă. Este cu atât mai grav, cu cât România este ţara care deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE.
Teodor Meleșcanu

Prin bizara opțiune pe „cazul Venezuela”, România a întors spatele marilor puteri europene Germania, Franța, Marea Britanie și Spania, precum și unor țări influente precum Olanda, Belgia, Danemarca, Suedia și Finlanda. De asemenea, România și-a sfidat și partenerul strategic, SUA, prima țară care l-a recunoscut pe Guaido.

Cele 19 țări din „clubul european (din care România s-a autoexclus) recunosc dreptul preşedintelui interimar Juan Guaido de a convoca alegeri prezidenţiale, pe care liderul chavist Maduro le refuză.
Divergenţele dintre membrii UE au împiedicat-o pe italianca Federica Mogherini, comisarul european pentru politică externă, să emită o declaraţie în sprijinul ofensivei diplomatice împotriva regimului Maduro. Mai multe ţări, cu Italia în frunte și cu România printre ele, au refuzat să-și asume acest text, care necesită aprobare unanimă.
Dar cea mai mare parte a țărilor UE a optat în mod clar pentru izolarea internaţională a lui Maduro. Într-o declaraţie comună, cele 19 țări „îl recunosc şi sprijină pe Guaido, pentru a cere alegeri prezidenţiale libere, corecte şi democratice”.

România, alături de două țări-problemă

România s-a plasat, ciudat, alături de țări-problemă ale Uniunii Europene, precum Italia și Grecia. Alte două țări-problemă, Polonia și Ungaria, au semnat totuși declarația anti-Maduro și pro-Guaido, alegând „tabăra democrațiilor europene” în acest caz.
Italia are o situație complicată, guvernul de coaliţie fiind împărţit: Mişcarea „5 Stele” respinge recunoaşterea lui Guaido, iar Liga Nordului este favorabilă recunoașterii. Preşedintele Sergio Mattarella a solicitat o aliniere la poziţia europeană, dar cerinţa sa a fost ignorată de „5 Stele”.

Dictatorul venezuelan Nicolas Maduro a întâmpinat deciziile europene cu obişnuita sa retorică anti-imperialistă. El a ameninţat Europa cu revizuirea relaţiilor bilaterale cu guvernele care l-au recunoscut pe Guaido. Cel mai dur atac a fost îndreptat împotriva premierului spaniol Pedro Sanchez, pe care l-a definit drept „un papagal care a intrat în serviciul politicii războinice a lui Donald Trump”.

Dictatorul Nicolas Maduro

America și Europa ne roagă, noi facem pe placul Rusiei!

Rusia și-a exprimat poziția prin purtătorul de cuvânt al Kremlinului: „Recunoaşterea lui Guaido este un amestec în afacerile interne ale Venezuelei”. Exact la fel se exprimă și Mişcarea „5 Stele”, care guvernează în Italia.
La această neutralitate, care e pe placul Rusiei lui Putin, a aderat, din păcate, și România, alături de mai multe țări din „zona gri” a Europei – Balcanii (Grecia, Bulgaria, Slovenia) și câteva țări mici (Cipru, Malta, slovacia). Doar Irlanda e un caz ciudat, greu explicabil în acest context.
Mike Pompeo, secretarul de stat american, a făcut apel la cele 9 ţări – printre care și România – să-l recunoască pe Guaido.
Și președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, a făcut un apel similar către țara sa: „Italia trebuie să-şi facă curaj, să urmeze sfatul şefului statului şi să-l recunoască pe Guaido drept preşedinte interimar, pentru a putea permite noi alegeri în Venezuela. Sunt dezamăgit. Mă simt jignit ca italian. Nu înțeleg de ce guvenul italian nu a recunoscut preşedinţia interimară a lui Guaido în Venezuela şi s-a dat de partea unui dictator brutal precum Maduro”.
Bulgaria, prin Ministerul său de Externe, dă semne că s-ar alinia poziției europene, sporind astfel la 20 numărul țărilor pro-Guaido. Rețineri mai există doar din partea președintelui pro-rus Rumen Radev, care îndeamnă la „prudență”.

CITIȚI ȘI:

- Advertisement -

2 COMENTARII

  1. Nu inteleg ce e cu prudenta asta? E strigator la ceruri cum aici in Romania un dictator a fost OMORAT si cu Maduro suntem prudenti !!!!!!!!!!!!!! E strigator la ceruTudorel vrea s-o blocheze pe Kovesi cu tot dinadinsul, banca nationala e atacata, se petrec numai lucruri revoltatoare. Eu una nu mai suport.

  2. Relativ la Irlanda, nu e exclus ca mana lunga a Rusiei sa fi ajuns si printre politicienii irlandezi. M-am intalnit aici in Irlanda cu multe persoane care sunt pro-ruse, unii si-au cumparat case in Bulgaria si acolo au capatat drag de rusi. Multi au ce au cu CNN-ul, ca ar fi mincinos, tocami pentru ca CNN-ul e obsedat de ingerinta Rusiei in alegerile din SUA si il critica foarte tare pe Trump in general, ori ce treaba au Irlandezii sa-l apere pe Trump de criticile CNN???? Efectiv nu inteleg aceasta optiune, or fi si articole prin ziare unde-si baga agentii rusi coada si critica EU si America, uite ca nu prea citesc ziarele lor, din cauza ca urmaresc prea mult ziarele romanesti si Realitatea TV, Digi24. In plus,a, mi-am adus aminte, sunt irlandezi care lucreaza in Rusia, prin diverse firme si vin de-acolo cu iubire de Rusia…O avea Irlanda niste interese economice in Rusia? Ce sa-i faci, rusii sunt simpatici celor care nu au avut niciodata de-a face cu ei ca vecini si stapani….

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -