Primii pacienți și cadrele medicale s-au mutat marți în noul spital de oncologie pediatrică ridicat de la zero, din donațiile românilor, de Asociația Dăruiește Viață, iar instituția a început să funcționeze. Momentul este unul istoric pentru România, acesta fiind primul spital serios construit în țara noastră după revoluția din 1989. Mai mult decât atât, totul s-a făcut cu opoziția înverșunată a PSD și a statului român, care până în ultima clipă a încercat să împiedice și să amâne evenimentul.
Primii circa 50 de copii de la secțiile de oncologie, neurochirurgie, chirurgie și ATI din vechea clădire a Spitalului Marie Curie s-au mutat deja în noul spital la care Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu, cele două fete din spatele proiectului, au muncit 9 ani. Banii au fost furnizați de donațiile a circa 350.000 de români și 8.000 de companii.
Deși marți s-a ținut conferința de presă care a inaugurat deschiderea oficială a spitalului cel nou, directorul Daniel Buzatu, de la Spitalul Marie Curie, a spus că luni, cu o zi înainte, fusese deja operat acolo primul copil, în noua secție.
Absolut extraordinar este că proiectul Asociației Dăruiește Viață merge înainte și acum va începe construcția unei a doua clădiri, în care vor fi mutate și celelalte secții ale Spitalului Marie Curie. Vechea clădire va fi transformată în spațiu de cazare pentru copiii și părinții care vin din provincie pentru tratament. Din nou, totul se va face absolut privat, din banii poporului român, fără nicio implicare a statului care, până acum, s-a dovedit că nu e capabil decât să obstrucționeze și să fure.
Cazul mizerabil al doctorului Alexandru Rafila, pus de PSD ministru al Sănătății, este absolut edificator. Rafila – fiul unui torționar comunist – a tărăgănat vreme de peste patru luni darea în folosință a spitalului, refuzând să-și pună semnătura pe un simplu act, deși totul era terminat, mobilat, echipat, la cheie și nu mai era nevoie decât de acea aprobare.
Mai mult decât atât, Rafila s-a dus acum câteva zile într-o emisiune, la Prima News, unde a mințit cu nerușinare și a insinuat că Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu și-ar fi „tras“ bani din donații! El a pretins că n-ar fi fost primite toate actele, lucru dezmințit imediat de inițiatoarele proiectului. Ministrul PSD-ist a susținut că spitalul cel nou ar fi fost construit de administrația vechiului Spital Marie Curie, ceea ce e o minciună colosală. Perversitatea a mers până acolo, încât Rafila a recurs la formule ambigue ca să inducă ideea că la mijloc e vorba de afaceri dubioase – deloc surprinzător, având în vedere că el însuși a fost prins cu așa ceva, deci ăsta e modul lui de a gândi și de a se raporta la lume: „Eu, de exemplu, acord prezumţia de bună-credinţă de la început şi sunt convins că documentele pe care le vor pune doamnele de la «Dăruieşte Viaţă» sunt foarte multe şi aşa mai departe, o să certifice o valoare care corespunde cu siguranţă cu cele declarate anterior”.
Pentru că nu mai știa ce să inventeze ca să blocheze intrarea în funcțiune a noului spital, Rafila le-a cerut celor de la Asociația Dăruiește Viață să scrie „CONFORM CU ORIGINALUL“ și să semneze pe fiecare pagină din miile de documente cerute până atunci! În fața acestui nou abuz, opinia publică s-a revoltat, iar PSD-istul s-a arătat vexat de faptul că e supus „presiunii mediatice“!
Toate au rămas în urmă și Carmen Uscatu și-a împărtășit emoțiile la vederea primilor copii și părinți intrați în primul spital cu adevărat de mileniul III din România.
Mai jos, rândurile scrise de Carmen Uscatu.
„O avalanșă de gânduri. De trăiri. De greutăți și lucruri frumoase mi-au trecut prin fața ochilor și s-au spulberat instant. N-am trăit degeaba, mi-am zis. A meritat“
„Alb și negru
Gri și roz
8 aprilie – jurnal din spital
Astăzi au fost mutați primii copii.
Pe holul dintre clădirea veche și clădirea nouă, astăzi, nu au mai venit sponsori și donatori. Astăzi au trecut pacienți. Pe prima targă, o fetiță. De doi ani și jumătate. Plângea. Cadrele medicale, în uniforme colorate, în jurul ei, încercau s-o liniștească. N-am auzit ce-i spuneau. Nu am văzut-o nici pe mămica ei, poate pentru că emoțiile m-au năpădit. O avalanșă de gânduri, de trăiri, de greutăți și lucruri frumoase mi-au trecut prin fața ochilor și s-au spulberat instant. N-am trăit degeaba, mi-am zis. A meritat. Orice umilință, orice frustrare, orice seară în care m-am dus să mă culc pentru că ziua fusese prea mult. Orice dimineață în care m-am trezit cu ochii în tavan, și nu au fost puține, și în care mă izbea realitatea care mi se părea de netrecut. Orice hău în care am stat afundată și din care nu mai vedeam ieșire. A meritat. Ușile liftului s-au deschis. Prin fața ochilor mei a trecut apoi echipa care filma aceste momente, Claudiu Mitcu și Banu Stefan, fotograful. Ștefan m-a văzut pe hol și și-a întors obiectivul spre mine. Apoi a dispărut. În liftul cu care urca și fetița care plângea. M-a năpădit plânsul. M-a strâns în brațe asistenta de la chirurgie. M -a strâns în brațe și eu am plâns.
Mi-am dat voie să trăiesc această bucurie cu lacrimi. Îi vedeam lângă mine pe Sorin Târnoveanu și pe colega lui, tot neurochirurg și ea. Aveau bucuria aceea pură, de copil, în ochi. Ei au spart gheața. S-au mutat primii.
16 aprilie – jurnal din spital
Ora 04.30. A sunat alarma. La 5.32 eram la spital. Ruxandra Vidlescu ne anunțase ca la ora 6 încep sa mute pacienții. Când am ajuns pe secția de oncologie era liniște. 2 copii erau încă la fir. Nu aveau stative mobile. Așa că acești copii erau pe lista celor 11, ultimii. La 06.15 au început să-i mute. Unul câte unul. Am văzut bucurie. Am văzut uimire. Am văzut anxietate. Sentimente amestecate am citit în privirile copiilor, mamelor, cadrelor medicale.
……
Din 2015, când am început să strângem bani ca să construim toalete la «Marie Curie» și până, astăzi, 2024, când copiii și cadrele medicale s-au instalat în noul spital, în România am avut 12 miniștri ai Sănătății. Cum ar fi putut ei să construiască un spital?
Spitalul «Dăruiește Viață» este un miracol. Care există datorită vouă, celor care ați crezut că puteți. În țara lui «nu se poate», ați dovedit că se poate.“
Emotiile depasesc orice granita. Iata un semn ca sufletul poporului roman n-a murit. Nu felicitari merita cele 2 doamne, ci dragoste si recunostinta profunda pentru efortul si daruirea lor.
protestat pana pleaca baiatul tortionarului!