vineri, martie 29, 2024
AcasăDezvăluiriEl e comisarul-șef care se ascunde de 3 luni prin concedii medicale,...

El e comisarul-șef care se ascunde de 3 luni prin concedii medicale, ca să nu fie dat afară după „cazul Caracal”! A condus Poliția județului Olt

-

În ședința de guvern de marți, când a venit vorba despre „cazul Caracal”, ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat măsurile luate în legătură cu șefii IPJ Olt din iulie 2019. Unul a fost dat afară din Poliție, pe alții îi așteaptă să vină din concedii medicale.

Pe 24-25 iulie 2019, zilele tragice pentru adolescenta Alexandra Măceșanu (15 ani), șeful Poliției județene era comisarul-șef Cristian Voiculescu, dar acesta se afla în concediu de odihnă. Atribuțiile sale fuseseră preluate temporar de cei doi adjuncți: comisarii-șefi Nicolae Alexe și Ionuț Sîrbu.

În ședința de guvern de marți, ministrul Marcel Vela a anunțat: „Luni s-a finalizat materialul Consiliului de disciplină, iar azi inspectorul general al IGPR, şeful Poliţiei Române, a emis decizia de destituire din Poliţie pentru adjunctul şefului Inspectoratului judeţului Olt, cel care a fost la comandă în ziua tragică, comisarul-şef Nicolae Alexe”.

- Advertisement -

Așadar, un adjunct a fost „rezolvat”. Dar restul echipei manageriale de la IPJ Olt?

„Urmează şi ceilalţi, care sunt în concedii medicale”, a spus Marcel Vela. Premierul Ludovic Orban a intervenit: „Am solicitarea către dumneavoastră să-i verificaţi. Au intrat în concediu medical. Trebuie verificaţi inclusiv dacă nu cumva sunt bolnavi închipuiţi şi au dispărut de la locul de muncă pentru a fugi de consecinţele neîndeplinirii sau îndeplinirii defectuoase a atribuţiilor de serviciu”.

La un moment dat, ministrul Vela a ieșit din ședința de guvern pentru o intervenție telefonică la România TV. Acolo a anunțat situația revoltătoare a celuilalt adjunct al IPJ Olt din iulie 2019 (destituit între timp), Ionuț Sîrbu: „Se află în concediu medical din 12 noiembrie și ar urma să revină la serviciu pe 9 februarie”. Asta înseamnă, de fapt, 10 februarie, pentru că 9 februarie pică duminica.

- Advertisement -

Așadar, trei luni de concediu medical neîntrerupt! Cel puțin trei luni, pentru că nimeni nu garantează că Ionuț Sîrbu nu-și va prelungi „indisponibilitatea medicală pe hârtie”. Oricum, interesant cum l-a lovit boala, subit, pe comisarul-șef Ionuț Sîrbu, fost șef al IPJ Olt în perioada aprilie 2018 – iunie 2019, apoi adjunct al IPJ Olt timp de două luni, până la destituire.

Precedentul din 2003: comisarul-șef Ion Voicu

Îmbolnăvirea subită a șefilor e o tradiție la IPJ Olt. Pe 8 ianuarie 2013, ministrul de Interne de atunci, Radu Stroe, se plângea că nu poate lua măsuri împotriva șefului IPJ Olt, Ion Voicu, pentru că acesta se află în concediu medical.

Tot prin concediul medical și-a justificat comisarul-șef Ion Voicu și refuzul de a se prezenta la audieri, la Ministerul de Interne, deși se afla în centru unui imens scandal. El s-a internat la Secția Cardiologie a Spitalului din Slatina, spunând că are „bătăi neregulate ale inimii”.

„Nu credeam că în Poliția Română există atâta golănie. După ce acest om (comisarul-șef Ion Voicu – n. red.) s-a angajat în fața secretarului de stat că se va prezenta la audieri, aflăm astăzi că și-a luat concediu medical încă două săptămâni”, a declarat ministrul Radu Stroe la vremea respectivă.

Comisarul-șef Ion Voicu

Cazul care a adus atunci IPJ Olt în atenția opiniei a fost înjunghierea de către o poliţistă de la Poliția Balș, Melania Renghea, a fostului său superior Gheorghe Barbu, pe 26 decembrie 2012, în a doua zi de Crăciun. Cei doi  au ajuns la spital după ce femeia, care susţinea că poliţistul ar fi violat-o, l-a înjunghiat pe acesta de mai multe ori în abdomen și la picioare.

Femeia a lucrat în cadrul Secţiei Balş, comuna Bobiceşti, care intră în subordinea comisarului Barbu, iar în urmă cu câteva luni solicitase şi obţinuse mutarea la Secţia de Poliţie din localitatea olteană Brâncoveni.

Potrivit anchetatorilor, femeia a fi mers cu autoturismul său în Morunglav, localitatea de domiciliu a fostului său şef. Sub pretextul că vrea să-i transmită un mesaj, ea l-ar fi chemat pe Barbu în autoturismul său şi, în urma discuţiei cu acesta, l-ar fi înjunghiat de mai multe ori.

Soţul poliţistei a susţinut încă de atunci că soția sa ar fi fost violată în trecut de către comisarul Gheorghe Barbu, la acea vreme şeful poliţistei.

Şeful DIICOT Craiova, Adrian Glugă, a dezvăluit că în cuprinsul plângerii depuse de poliţistă erau menţionate nume de la vârful Poliţiei Olt. Concret, în plângerea depusă de femeie, pentru viol şi şantaj, erau menţionate numele şefului Poliţiei Balş, Ion Şotea, al şefului Inspectoratului de Poliţie Olt, Ion Voicu, şi al prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Balş, la care Barbu ar fi dus-o pe poliţistă pentru a întreţine relaţii sexuale cu ei.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Comisarul-șef care chefuia la Potcoava și Scornicești, în loc s-o caute pe Alexandra la Caracal, a fost dat afară din Poliție

- Advertisement -

1 COMENTARIU

  1. Asta-i miliția…. după moțiune va veni sigur . .. țară de doi lei și milițieni..la pachet …vorba lui bulă ..de ce merg milițienii câte trei ???…sau câți milițieni trebuiesc pentru schimbarea unui bec???? ..

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -