miercuri, mai 1, 2024
AcasăLumeaAmericaDouă previziuni care dau speranțe Lumii Libere: "Trump nu va câștiga alegerile"...

Două previziuni care dau speranțe Lumii Libere: „Trump nu va câștiga alegerile” (FT); „șanse mari ca Trump să fie condamnat, sentința va fi dură” (fost procuror federal)

-

Două previziuni de început de an dau speranțe Lumii Libere că America nu va aluneca în 2024 spre o autocrație de tip trumpist, iar Occidentul democratic nu se va cufunda în diviziune, populism, egoism, „suveranism” și anarhie.

Soarta lumii depinde de rezultatul alegerilor prezidențiale din SUA (la începutul lunii noiembrie): dacă Donald Trump va reveni la Casa Albă, planeta va intra în turbulențe grave, distrugătoare, iar marile dictaturi (Rusia, China, Iran) vor deveni și mai agresive.

Două previziuni de luat în seamă aduc însă o doză de optimism.

Financial Times: „O majoritate a publicului american va vota contra lui Trump”

Analiștii de la „Financial Times” au răspuns la mai multe întrebări legate de anul 2024. Prima dintre ele a fost: „Va redeveni Donald Trump președinte al SUA?”.

- Advertisement -

Răspunsul FT: „Nu. Dar, presupunând că recentele obstacole legale ridicate împotriva lui Trump în Colorado și Maine (unde i s-a interzis să candideze) vor fi depășite, campania lui împotriva lui Joe Biden va fi una dintre cele mai urâte din istoria SUA. Cursa va fi strânsă. Trump va fi condamnat penal în cel puțin unul sau două dintre cele patru procese deschise, înainte de alegeri, și va folosi asta pentru a se prezenta ca fiind persecutat politic de Biden. Deși este tot mai vizibil afectat de vârstă, Biden se va descurca cu Trump mai ales pentru că o majoritate a publicului american va vota contra acestuia din urmă mai mult decât pentru că și-ar dori un al doilea mandat al lui Biden”.

Fost procuror federal: Șansele ca Donald Trump să fie condamnat sunt „extrem de mari”, iar sentința va fi „dură”

Un fost procuror federal american a declarat că există șanse „extrem de mari” ca Donald Trump să fie condamnat în cel puțin una dintre anchetele penale împotriva sa.

Avocatul Glenn Kirschner (63 de ani), care a lucrat timp de 6 ani ca procuror pentru Armata americană și 24 de ani pentru Guvernul SUA, a declarat pentru Sky News că greutatea martorilor republicani împotriva lui Trump ar face foarte dificilă pentru acesta să susțină că este persecutat pe nedrept de către guvernul democrat al lui Joe Biden.

- Advertisement -

Fostul președinte se confruntă cu un total de 91 de acuzații penale grave, variind de la interferența ilegală în alegeri până la manipularea necorespunzătoare a documentelor clasificate.

„Cred că șansele unei condamnări sunt extrem de mari”, a declarat Glenn Kirschner. Acesta a detaliat: „Este important să recunoaștem cine sunt martorii împotriva lui Donald Trump. Aceștia nu sunt dușmanii sau adversarii lui Donald Trump, nu sunt democrați furioși. Interesant este faptul că persoanele despre care știm că sunt susceptibile de a fi pe lista de martori sunt aproape exclusiv republicani. Unii dintre ei sunt foști membri ai propriului său cabinet, fostul său procuror general, fostul său vicepreședinte. Cred că mărturiile pe care le vom vedea vor veni din partea unui cor de voci republicane. Acest lucru face mult mai dificil pentru Donald Trump, republican și el, să spună «oamenii lui Biden vor să mă prindă»”.

Glenn Kirschner spune că, dacă Trump va fi condamnat pentru încercările sale de a anula alegerile din 2020, atunci este probabil să primească o sentință dură, pentru a-i descuraja pe viitorii candidați să aibă un comportament similar.

Kirschner: „Nimeni nu știe dacă va merge la închisoare, dar având în vedere natura presupuselor sale infracțiuni, presupunând că va fi condamnat pentru că a încercat să zădărnicească transferul pașnic al puterii prezidențiale, cred că judecătorul și echipa de procurori înțeleg că, dacă nu pedepsești această infracțiune dramatică, atunci îl încurajezi pe următorul dictator aspirant să facă același lucru”.

Glenn Kirschner, care a lucrat cândva sub conducerea procurorului special Robert Mueller din „epoca Trump”, a susținut anterior că modul în care Trump a gestionat pandemia Covid-19 a reprezentat „un omor prin imprudență” sau chiar „o crimă”.

Atat Guvernul federal, cât și statul Georgia l-au acuzat pe Trump pentru schema sa de amploare de a inversa înfrângerea sa electorală, despre care procurorii spun că a reprezentat „o conspirație criminală”.

De asemenea, Trump este acuzat ca a stocat ilegal documente prezidențiale clasificate la proprietatea sa Mar-a-Lago din Florida, după ce a părăsit funcția, și că a încălcat legile privind finanțarea campaniei electorale, plătind bani pentru tăcere starului porno Stormy Daniels.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

„Am înțeles că după înmormântarea fiului urmează să fiu arestat”. Patronul de la „Ferma Dacilor” se victimizează, după ce 8 oameni au ars de vii la pensiunea combinațiilor sale

Ce căuta fiul șefului DGIA și al directoarei din ANAF la „Crăciunul puțin mai personal” al fostului interlop? Legături periculoase ale familiei Băiceanu cu „Ferma Dacilor”

* Fi(n)ul supraviețuitor la „Ferma Dacilor”: „Să ziceți că tata a dat foc și după a fugit în pădure – nu pot să accept!”. Și o amenințare: „Vă garantez eu – când o să-mi revin, nu o să las lucrurile așa!”

* După ce a fost omenit la „Ferma Dacilor”, Turcescu îi face PR lui Dinicu: „Omul ăsta muncea de dimineața până noaptea” / „Acolo am petrecut zile și nopți de bucurie”

Răzbunarea impostorului: Ciolacu l-a dat afară – noaptea, ca hoții – pe șeful Secretariatului pentru Revoluționari, care-i refuzase certificatul de „mare revoluționar”! Dodu este fiu de erou-martir, orfan de la 9 ani

În 2024, Rusia va investi sute de milioane de euro pentru a destabiliza România, avertizează Anatol Șalaru, fost ministru al Apărării în Moldova

Ce impostură! Vaticanul: George Simion n-a fost primit în „audiență privată“ de Papa Francisc, așa cum s-a lăudat liderul AUR

Ciolacu minte grețos: zice că „nu scapă nimeni de închisoare”, dar legea sa chiar asta face – îi scapă pe marii evazioniști de pușcărie!

În bugetul pe 2024, suma pentru pensiile speciale crește cu 17% – de la 13 la 15,5 miliarde de lei!

Jaf pe banii publici: guvernarea PSD-PNL a mărit numărul bugetarilor cu 5.206 în ultimele 4 luni! Creșterea e de 10.717 în ultimele 10 luni

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -