Domnule Dragnea, de unde să-i mai săturați pe cei de la Antena 3 și RTV? Nici porc pe masa de Crăciun nu mai aveți, că v-a intrat ferma în insolvență

1
3474
Liviu Dragnea pe vremea când era ayatollahul PSD

Cui i-ar fi trecut prin cap că va veni și acea zi în care se va produce un miracol mai mare decât la pariuri sportive: dumneavoastră, domnule Liviu Dragnea, să ajungeți să-i criticați în dese rânduri pe cei din PSD, pe care i-ați condus cu mână de fier în perioada 22 iulie 2015 – 27 mai 2019, în vreme ce președintele Klaus Iohannis să se transforme dintr-un dușman înverșunat într-un fidel susținător al „ciumei roșii”?

Nimănui! Dacă s-ar fi pariat pe o astfel de rocadă, una ce părea imposibilă prin absurdul ei, cred că fericitul câștigător ar fi încasat o sumă cu mult mai mare decât cea obținută de un sătean din Malta, în 2011 (683.739 de euro), pe un bilet cu 19 meciuri care l-a costat numai 1 euro!

Spuneați duminica trecută, la Realitatea Plus, ceea ce ați mai zis și-n octombrie cu alte cuvinte: „Băieții ăștia ai lui Ciolacu, Grindeanu tot spun prin județe că eu tot susținător al PSD sunt și că nu trebuie să vină către Alianța Pentru Patrie. Vreau să știe că eu susțin acest partid, care nu are pe nimeni în spate. Vreau să le transmit acestor personaje, pe care eu le-am făcut ce sunt, să înceteze cu amenințările la adresa APP în județe. Eu le spun și celor din instituțiile de control că aceste lucruri nu vor rămâne nepedepsite. (…) Este un partid creat din durere. Nimeni nu ne-a ajutat cu spațiul, nicio primărie. La RTV m-au interzis, la Antena 3 m-au blocat. Li se spune să nici nu-mi pronunțe numele. De ce sunt așa de speriați dacă sunt așa de mari, tari, iubiți și frumoși?!”.

Nu v-ați trezit încă la realitate de când ați ieșit din pușcărie? Că au trecut câteva luni de-atunci. Nu mai sunteți dumneavoastră șeful PSD. Nici președintele Camerei Deputaților. Nici măcar un biet deputat. Nu mai sunteți de fapt nimic. Doar un fost pușcăriaș, condamnat definitiv pe 27 mai 2019 la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

E drept, instanța v-a eliberat condiționat în acest an, pe 15 iulie. Dar mai aveți alte dosare pe rol: sunt mari șanse să reveniți de unde ați plecat și să vă ocupați iarăși de mașinile din atelierul penitenciarului.

Cum vreți să vă mai primească foștii lăudători Mihai Gâdea (Antena 3) și Victor Ciutacu (RTV), dacă sunteți un nimeni? La ei așa e, domnule Dragnea! Sau nu știați? Dacă nu mai deții frâiele puterii, înseamnă că nu mai ai bani. Deci nu le mai poți da nici lor să-și umfle portofelele. Așa că îți dau „block” imediat și „accept” noului lider. Iar acela e – vă convine sau nu – Marcel Ciolacu, cel cu studiile făcute la o facultate neacreditată în anii ’90 și cel exmatriculat de la Academia SRI pentru lipsa prezenței la cursuri.

Dar are un atu: el învârte banii PSD în acest moment. La el e butoiul cu miere. La o simplă documentare, veți vedea că Antena 3 și RTV, care v-au închis ușile în nas, s-au ales cu sume frumușele în campania electorală din 2019: în jur de 640.000 de euro, respectiv 410.000 de euro pentru susținerea Vioricăi Dăncilă.

De-atunci, în lipsa picatei celor două trepte de liceu, nu se mai anunță oficial nicio sumă. Marcel Ciolacu refuză să ofere presei informații pe această temă, deși banii pe care îi împarte PSD cu atâta generozitate clientelei de partid sunt publici: adică, tot oamenii de rând plătesc reclamele PSD cu dedicație către posturile lui Dan Voiculescu și Sebastian Ghiță.

Ce să zic? Plusați și dumneavoastră, domnule Dragnea! Dați-le mogulilor mai mult decât le oferă Ciolacu și să vedeți cum își vor pune slugile să vă aștearnă covorul roșu la intrare, ba chiar să-l inscripționeze cu chipul dumneavoastră, să fiți mai acătării ca dictatorul Bashar al-Assad.

Cum nu mai sunteți la putere, începeți să vă plângeți că nu vă mai bagă nimeni în seamă, în afară de „consoarta” de la Realitatea Plus care murea de dorul dumneavoastră când erați la pârnaie, de unchiul „Fester” Codrin Ștefănescu și de jupâneasa Carmen Dan, care-i trimitea pe jandarmi în Piața Victoriei să-i cotonogească pe cei care vi se împotriveau. Gata! Vremurile alea au apus. Odată cu ele, și nesecatul izvor de la bugetul țării.

Luați în calcul și ceea ce afirma recent Dan Barna, de la USR: „Noi nu avem 16 milioane să dăm la televiziuni, cum a dat PSD în prima jumătate de an. (…) Pe prima jumătate de an, din subvenție, PSD a cheltuit 16 milioane de lei, pe factură, la televiziuni, noi 450.000 de lei boost-uri pe Facebook pentru mesajele și comunicatele partidului. Deci, 16 milioane față de jumătate de milion… de asta leșină și Prelipceanu, și Gâdea să ne crucifice și să ne umple de zoaie”.

Doar dumneavoastră cunoașteți cu exactitate cât ați cotizat la Varan și la Fugar, de v-au ridicat osanale la fiecare apariție. Mai țineți minte ce-ați declarat la Antena 3, în 2018, în cadrul unui interviu propagandistic?

Mesajul dumneavoastră aducea aminte de cel al lui Ion Iliescu de la mineriada din 13-15 iunie 1990: „Niciodată PSD și ALDE nu o să putem să vă mulțumim dvs. și colegilor dvs. pentru ce ați făcut în acești doi ani de zile. Totuși, două milioane de români primesc informații corecte, e important. Nu aveți cum să nu recunoașteți toate presiunile care au fost pe dvs. în toți anii ăștia, și cu toate astea nu v-ați frânt. Nu că ați făcut ceva senzațional, ați făcut ceva normal, dar ați rezistat”.

La trei ani distanță, tocmai ăștia pe care i-ați lăudat v-au întors spatele. N-aș afirma totuși că au alergie la pușcăriași, fiindcă au unul printre ei (Dan Voiculescu). Dar sunt sensibili atunci când vine vorba de neplata onorariilor: îți dau „eject” instantaneu ca și cum nu te-ar fi cunoscut niciodată.

Acum, domnule Dragnea, trebuie să scoateți bani din propriile conturi, dacă mai vreți să fiți vizibil. Dacă doriți să reapăreți pe sticlă la Antena 3 sau RTV. Or, banii s-au cam dus pe apa sâmbetei, din câte se pare. De când cu încarcerarea dumneavoastră și cu pierderea funcțiilor, a șefiei, ați pierdut și echipa de fotbal Turris-Oltul Turnu Măgurele: chiar fiul dumneavoastră a anunțat retragerea din Liga 2 a ceea ce se anunța a fi noul Viitorul Scornicești. Porcarul a luat decizia să nu mai finanțeze clubul.

Nici porc pe masa de Crăciun nu mai aveți, domnule Dragnea! Ați intrat în insolvență cu ferma, cum să-i mai săturați și pe cei de la Antena 3 sau RTV? Asta, deși în doi ani ați încasat 4,5 milioane de euro de la UE drept subvenții pentru agricultură.

Și, ca un obraznic ce sunteți, tot dumneavoastră criticați Uniunea Europeană și multinaționalele. „Obiectivele Alianței Pentru Patrie sunt obiectivele românilor patrioți, sătui de asuprirea și disprețul politicienilor progresiști, neomarxiști, care acționează, așa cum am văzut cu toții, la comenzile străine de țară și popor și strict în interesul propriu”, stă scris pe site-ul partidului APP, pe care ați declarat că-l susțineți.

Care „comenzi străine de țară și popor”? Alea care v-au burdușit conturile cu 4,5 milioane de euro? De aia au plecat peste 5 milioane de români din țară, de aia se întoarce o mică parte din ei numai de Sărbători? De „rău” ce le merge acolo? De „bine” ce le-a mers cu dvs. la cârma PSD?

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Inspecția Judiciară i-a pregătit lui Cristi Danileț o nouă execuție. După ce l-a făcut „infractor TikTok”, îl bagă la „magistrați politici”

* Judecătoarea care l-a ajutat pei Dragnea să iasă din pușcărie, promovată la șefia Curții de Apel București. S-a ocupat gruparea Savonea din CSM

* AGENȚII HAOSULUI (1). Leșinata Revoluție Neofascistă. De ce au eșuat Batalioanele de Asalt ale AUR în tentativa de ocupare a Parlamentului

* AUR-istul care a vandalizat mașinile de la Parlament e agent vamal la Galați. A venit „înarmat” cu un briceag, seringi, mască de gaze și o stație de emisie-recepție

* Nemernicia propagandiștilor PSD: îi compară pe huliganii AUR cu protestatarii anticorupție din 10 august

* VIDEO. Sorin Grindeanu nu poate arăta cartea pe care ar fi scris-o împreună cu tatăl său! El se ascunde în spatele unei înșelătorii pe care a făcut-o în 2017. Dezvăluirile vin de la soțul lui Clotilde Armand, matematician de elită

Radu Moraru către Șoșoacă: „Diana, draga mea, te implor: ia-mă consilier!” / „Ești inteligentă, Kovesi e zero pe lângă tine” / „Te-aș pune șefa procurorilor din România, să bagi spaima în toți” / „Dacă facem echipă, nu ne mai învinge nimeni”

* Patriarhul Constantinopolului despre alde ÎPS Teodosie: „Voci iresponsabile”, care „se înșală amarnic din cauza lipsei de iubire față de semeni”. „Papa ortodox” îndeamnă la vaccinare

* SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (36) / Moartea lui Milea

* Părinții lui Nicolae Ceaușescu sunt pictați pe pereții bisericii din Scornicești. Andruță și Alexandrina stau lângă Mihai Viteazul și Tudor Vladimirescu

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here