vineri, martie 29, 2024
AcasăMainDe la 9.222 de infectaţi noi pe zi la numai 132. Chiar...

De la 9.222 de infectaţi noi pe zi la numai 132. Chiar nu contează influenţa vremii calde?

-

Ultimele informaţii ce răzbat dinspre marile foruri internaţionale în materie de sănătate publică ne spun că nu există o legătură clară între vremea caldă şi scăderea puterii coronavirusului. Dar nici nu e negată ferm şi cu date ştiinţifice o astfel de corelaţie.

María Neira, directoarea pentru Sănătate Publică a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), nu a lămurit lucrurile, într-o declaraţie pentru canalul media de limbă catalană RAC-1.

„Am redus rata de transmisie atât de mult, încât virusul va avea dificultăți de supraviețuire. Trebuie să fim foarte atenți să afirmăm dacă acesta este sfârșitul valului, dar datele ne arată că transmisia și explozia au fost evitate după primele câteva săptămâni”, a spus Neira.

Maria Neira

„Odată cu ieşirea din izolare, trebuie să vedem cum se comportă virusul. Sperăm că nu vor mai exista focare, dar va fi o luptă de zi cu zi. În două-trei săptămâni, vom vedea ce s-a întâmplat și dacă este necesar să facem corecţii chirurgicale”, a mai arătat directoarea din OMS.

- Advertisement -

Neira a recunoscut că OMS are încă „anumite îndoieli în legătură cu relația virusului cu vremea”, deși se poate observa că el „realizează călătoria geografică așteptată de un virus care vrea să supraviețuiască”.

Aceste „îndoieli în legătură cu relaţia virusului cu vremea” se referă la intensa dezbatere din lumea ştiinţifică şi medicală despre forţa coronavirusului SARS-CoV-2 în timpul sezonului cald.

Aşa cum a dezvăluit LUMEALIBERA.RO, medicii au descoperit în simptomele pacienţilor infectaţi în sudul Spaniei (o zonă foarte călduroasă) că forţa virusului a scăzut, dar nu au putut certifica asta cu date ştiinţifice, ci doar cu observaţiile lor la propriii bolnavi aflaţi în grijă.

- Advertisement -

„Acest virus nu mai are forţa distructivă din ianuarie, februarie şi chiar martie. Putem spune că a slăbit, iar noi nu putem să nu punem această schimbare în legătură cu clima, pare că nu se simte bine la cald. Nu avem de moment date ştiinţifice clare care să susţină această concluzie, dar vedem practic acest lucru în viaţa reală din spital. Manifestările clinice ale pacienţilor cu coronavirus nu mai sunt atât de imprevizibile ca înainte, recuperările sunt mai numeroase şi mai uşoare decât în lunile anterioare, semn că virusul nu mai are forţa de la începutul pandemiei. Evident, nu putem să lăsăm garda jos, trebuie să păstrăm măsurile de protecţie şi igienă şi să sperăm că aceste constatări de moment vor fi ireversibile”, ne-a declarat, sub anonimat, un cadru medical de la Spitalul din Malaga.

Două argumente în favoarea vremii calde şi în defavoarea SARS-CoV-2

Declaraţiile medicilor privind slăbirea coronavirusului în sezonul cald trebuie coroborate cu alte două date importante:

1. Numărul de cazuri de noi infectaţi. Pentru ultima zi – luni, 25 mai -, acest parametru a fost de numai 132, mult mai mic decât cel din ziua cea mai neagră: 31 martie, când numărul de cazuri de persoane infectate în ultimele 24 de ore a fost de 9.222.

2. Numărul de persoane vindecate. La momentul acestui articol, Spania înregistrează un număr record de pacienţi care au învins Covid-19: 150.376. Raportat la totalul infectaţilor cu coronavirus (235.400), rezultă un procent foarte bun între cei care au luat virusul, dar s-au vindecat: aproape 7 din 10 infectaţi au învins boala (spre 70%). 

Cel de-al doilea parametru, al vindecaţilor, trebuie relaţionat cu mărturiile medicilor, care spun că au văzut la pacienţii pozitivi cum SARS-CoV-2 nu mai are atâta forţă. De fapt, vindecările pot fi puse în legătură cu vremea caldă, deoarece Spania nu deţine o reţetă miraculoasă de tratament anti-Covid.

Imagine de pe Costa Blanca, o zonă unde medicii au constatat slăbirea forţei virusului la pacienţii infectaţi cu coronavirus

Prin urmare, dacă atât de mulţi înving boala fără un tratament special, atunci care să fie explicaţia acestei rate foarte mari de vindecare?

Argumentul temperaturii exterioare nu poate fi ignorat. Mai ales atunci când poate fi comparat cu situaţia din alte ţări mai friguroase, unde rata de vindecare e foarte mică.

Marea Britanie înregistrează doar 1.1151 de vindecaţi la un total de 260.916 infectaţi (sub 0,5%!). Mai la nord de Spania, Franţa are doar 64.735 de vindecaţi la 182.709 infectaţi (nici 40%), Belgia – 30%, Suedia – sub 15%.

E drept că există ţări din zone mai friguroase care au o rată bună de vindecare, ca Germania sau Austria, dar aici vorbim de sisteme sanitare foarte performante şi de abordarea frontală şi timpurie a pandemiei, care a permis un foarte bun control al răspândirii sale şi tratamente în faza în care virusul nu era avansat.

Încă un detaliu care merită analizat. Numărul de doar 132 de cazuri noi în ultimele 24 de ore în Spania este înregistrat în condiţiile în care, de trei săptămâni (perioada de incubaţie a virusului e mai mică de 14 zile), oamenii nu mai stau în case, circulă, se întâlnesc, deci pot transmite virusul mult mai uşor decât în perioada în care se anunţau peste 9.000 de noi cazuri pozitive pe zi.

Așadar, dacă numărul celor infectaţi a scăzut atât de mult deşi condiţiile de transmitere a virusului sunt mult mai prielnice acum, atunci cum se explică această rată foarte mică de infectare? Să fie ore mult mai de impact încălzirea din pragul verii?

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Lista celor 103 municipii cu zone metropolitane pe 30 km, în care nu e obligatorie declarația pe proprie răspundere

- Advertisement -

2 COMENTARII

  1. Ce e aia vreme calda? Calda fata de ce? Nu ar strica o abordare un pic mai stiintifica.
    Ca temperatura sa omoare virusul trebuie sa treaca de 37 de grade, adica sa fie canicula. La 36 de grade virusul se simte excelent. De asta corpul uman isi creste temperatura si face febra pentru ca febra sa omoare virusul. Febra o genereaza corpul, nu virusul si o genereaza ca o metoda de aparare impotriva virusului.
    Sa pui pe seama „vremii calde” de la noi scaderea infectiilor e anapoda. Care vreme calda?
    Nici macar canicula de peste 37 de grade nu omoara virusul instantaneu ci dupa un numar de zile, altfel virusul ar fi mort in corpul uman la febra de 40 de grade. Ori el reuseste sa supravietuiasca un numar de zile.
    Vreme calda e ceva foarte vag si se poate intelege orice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -