De două luni, cadavrul unui comandant român nu poate fi repatriat din Asia, de spaima tulpinii indiene a Covid-19! Familia vrea măcar cenușa sa, refuzând „înormântarea în mare”

5
793
Dan Sandu și nava Vantage Wave

Corpul neînsuflețit al comandantului Dan Sandu, decedat pe 19 aprilie la bordul unei nave chinezești sub pavilion liberian aflate în marș în Oceanul Indian după ce a încărcat în India, nu poate fi repatriat, din cauza fricii de tulpina indiană a virusului SARS-CoV-2.

În niciuna dintre cele 7 țări ale căror ape teritoriale și porturi au fost tranzitate tocmai pentru a se încerca debarcarea decedatului, dar nici în portul de destinație din China, autoritățile nu au permis acest lucru.

Comandantul român de cursă lungă Dan Sandu a decedat pe nava chinezească Vantage Wave (General Cargo Ship, gross tonnage – 22 064, deadweight – 33 477), sub pavilion Liberia, pe data de 19 aprilie 2021, la 4 zile după ce nava a părăsit un port din India, unde a încărcat 25.000 de tone de lingouri de aluminiu.

Medicul de la bord a informat că omul s-a simțit rău și cel mai probabil a suferit un infarct miocardic fatal, pe un fond de boală cronică sau de îmbolnăvire încă necunoscut.

Armatorii navei au încercat să trimită corpul nensuflețit către România, dar fără succes, deși au tranzitat pentru acest lucru apele teritoriale și porturile din 7 țări: Singapore, Coreea de Sud, Malaysia, Taiwan, Vietnam, Filipine şi Japonia.

Pe 7 mai, nava a ajuns la destinație, în apele costiere ale Chinei, dar autoritățile nu au lăsat nava nici până acum să intre la dana de operare.

S-au făcut până acum demersuri de către:

  • Ambasada română de la Beijing;
  • Ministerul român al Afacerilor Externe;
  • International Transport-Worker’s Federation (ITF) – România;
  • compania de navigație (Vantage Shipping Lines S. A.);
  • agenții navei din China;
  • clubul de asigurare;
  • Ambasada chineză de la București;
  • avocați;
  • consilieri ministeriali;
  • politicieni;
  • membri ai familiei decedatului.

Lucrurile nu au putut fi rezolvate deocamdată. Mai grav: echipajul a început să raționalizeze alimentele și apa, pentru că autoritățile chineze refuză orice interacțiune cu această navă, pe care o țin în ancoră în rada portului de descărcare, din Marea Chinei de Sud.

Trupul neînsufletit al comandantului Sandu Dan se află în camera frigorifică a navei încă din data de 19 aprilie, în pofida faptului că toate autoritățile, organismele, organizațiile internaționale și naționale au fost alertate până în acest moment.

China pare a fi într-o teribilă frică pandemică, pentru ca noua tulpină indiană a SARS-CoV-2 să nu se răspândescă în acestă țară.

Sindicatul Liber al Navigatorilor face apel la președintele României, pentru a interveni

Sindicatul Liber al Navigatorilor (SLN) din Constanța, prin Comitetul Executiv, face un apel la președintele României, Klaus Iohannis, pentru a interveni pe căile oferite de acestă demnitate și a găsi o modalitate de a debloca acest caz deosebit.

Adrian Mihălcioiu, președintele Sindicatului Liber al Navigatorilor și inspector-regional ITF, a declarat: „Navigatorii sunt lucrători esențiali în transportul internațional, prin activitatea lor economia mondială este stabilă în acest context pandemic extraordinar și merită respectul cuvenit. Măcar rămășitele pamântești ale celor care  sunt răpuși fiindcă își desfășoară activitatea prin țări și locuri periculoase (vezi India) să poată fi returnate familiilor în orice condiții. Familia și noi, colegii săi de breaslă, nu vrem decât ca Dumnezeu să-i poată odihni și trupul în pace!”.

Nava Vantage Wave

Familia comandantului respinge tradiționala înmormântare marinărească prin aruncarea trupului în mare și cere măcar cenușa defunctului

Gabriela Sandu, soția comandantului Dan Sandu, a declarat că respinge ideea ca soțul ei să fie “dat mării”, pentru că așa-numita  „înmormântare în mare” nu e altceva decât aruncarea trupului peste bord.

Familia cere ca trupul neînsuflețit să fie adus acasă, pentru a fi înmormântat creștinește sau, în cel mai rău caz, măcar cenuşa comandantului să fie adusă acasă.

În acest moment, dorinţa mea este ca nici într-un caz să nu fie aruncat în mare, că sună foarte pompos – «înmormântare în mare» -, dar nu este. Deci, aşa cum este interzis să arunci plastice în mare, cum poţi să arunci un om în mare? Numai pentru că a avut nenorocul să moară pe vapor şi să fie exact în perioada epidemiei de Covid?”, a spus Gabriela Sandu, potrivit Mediafax.

Adrian Mihălcioiu, liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor din România, a precizat: „De atunci, corpul neînsufleţit al comandantului român se află în frigiderele navei. Nava şi-a continuat voiajul prin diferite porturi pentru a încerca să repatrizeze trupul neînsufleţit. A fost în Singapore, Coreea de Sud, Malaysia, Taiwan, Vietnam, Filipine şi Japonia. Niciuna dintre aceste ţări nu a dorit preluarea trupului neînsufleţit”.

Familia comandatului român a făcut o solicitare și către Ministerul Afacerilor Externe din România și așteaptă ajutorul pentru a-l repatria pe marinar.

Premierul Florin Cîţu, întrebat despre această situație, sâmbătă, la Sibiu, a spus că este sigur că ministerele de resort fac tot ceea ce trebuie, dar nu cunoaște bine situaţia şi trebuie să ceară informații.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* FOTO+VIDEO. Brutele care au terorizat un activist civic și i-au vandalizat mașina, de față cu polițiștii. Trei bătăuși au ajuns după gratii

* Primarul suspectat că ar fi violat o fată de 12 ani vrea la detectorul de minciuni. El cere și test ADN, pentru a arăta că alt violator e tatăl copilului

* Orban: „Am fost părăsit de Rareş Bogdan, Raluca Turcan și Robert Sighiartău. Au încercat să arunce în aer formarea coaliţiei”

* Rareş Bogdan, atac tăios la Ludovic Orban: „Dacă mă apuc eu să vorbesc, îl va durea stomacul rău de tot!” / „S-ar putea ca nervii mei să plesnească, şi-aşa sunt întinşi la maxim!”

* Liderii AUR au votat împotriva propriei legi, prin care ziceau că elimină subvenția pentru partidele politice!

* Radu Moraru: „Aș vrea să-i agăț în cârlig pe preoții trădători care-i îndeamnă pe oameni să se vaccineze” / „S-ar putea să nu mă mai vedeți niciodată, în nicio emisiune!”

* VIDEO. Demența starețului Zenovie: „După vaccinare, pielea oamenilor se va umple de solzi, ca la pești” / „Vor fi zombi, ca drogații” / „Planul lor criminal, de genocid în lume…”

* TVR nu-i va prelungi contractul lui „Sărmăluță”. Acesta amenință cu tribunalul: „Vă promit că o să ne distrăm!”

* Eroul Danemarcei: fundașul lui AC Milan care l-a salvat pe mijlocașul rivalei Inter Milano, făcându-i respirație gură la gură

* Start în EURO 2020 – o lună de fotbal de clasă! Program, echipe, suporteri, bani, istorie, transmisii TV

5 COMENTARII

  1. Dumnezeu să-l odihnească! Și ca fost navigator (care ȘTIE ce înseamnă viața și… uneori chiar moartea pe mare!), transmit condoleanțe celor din familie și le doresc multă putere! Sper ca AUTORITĂȚILE ROMÂNE să se implice mai HOTĂRÂT și, implicit, mai EFICIENT!

  2. Dumnezeu să-l odihnească! Și ca fost navigator (care ȘTIE ce înseamnă viața și… uneori chiar moartea pe mare!), transmit condoleanțe celor din familie și le doresc multă putere! Sper ca AUTORITĂȚILE ROMÂNE să se implice mai HOTĂRÂT și, implicit, mai EFICIENT!

    • Țările din Oceania (s-a vorbit și cu autoritățile din Indonezia!), Asia de Sud, Sud-Est și Est pur-și-simplu… NU vor să primească nici cadavrul și… NICI NAVA și ECHIPAJUL la cheu, pentru că se consideră că decedatul ar fi putut să moară pe fondul infectării cu… temuta TUPINĂ-INDIANĂ a Sars-Cov-2 (moartea s-a produs la patru zile după ce au încărcat în… India!) și, drept urmare, atât el cât și restul marinarilor de la bord ar putea să transmită/răspândească virusul!!!

      • După ce s-au „ars” (RĂU!!!) cu tulpina-CHINEZEASCĂ a noului-coronavirus, cei din zonă ar fi în stare să sufle și-n iaurt…, iar tulpina-INDIANĂ… nu-i chiar „iaurt”, ciii… chiar DIMPOTRIVĂ!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here