Medicul Virgil Musta, devenit celebru pentru rata foarte mare de vindecări obținută la Timișoara în pandemia de Covid-19, spune că România a gestionat mai bine situația decât alte state datorită măsurilor dure luate din timp.
La începutul crizei, în martie, marea temere a tuturor a fost că țara noastră, cu un sistem medical ineficient și depășit, va înregistra un bilanț catastrofal. N-a fost așa, dimpotrivă, iar absența unui număr mare de victime a alimentat, în scurt timp, o teorie a conspirației, mulți oameni arătându-și neîncrederea în veridicitatea bolii.
Virgil Musta: „Acest lucru se datorează, cel mai probabil, măsurilor corecte, deși dure, luate la timp, dar și modului în populația le-a înțeles și respectat”
În fapt, explicația era – ca de obicei – cea mai la îndemână. Medicul Virgil Musta, epidemiolog, spune că România s-a descurcat bine „comparativ cu multe țări din vestul Europei, țări mult mai dezvoltate ca noi din punctul de vedere al infrastructurii medicale, dar care au fost depășite de situație și au înregistrat foarte mulți morți”. În opinia acestuia, „acest lucru se datorează, cel mai probabil, măsurilor corecte, deși dure, luate la timp, dar și modului în care cea mai mare parte a populației le-a înțeles și respectat”.
Exact același lucru îl spusese, într-un interviu acordat în urmă cu câteva săptămâni pentru Ziaristii.com, și profesorul universitar Doina Azoicăi, medic epidemiolog de la Iași, care aprecia că măsurile de prevenție luate din timp au salvat situația în România.
Instituirea stării de urgență la mijlocul lunii martie, pentru două luni, și măsurile luate de autorități pentru ca restricțiile sociale să fie respectate, au făcut ca răspândirea virusului să fie încetinită. S-au înregistrat destul de puține cazuri și România a avut, până acum, 1.266 de victime, de trei ori și jumătate mai puține decât Suedia, care are o populație de două ori mai mică. Spania, cu o populație de două ori și ceva mai mare decât a României, a avut până acum de peste 20 de ori mai multe decese. Marea Britanie, cu o populație de trei ori și jumătate mai mare, are de peste 30 de ori mai mulți morți.
97% din persoanele decedate au avut cel puțin o boală asociată. Dar în Covid-19, comorbidități sunt și diabetul și hipertensiunea, care afectează milioane de români
Medicul Virgil Musta spune că, în Europa, 97% din persoanele decedate din cauza Covid-19 au avut cel puțin o boală asociată. Această afirmație trebuie însă “tradusă”, pentru că a fost folosită intens de conspiraționiști pentru a pretinde că victimele “ar fi murit oricum”. În cazul infecției cu coronavirus, comorbidități s-au dovedit a fi și boli precum diabetul sau hipertensiunea – care în România afectează peste o treime din populație, de exemplu. De asemenea, și fumătorii – cu bolile lor specifice – sunt o categorie de risc.
În continuarea ideii de mai sus, Musta a observat că „vârsta medie de deces a fost mai mică în România decât cea din țările vestice, ceea ce ne arată faptul că populația noastră prezintă numeroase boli cronice la vârste nu așa de înaintate ca în acele țări. Acest lucru se cunoștea deja, dar într-un context ca acesta a devenit automat un factor de risc major pentru toate acele persoane“.
Medicul are și câteva sfaturi pentru români acum, când primul val al pandemiei pare depășit și la noi: „Importanța respectării și în continuare a câtorva reguli de igienă personală și distanțare pe care le știm deja, dar și să avem grijă de sănatatea noastră constant, de la vârste fragede, pentru că astfel vom fi mai puțin vulnerabili în fața oricăror amenințări. Împreună am depășit cu bine ce a fost greu, dar e nevoie tot de «împreună» și pe mai departe!“.
Citiți aici tot mesajul postat de medicul Virgil Musta pe grupul “City Doctors”, pe Facebook.
Doctorul Musta, profesionist adevarat nu pilos ametit ca medicii din focarele de la Bucuresti si Suceava merita tot respectul si toata recunostiinta. Insa noi ca tara, nu avem niciun motiv de lauda. Adevarul este ca Romania a trecut mai rau prin epidemie decat toate tarile mai putin dezvoltate din jurul ei. Ne-am descurcat mai bine ca Italia, Franta, Spania sau Marea Britania pentru simplul fapt ca nu avem zboruri directe cu China, nu suntem o destinatie turistica de calibrul tarilor vestice si avem o populatie si densitate a populatiei reduse in comparatie cu aceste tari. Judetul Suceava cu densitatea cea mai ridicata intre judetele tarii si Bucurestiul nu au facut fata.
Foarte bine ca o spune un specialist. Da Romania sa descurcat foarte bine in lupta cu corona virus, pe de o parte datorita personalului medical bine calificat si care sa implicat cu foarte mare simt al datoriei si pe de alta parte datorita masurilor impuse da Guvern si Presedintele tarii. Nu trebuie sa uitam si contributia cetatenilor de a respecta masurile impuse.