duminică, octombrie 6, 2024
AcasăNewsINTERVIU. Dacian Cioloș: „REPER a fost deschis la consultări cu cei de...

INTERVIU. Dacian Cioloș: „REPER a fost deschis la consultări cu cei de la Dreapta Unită. În unele locuri s-au putut găsi înțelegeri. În alte cazuri, chiar și după discuții, nu s-au putut alinia. Dar în alte părți pur și simplu n-au vrut să discute!”

-

REPER a fost dispus la dialog cu Alianța Dreapta Unită, pentru a susține candidați comuni pentru alegerile locale din 9 iunie, dar în unele locuri pur și simplu cei de la ADU (în principal USR) nu au vrut să discute, susține Dacian Cioloș, pe parcursul unui dialog cu Ziaristii.com. Fostul premier, membru fondator al REPER după ce a demisionat din poziția de președinte al USR în 2022, a vrut să explice și să lămurească mai multe lucruri, considerând că analiza publicată de site-ul nostru în 11 iunie nu a reflectat realitatea.

În respectiva analiză, Ziaristii.com menționa faptul că nominalizarea unor candidați de către REPER pentru anumite primării a asigurat victoria PNL-PSD. Era cazul concret al Sectoarelor 1 și 2, unde REPER – de la bun început fără nicio șansă de victorie – a rupt din voturile USR exact atât cât a fost necesar ca reprezentanții coaliției guvernamentale să câștige alegerile.

Ziaristii.com a observat că la alegerile din 9 iunie a fost pentru a treia oară când o mutare a lui Dacian Cioloș dinamitează forțele de dreapta, după campania electorală din toamna lui 2016 – unde premierul de atunci a refuzat să participe – și ruptura de USR din 2022.

Dacian Cioloș a explicat că el, deși este membru fondator al REPER și a deschis lista de candidați pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie, nu are un cuvânt hotărâtor în partid și nici nu ocupă funcții de conducere. Deciziile s-au luat prin discuții colective și prin votul majorității, nu prin impunerea lor de către un tătuc, a menționat Cioloș. El a adăugat că, în unele cazuri, n-a fost de acord ca REPER să pună candidați, dar filialele au avut ultimul cuvânt.

- Advertisement -

Politicianul a explicat că este adeptul dialogului și că are o altă filosofie despre felul de a face politică, acesta fiind și motivul pentru care a decis să plece din USR în 2022: acolo e o cultură a confruntării, nu a conlucrării. Iar acest lucru se vede și acum, spune Cioloș, când cei care vin după gruparea Drulă-Barna-Ghinea vor să radă tot și să o ia de la zero.

Mai jos, explicațiile lui Dacian Cioloș pe marginea analizei făcute de Ziaristii.com.

Dacian Cioloș: „Eu înțeleg așteptările foarte mari, din partea unora, de a acționa unit. Eu mi-am dorit asta și când am fost în USR. Dar, din păcate, în multe din aceste echipe sau tabere, cultura organizațională și cultura de leadership e alta decât cea de conlucrare. E una de confruntare!“

Reporter: Domnule Cioloș, ce obiecții aveți față de analiza de pe Ziaristii.com?

- Advertisement -

Dacian Cioloș: M-a surprins în articolul dumneavoastră abordarea asta prin care eu sunt vinovat de ceea ce au făcut sau n-au făcut sau ce au fost capabile sau n-au fost capabile forțele de dreapta. Deciziile mele sunt văzute ca având impact asupra capacității opoziției acesteia de dreapta de a se reuni și de a avea un impact mai mare. Și, mă rog, m-a surprins, în primul rând, pentru că sunt nu atât aprecieri factuale, cât aprecieri calitative, să zic subiective și ele vin fără să fi avut o discuție cu mine în prealabil, ca să mă exprim măcar vizavi de decizii pe care le-am luat și în ce context le-am luat. Asta pe de o parte. Pe de altă parte, e iarăși surprinzător că într-o democrație un partid politic e acuzat că trimite candidați. Mă rog, dincolo de faptul că eu n-am avut impact, apropo de alegerile locale și de candidați, de deciziile REPER de a prezenta candidați la anumite sectoare din București sau în altă parte, în țară. Eu tot spun de doi ani că nu sunt în conducerea acestui partid, chiar dacă sunt imaginea cea mai vizibilă și în continuare foarte multă lume se obstinează să creadă că e partidul meu, că eu decid fie din umbră, fie din față, de ce se întâmplă acolo, nu e așa! Pur și simplu! Acum, mai mult decât să vă dau cuvântul meu și să vă spun că așa funcționează lucrurile, că n-aveți decât să vă consultați cu membrii partidului, să vedeți cum să iau deciziile în REPER… Așa cum cred eu că ar trebui să se ia într-un partid democratic, nu sub oblăduirea unui tătuc, ci pur și simplu prin discuții și prin asumarea unor decizii colective ale celor care conduc partidul. Deci, dincolo de asta, eu n-am avut un impact asupra deciziilor filialelor din orice parte din țară de a prezenta sau nu candidați. Dimpotrivă, uite, eu am fost în situația, delicată pentru cei din partid, nu m-am dus să fac campanie în unele locuri unde eu am zis că opinia mea personală e că n-ar fi trebuit să prezentăm candidați, pentru că mi se părea că candidații de la alte partide sunt mai buni decât ce puteam noi prezenta. Dar, mă rog, asta a fost decizia colegilor din filiale, cu strategii electorale, pentru că, evident, când n-ai candidat nici nu se vorbește de tine și nu poți avea pretenția la voturi. Dincolo de asta, și la sectoare (din București – n. red.) și în altă parte din țară, partidul a decis să prezinte candidați. Din câte știu eu, au fost deschiși la consultări cu alte partide, inclusiv cu cei de la Alianța Dreapta Unită. În unele locuri, oamenii au fost dispuși să discute și s-au putut găsi înțelegeri. În alte cazuri, chiar și după discuții, nu s-au putut alinia. Dar în alte părți pur și simplu n-au vrut să discute! Și atunci e cumva nedrept să acuzi un partid că-și prezintă candidat. Chiar dacă eu înțeleg așteptările foarte mari, din partea unora, de a acționa unit. Eu mi-am dorit asta și când am fost în USR, când am fost președinte de partid. Dar, din păcate, în multe din aceste echipe sau tabere, cultura organizațională și cultura de leadership e alta decât cea de conlucrare. E una de confruntare! Și vedeți, mă rog, chiar și acum, în USR, după o demisie, cei care vin spun că trebuie să măture tot și să pună altceva în loc! De fapt, degeaba dai la o parte niște oameni, dacă sistemul care i-a împins în față și-a menținut la putere rămâne același. Dar, mă rog, asta e o altă discuție! Deci, asta voiam să spun: aici, mie mie mi se pare că e o diferență de abordare de leadership. Abordarea mea a fost tot timpul una de a include. Și am plătit prețul ăsta. N-am vrut să joc rolul de tătuc, n-am vrut să joc rolul de cel care se confruntă și se bate cu oricine ca să preia și să mențină după aceea puterea. Mi-am dorit să conlucrez. Când n-a fost posibil lucrul ăsta, decât să îmi consum energia în a mă bate cu ceilalți, cu proprii mei colegi, pentru că așa-i politica și pentru că așa se face politică în partidele din România, am preferat să îi las să să bată și eu să mă duc acolo unde consideram că energia mea poate să fie folosită mai util decât a mă război cu propriii colegi. Și nici cu intenția de a domina un partid, chiar și un partid pe care l-am fondat sau la a cărei fondare am contribuit, oricât de puțin ar putea fi credibil lucrul ăsta. Dar ăsta-i stilul meu de leadership. În unele cazuri funcționează, în alte cazuri nu funcționează. În unele locuri am putut avea succes cu modul ăsta de abordare, în alte momente n-am putut avea succes. Dar, mă rog, ăsta sunt eu, așa văd lucrurile și n-am să mă schimb doar pentru că așa cere un sistem de exprimare și de manifestare a puterii la un moment dat și într-un anumit loc.

Reporter: Sunteți destul de convingător. Numai că rezultatele pe care le-ați obținut cu acest tip de leadership despre care ați vorbit și dumneavoastră n-au fost cele mai bune. Sau, mă rog, nu au dus unde trebuia.

Dacian Cioloș: Eu n-am încercat să fie rezultate cu orice preț. Eu am intrat în viața publică și în politica de partid să caut să schimb niște lucruri! Unele se pot schimba peste noapte, altele un pic mai încolo. Uitați că, totuși, după guvernarea din 2016, chiar dacă ea n-a fost văzută de mulți ca un succes, pentru că n-am reușit să facem multe reforme pe care ni le-am propus din 2016 încoace, dacă vă uitați la modul de manifestare a unor politicieni și partide, au schimbat un pic modul de abordare, au devenit un pic mai deschiși față de ce se întâmplă în societate, mai sensibili chiar la manifestarea prin proteste. Iau în seamă alte categorii de oameni decât erau obișnuiți să facă înainte, chiar dacă încă nu e o masă critică. Deci eu cred că unele schimbări se produc în timp. Și eu n-am pretenția să culeg personal, cu numele meu, laurii sau rezultatele. Important e să văd că se schimbă, încet-încet, în bine lumea în jurul meu. Și nu trebuie să fiu eu cel care sunt pus în lumină sau numele meu să fie cel în dreptul căruia să se înscrie anumite succese. Important este să văd că lumea în jur se schimbă încet-încet în bine, pentru că și eu am avut un comportament care să împingă în direcția aceea. Nu spun că am meritul principal, dar oricum eu așa văd lucrurile și așa văd sensul implicării în spațiul public și în politică. Nu de dragul de a obține puterea pentru putere și de face ca lucrurile să evolueze și să se schimbe.

Reporter: Acum, ca o observație personală, Liiceanu scria acum vreo 20 de ani, într-unul din eseurile volumului „Despre minciună“ , referindu-se la „Principele“ lui Machiavelli, că trebuie uneori să compui cu răul ca să poți să câștigi lupta pentru bine. Chiar dacă ești un personaj bun, trebuie să ai capacitatea asta, să compui cu răul fără a te lăsa corupt de el, pentru a putea să învingi forțele cu adevărat malefice. Pentru că, altfel, doar cu binișorul și cu vorba bună, nu vei reuși niciodată să îndrepți ceva în lume.

Dacian Cioloș: Eu am un pic o altă abordare sau altă percepție a lucrurilor. Eu nu caut să schimb pe cineva cu orice preț.

Reporter: Nu neapărat oameni, ci anumite stări de lucruri.

Dacian Cioloș: Da, da, da, chiar și lucruri. Lucrurile sunt făcute de oameni. Lucrurile nu există în afara comportamentului oamenilor. Eu nu văd lucrurile ca ceva independent de oamenii cu care eu trăiesc în societate. Și eu am trecut prin câteva experiențe personale, profesionale care mi-au arătat că lucrurile nu se schimbă! Lucrurile se schimbă atunci când oamenii evoluează. Și că un om nu evoluează doar pentru că-i spui că așa e mai bine decât altfel. Fiecare om, într-un fel sau altul, trebuie să-și trăiască propria experiență. Și experiența altuia de lângă el îi e utilă abia în momentul în care el își trăiește propria experiență și ajunge la concluzia că poate era mai bine să facă lucrurile altfel. Și uită că cutare sau cutare i-a spus, la un moment dat, că el a trăit aceeași experiență și că a tras concluziile următoare. Dar cei mai mulți oameni nu vor evolua în bine, nu se vor schimba în bine doar pentru că cineva le spune discursuri frumoase, dacă nu vor avea propria experiență. Așa încât eu respect propria experiență a fiecăruia, chiar dacă în anumite momente ea poate să producă lucruri negative în societate, pentru că din experiența respectivă noi evoluăm și ca indivizi, și ca și comunitate. Și pentru mine sensul vieții și al dificultăților în viață e tocmai ăsta, de-a învăța niște lecții. Nu învățăm lecții doar din bine, învățăm lecții din alternativa asta a lucrurilor bune cu lucruri mai puțin bune. Și de asta nu forțez schimbarea doar pentru că am puterea și nu conlucrez cu răul doar pentru că eu cred că e mai bine altfel, câtă vreme nu simt că am în susținerea suficientă a unor oameni care să accepte și ei că la un moment dat trebuie să evoluăm împreună. Câtă vreme oamenii nu vor să evoluăm. nu există binele cu forța, chiar și conlucrând cu răul. Dar, mă rog, asta-i, asta e opinia mea. Și eu așa mi-am ghidat deciziile.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Epidemia de voturi nule indică o fraudă masivă la europarlamentare! Creștere galopantă a numărului de voturi anulate: de la 2,93% în 2019 la 5,19% în 2024

* Elena Lasconi are culoar spre șefia USR: Fritz renunță, Viziteu o susține. Primărița din Câmpulung va candida și la conducerea partidului, și la Președinția României

EDITORIAL CARTIANU: Întăriți USR, nu-l demolați!

* VIDEO. Delir xenofob al lui Rareș Bogdan. Jigniri primitive aduse Franței, în încercarea de a lovi în Clotilde Armand. Cuvinte rudimentare: „colonie”, „Bantustan”, „bande”, „România nu e Mali”. Ambasada Franței e acuzată că o ajută pe Clotilde să fure voturi, iar firmele franceze – că ne fură banii!

7 COMENTARII

  1. Care REPER, care Ciolos ? E vorba de sabotorul DREPTEI in cel putin 3 cazuri pana azi care a favorizat enorm PSD. E cazul sa mergi la plimbare tovarase Ciolos.Sau la somn.

  2. Ciolos a anuntat ca se retrage din politica,dar acum scopul pentru care a iesit din USR este atins:.a rupt partidul ,facandu-si altul ,doar ca sa concureze partidele de dreapta!Mai ales usereul,de care s-a folosit in 2019 sa ajunga europarlamentar ,si primul pe lista.Stie cineva ce a facut pentru Romania ca presedinte RENEW EUROPE,pus acolo de Macron?

  3. a facut si lucruri bune dar azi nu aveam Psd 1,2 la sectoarele 1 sau 2 daca nu era Reper. Si multe alte miscari bazate doar pe birourile ‘tehnocrate’ de la Bruxelles.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -