Cum şi-a băgat PSD votanţii în cavourile lui Vâlcov. I-a îngheţat cu scumpiri de 87% la gaze!

3
438

Din 2013 şi până azi (cu o mică pauză – guvernul Cioloş), PSD a condus România cu mână forte. A reuşit graţie votanţilor săi, în special mulţi pensionari şi asistaţi social, în general oameni cu venituri reduse şu dependenţi de stat (inclusiv prin subvenţii la plata facturilor). Ei bine, exact pe aceştia i-a lăsat din braţe PSD. De parcă i-ar fi azvârlit în frigul cavourilor unde-şi ascundea Vâlcov lingourile de aur. Dar măcar să-i fi trimis acolo! Veneau şi ei cu o „compensaţie” în aur care i-ar fi ajutat să treacă iernile. N-a fost să fie. Iată mai jos o analiză cu cifre şi date clare, care demonstrează o dată în plus că aceşti politicieni nu dau de fapt doi bani pe cei care-i votează!

Ţeapă cu subvenţia

Conform EUROSTAT, numărul românilor care au dificultăți în a-și plăti facturile de încălzire se ridică la 42% din populație, ceea ce plasează România în fruntea statelor membre, după Bulgaria, în privința sărăciei energetice.
Aproximativ 1 din 5 români (19,7%) sunt afectați foarte grav, astfel că nu își pot plăti facturile, și prin urmare nici nu pot să își încălzească locuințele în mod adecvat. Prin comparație, media europeană la acest capitol este de 6,9%.
Într-o țară condusă de grupuri înfracționale în care PSD-ALDE schimbă guvern după guvern sau face parada membrilor de partid pe care-i rotește amețitor în funcții de miniștri sau secretari de stat, România îngheață de frig!

PSD a promis confort și protecție socială, dar românii dependenți de subvențiile la încălzire pentru sezonul rece (1 nov. 2018 – 31 martie 2019) s-au trezit cu frigul în casă. Și asta pentru că guvernanții nu au luat în calcul actualizarea sumelor alocate pentru susținerea subvențiilor la încălzire.

De la televiziunile „de casă”, PSD i-a mințit pe români fluturându-le în fața ochilor Programul de guvernare 2017-2020, prin care le promitea fiscalitate redusă și 102 taxe eliminate, salarii și un climat economic care să stârnească invidia rușilor și americanilor, infrastructură rutieră și autostrăzi ca-n Dubai, sistem medical performant și spitale regionale ultra dotate ca-n Brazilia, construcția a 1.500 de locuințe în fiecare an precum în China, educație europeană, eficiență energetică și multe alte minciuni electorale.

La fila 15, PSD promitea reducearea numărului persoanelor aflate în risc de sărăcie: „Ne propunem să reducem numărul persoanelor aflate în risc de sărăcie cu peste 1,5 milioane”
Dar nici această promisiune nu și-a găsit finalitate.

Boc a făcut ordine degeaba

Și iată-i pe români intrați în iarna 2018-2019 cu facturi umflate la energie electrică, la gaze naturale și carburanți, care inevitabil au influențat costurile de producție, de transport și comercializare, și care, corelate, au adus valuri de scumpiri pentru servicii dar și pentru cele mai multe produse, în special alimentele, legumele, fructele, pâinea și produsele de panificație.
Problema cea mai mare este că aceste produse — energie, gaze și carburanți — sunt folosite în masă și duc la scumpiri în lanț pentru aproape toate produsele și serviciile din economie, întrucât ele influențează atât costurile de producție, cât și segmentul de transport și comercializare.

În timpul Guvernului Emil Boc, în 5 septembrie 2011 a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 629, OUG 70/31 august 2011 privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece.
La Art. 9 se arată că:
(1) Consumatorii vulnerabili, care utilizeaza pentru încălzirea locuinței gaze naturale beneficiază de ajutor lunar pentru încălzirea locuinței pe perioada sezonului rece, denumit în continuare ajutor pentru gaze naturale, după cum urmează:
Nr.crt/ Venituri nete lunare/membru de familie/subventie Gaze naturale (în lei)

1.  <155 lei        lei  – 262
2.  155,1 lei-210 lei – 190
3.  210,1 lei-260 lei – 150
4.  260,1 lei-310 lei – 120
5.  310,1 lei-355 lei – 90
6.  355,1 lei-425 lei – 70
7.  425,1 lei-480 lei – 45
8.  480,1 lei-540 lei – 35
9.  540,1 lei-615 lei – 20

Ajutorul pentru gaze naturale se acordă în cuantumurile stabilite la art. 9/ OUG 70/2011, dar nu mai mult decât contravaloarea cantității de gaze naturale consumate în perioada sezonului rece.

Opisul cu scumpiri

După intrarea în vigoare a OUG 70/2011, prețurile finale reglementate la gazele naturale pentru consumatorii non-casnici, cu excepția producătorilor de energie termică, au înregistrat prima creștere cu 5% de la 1 ianuarie 2012.
Pentru consumatorii casnici, prima creștere de 8%, s-a înregistrat în iulie 2013, urmată de majorări în fiecare an (perioada 2013-2018) astfel:
În anul 2013, au fost aplicate două majorări, de 8% (1 iulie) și de 2% (1 octombrie); total majorare preț gaze naturale 10%
În anul 2014, au fost aplicate patru majorări, două de 2% (ianuarie, aprilie) și două de 3% (iulie, octombrie); total majorare preț gaze naturale 10%
În anul 2015, au fost aplicate patru majorări, 2% (ianuarie), 3% (aprilie), 4% (iulie) și 3% (octombrie); total majorare preț gaze naturale 12%
În anul 2016, au fost aplicate patru majorări, fiecare de câte 3% (ianuarie, aprilie, iulie, octombrie); total majorare preț gaze naturale 12%
În anul 2017, au fost aplicate patru majorări, două de 2% (ianuarie, aprilie), urmate de o majorare de 5% (iulie) și ultima de 3% (octombrie); total majorare preț gaze naturale 13%
(La 1 aprilie 2017 preţurile gazelor naturale ofertate de producători şi traderi au crescut într-o noapte cu aproape 27%, afectând vizibil consumatorii finali, inclusiv alimentarea cu apă caldă şi căldură a populaţiei.)

Încă din luna aprilie 2017 impactul a fost resimţit şi în cazul consumatorilor casnici, în condiţiile în care în luna aprilie faţă de luna martie a.c. preţul gazelor naturale a crescut cu 2,5%, se arăta într-un comunicat al BNS (Blocului Naţional Sindical) publicat de ziarul Capital.
În anul 2018, la 1 ianuarie, prima majorare a fost de 8,3%, urmată de majorarea cu 10% din aprilie; la 1 august, preţul gazelor naturale a crescut cu 5,85% iar în octombrie cu 5%. Prin urmare, numai în anul 2018, prețul gazelor naturale pentru consumatorii casnici a crescut cu circa 30 de procente.

ÎN TOTAL, ÎNTRE ANII 2013-2018, PREȚUL GAZELOR NATURALE S-A MAJORAT PÂNĂ LA 87 DE PROCENTE.

În aceeași OUG 70/2011 privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece, la Art. 13 alin (1), se arată că „Limitele de venituri pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței, nivelul compensării procentuale, precum și cuantumul ajutorului pentru gaze naturale și combustibili solizi sau petrolieri se poate actualiza anual și se aproba prin hotărâre a Guvernului.”
Ne-șansa românilor aflați în situații de risc și cu venituri reduse este faptul că nici o guvernare nu a luat în calcul o actualizare a nivelului subvențiilor pentru încălzire în sezonul rece deși prețul gazelor naturale a crescut de la an la an. Cele mai ridicate procente de majorări s-au înregistrat în timpul guvernelor PSD din perioada 2017-2018:
Guvernul PSD/Dragnea-Grindeanu (4 ian. – 29 iunie 2017)
Guvernul PSD/Dragnea-Tudose (29 iunie 2017 – 16 ian. 2018)
Guvernul PSD/Dragnea-Dăncilă (29 ianuarie 2018-prezent)

Analiză de Aida Zaharia

 

3 COMENTARII

  1. Pentru a face lucruri bune pentru oameni,trebuie sa te gandesti la ei nu la tine si mai trebuie sa ai si creier normal.Valcov a demonstrat ca el se gandeste doar la el,deci nu putem sa-i cerem mare lucru,in ceea ce-i priveste pe bugetarii consumatori de lefuri mari,acestia doar mananca si nu produc nimic pentru ca mare parte din ei sunt angajati politic,pe pile si relatii si total neprofesionisti.PUR SI SIMPLU NU GANDESC SI CE ESTE MAI GRAV NU-I INTERESEAZA

  2. Ba da! Promisiunea de la fila 15 s-a respectat intocmai si la timp. S-a redus numarul persoanelor aflate in risc de saracie. Au murit! Asadar,nu mai sunt in statistica ,,saraciilor,,.Acum alti votanti asteapta la rand ,,scoaterea din saracie,, prin frigul din case,medicamente scumpe si hrana la fel. Sunt orientati pe drumul cel bun. Ala cu popa!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here