marți, octombrie 15, 2024
AcasăDiasporaCum batjocoresc baronii PSD spiritul Diasporei

Cum batjocoresc baronii PSD spiritul Diasporei

-

”Sunt o mașină de făcut bani și sex. Sunt cazanul lui de spermă. O dată, nici măcar o dată nu mi-a adus o floare. Nu m-a protejat niciodată, nu-l interesează dacă iau sau nu pastile sau că am facut deja 3 avorturi pentru că era beat și i-am zis că nu se poate, dar nu a vrut să înțeleagă.

Am doi copii. Ciudat, cred că îmi iubesc soțul, știu că este bolnav, pentru că băutura este o boală, și m-aș putea mulțumi doar dacă nu ar mai bea. Anturajul îl strică. Sunt o femeie firavă, am doar 49 de kg, iar el e un munte de om. Numai dacă ridică vocea tremur, și copiii la fel. M-a lovit odată, apoi a dat cu pumnul într-o fereastră. S-a tăiat rău. De atunci nu m-a mai lovit, dar mă jignește și mă amenință.”

Citatul de mai sus, reprodus de colegii de la ziarul ”Emigrantul”, editat în Italia, îi aparține unei românce obligate să îndure viață de coșmar în Peninsulă pentru a-și putea ajuta familia din România. Este doar un caz, sunt nenumărate. Au fost foarte mediatizate și cazurile româncelor exploatate sexual sau aflate la muncă în Sicilia. Sunt în continuare cazuri de acest gen în toată Italia și în emigrație, în general. Supliciile vieții printre străini îi costă pe unii români chiar și viața. Emigrantul.it relatează mereu despre astfel de cazuri, unul petrecut recent chiar pe o cursă Wizz Air, înainte de îmbarcarea la București.

Pentru toate acestea și pentru multe alte motive, consilierul liberal la CJ Vrancea Ovidiu Burdușa (în stânga președintelui Iohannis în imaginea principală, într-o întîlnire cu comunitatea românească din Italia), a lansat în ”patria lui Oprișan” inițiativa ridicării unui monument al Diasporei. Un fel de minimă recunoștință în onoarea celor care își sacrifică destinele pentru a ajuta famiiile rămase de acasă, ajutându-și astfel implicit și țara: nu mai cer bani sau joburi la politicienii din România, de vreme ce reușesc să facă un ban în străinătate. Burduja a explicat ideea printr-un fel de a spune simplu „Mulțumesc!” celor care au plecat din România și care, trimițând bani în țară, au contribuit la un nivel de viață acceptabil pentru rudele de acasă.

- Advertisement -

De altfel, italienii au astfel de monumente în mai multe state ale lumii, pentru că și ei, la rândul lor, au emigrat din Australia până în Norvegia, de-a lungul anilor, deci inițiativa nu este una nouă sau nepotrivită. notează ”VranceaMedia.ro”, citând un comunicat al Departamentului Comunicare din PNL Vrancea.

Aceeași sursă afirmă că membrii echipei de consilieri județeni PSD & ALDE au votat împotriva proiectului inițiat de PNL. Mai mult, medicul Valentin Ochean, consilier județean PSD, i-ar jignit pe românii plecați la muncă în străinătate: ”Am văzut că s-au propus niște exemple de monumente. Unul ar fi cu oameni care cară valize. S-ar putea să se întrebe unii cu ale cui valize fug românașii noștri?”, ar fi fost intervenția halucinantă a consilierului PSD, asociind astfel ideea unui monument de recunoștință față de românii din Dispora cu minoritatea, tot românească din păcate, a hoților de valize și de portofele.

Reacția ostilă a ”majorității roșii” din Consiliul județean Vrancea față de ideea unui monument dedicat românilor din străinătate a stârnit comentarii dure din partea prese locale nealiniate clanului Oprișan. Jurnalistul Ionel Sclavone a comentat în Ziarul de Vrancea:

Au existat numeroase situații în care Marian Oprișan, șeful PSD, și-a făcut un titlu de glorie din a repatria rămășițele pământești ale unor persoane decedate în străinătate, ale căror rude nu aveau banii necesari. Mai mult, înainte de a distruge gazoanele stadioanelor românești, chiar fratele baronului a lucrat în Italia. De asemenea, n-a trecut mult timp de când același Oprișan promitea aeroport la Focșani invocând tocmai necesitatea de a facilita transportul vrâncenilor aflați la muncă în străinătate.

Și atunci, de unde această atitudine dușmănoasă față de emigranți a pesediștilor din Consiliul Județean? Nu cred nici în explicațiile potrivit cărora PSD-ul urăște Diaspora pentru că votează partidele de dreapta. Nu cred nici că pesedistului Valentin Ochean îi pasă prea mult ale cui sunt valizele pe care le cară „românașii noștri“. Așa cum nu cred că-i pasă nici ale cui sunt hălcile din Dunăre pe care le iau acasă tovarășii săi din partid.

Cu siguranță nu se pune nici problema existenței sumelor necesare construcției. La ușurința cu care risipește banii din bugetul județului, dacă ar fi dori, Oprișan și colaboratorii săi ar fi găsit ceva mărunțiș și pentru un asemenea monument.   

Mai curând cred că PSD-iștii au respins propunerea liberalilor din invidie, de ciudă, pentru că ideea nu le-a venit lor mai întâi.

Este de notorietate că Marian Oprișan își asumă paternitatea cam pentru tot ce se întâmplă în Vrancea. La nivel propagandistic este singurul din județ care are inițiative, inițiază proiecte, negociază, face demersuri, obține fonduri, cunoaște și discută cu oameni importanți. Orice altă propunere care nu-i aparține sau pe care nu și-o poate însuși, precum cea a liberalilor, trebuie blocată, contestată, înăbușită în fașă.  

Este o atitudine toxică, esența politicii promovată de PSD-Oprișan în administrația publică, ale cărei efecte dezastruoase se văd peste tot în județ.

- Advertisement -

Ovidiu Burduja, singurul român din Diaspora care a reușit să fie ales consilier județean în România (la Vrancea), a reușit să-și construiască o afacere în industria hotelieră la Roma, după mai mulți ani în care a trăit chinurile emigrației, ca orice român obligat să plece din țară pentru un trai mai bun. Ideea i-a venit după ce a intrat în contact cu membrii comunității românești din Italia și în urma tragediilor suferite de românii plecați la muncă afară, unii dintre ei întorcându-se acasă morți. Costul unui monument al Diasporei la Focșani a fost estimat de Burduja în jurul sumei de 25.000 de euro, o sumă infinit mai mică decât cea a monumentului finanțat de Primăria Capitalei în Parcul Tei.

Ați văzut cât a cheltuit doamna Firea pe statuia din fata Circului Globus? 1,8 milioane de EURO!!! În timp ce consilierii județeni PSD-ALDE la Vrancea nu au aprobat proiectul meu care era de circa 22.000 de euro. În ce țară trăim??? 😡 Nu mai comparăm simbolistica reprezentată de cele două monumente…”, a declarat cu amărâciune Ovidiu Burduja, pentru ”LumeaLibera.ro”.

În Diaspora lucrează aproximativ 4 milioane de români, sumele trimise anual în țară fiind de circa 4 – 5 miliarde de euro, chiar mai mult în anumiți ani.

Reacția PSD-ALDE față de Diaspora nu e, din păcate, ceva nou. În noiembrie 2014, la alegerile prezidențiale, sute de mii de români din străinătate au fost împiedicați să voteze pentru ca alegerile să fie câștigate de Victor Ponta, în dauna lui Klaus Iohannis. Mobilizarea românilor în turul doi a împiedicat in extremis un dezastru iremediabil. Între timp, Liviu Dragnea a devenit noul baron al României, prin îndepărtarea lui Ponta, iar acesta pare să fie primul lider PSD din istorie dispus să omoare orice influență a Diasporei în țară, din moment ce a pornit un război pe viață și pe moarte pentru protejarea fenomenului care i-a alungat din România pe milioane de români: CORUPȚIA. Oprișan, cu ifosele sale anti-Diaspora din Focșani, nu face decât să-i intre în grații noului stăpân.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -