Miercuri, 1 septembrie – ziua cea mai grea a actualei guvernări! O zi critică, în care coaliția de guvernare este pe punctul de a se rupe. Ședința de guvern de la ora 11.00 s-a întrerupt și va fi reluată la ora 19.00, dar cu o oră înainte, la 18.00, Dan Barna și Dacian Cioloșu au anunțat că miniștrii USR-PLUS nu vor participa la ea.
Miza diferendului: PNDL 3, programul de investiții de 50 de miliarde de lei până în 2028, redenumit „Anghel Saligny”. PNL și UDMR vor acest program cu orice preț, prin ordonanță de urgență, USR-PLUS îl respinge ferm în actuala formă.
Ședința de guvern, începută la ora 11 a fost întreruptă, după ce premierul Florin Cîțu a vrut să introducă pe ordinea de zi suplimentară programul de investiții de 50 de miliarde „Anghel Saligny”. S-a stabilit că ședința va fi reluată la ora 19.00, dar ulterior Dan Barna și dacian Cioloș au anunțat că miniștrii USR-PLUS nu vor participa la această întrunire a Guvernului Cîțu.
Furioși că au fost puși în fața unei surprize, cei de la USR-PLUS au amenințat că vor depune o moțiune de cenzură dacă se adoptă proiectu. Ei au invocat lipsa avizelor necesare.
Cîțu poate trece peste avizele miniștrilor USR-PLUS, dar riscă să-i pice Guvernul
Cîțu are un as în mânecă pentru a trece peste faptul că Stelian Ion (Justiție) și Cătălin Drulă (Transporturi), ambii de la USR-PLUS, refuză să avizeze proiectul de ordonanță de urgență: proiectul poate fi adoptat și fără avize, prin adoptare tacită, pe baza Hotărârii de Guvern care reglmenetează o asemenea situație.
Vicepremierul Dan Barna și miniștrii USR-PLUS au avut o discuție cu premierul Cîțu, în care i-au transmis că vor depune moțiune de cenzură pentru demiterea Guvernului dacă proiectul „Anghel Saligny” va fi adoptat fără acordul lor.
Legea prevede: „Guvernul adoptă hotărâri și ordonanțe în prezența majorității membrilor săi. Hotărârile și ordonanțele se adoptă prin consens. Dacă nu se realizează consensul, hotărăște prim-ministrul”.
Numai că, dacă Florin Cîțu decide să adopte proiectul fără acordul celor de la USR-PLUS, acest lucru va arunca în aer Coaliția de guvernare. PNL și UDMR nu pot avea majoritate parlamentară fără voturile USR-PLUS.
În ședințele de partid, cei din USR-PLUS au discutat despre condiționarea susținerii programului „Anghel Saligny” de un acord în coaliție pentru desființarea Infamei Secții Speciale (SIIJ) în forma propusă de ministrul Justiției, Stelian Ion.
Dacian Cioloș: „Miniștrii USR-PLUS nu mai au ce căuta într-un guvern unde nu sunt respectați”
Prima reacție radicală i-a aparținut europarlamentarului Dacian Cioloș, copreședinte USR-PLUS.
„Noi nu știam că acest proiect va fi pe ordinea de zi suplimentară. Din câte înțeleg, nu are avizele de la Justiție și Transporturi, dar, dincolo de asta, noi am avut o discuție în coaliție și convenisem că acest proiect nu intră pe ordinea de zi până nu clarificăm și votul pe desființarea Secției Speciale. Dacă ne punem unii pe alții în fața faptului împlinit, astea sunt semnale că nu vrem să construim împreună – și noi vrem să construim împreună!”, a declarat Cioloș la Digi 24.
Acesta a mai spus că USR-PLUS vrea să continue în această formulă de guvernare, dar că „Guvernul nu poate lua decizii pentru a rezolva probleme de campanie ale unui partid”.
Întrebat despre varianta ca USR-PLUS să depună moțiune de cenzură, Cioloș a spus că nu se va ajunge aici, dar miniștrii USR-PLUS se vor retrage din guvern dacă nu se respectă ceea ce este convenit în coaliție.
Cioloș a explicat că este vorba de o prioritizare politică: „Dincolo de «Anghel Sasligny», n-am discutat încă lucrurile astea ca să convenim o formă finală. Înainte de a discuta acest program, avem de luni bune subiectul desființării SIIJ, care nu e doar de pasiunea noastră, la USR-PLUS. De el e legată și eliminarea MCV, de care e legată intrarea noastră în Schengen”.
Întrebat despre posibilitatea retragerii USR-PLUS din Guvern, Dacian Cioloș a spus că este o propunere pe care el o va face: „Este clar că miniștrii USR-PLUS nu mai au ce căuta într-un Guvern unde punctul lor de vedere nu le este respectat, cu un prim-ministru care decide împotriva voinței colegilor noștri. Cu o astfel de atitudine nu se poate lucra constructiv”.
Florin Cîțu: „Să nu facă abuz de funcție! Să nu obstrucționeze activitatea Guvernului! Politica nu se poate face pe condiţionări şi şantaj”
Premierul Florin Cîţu a declarat, la scurt timp după ședința de guvern suspendată, că USR-PLUS „şantajează” cu Secţia Specială. El a precizat că „politica nu se poate face pe condiţionări şi şantaj” şi că nu este timp de „jocuri politice”, în contextul discuţiilor cu privire la programul de investiţii „Anghel Saligny”.
Florin Cîțu: „Aş vrea să discutăm despre program, pentru că nu este un program pentru mine, pentru PNL, UDMR, USR sau pentru PSD. Este un program pentru români. Eu am spus la începutul acestei guvernări că nu mai permitem să avem localităţi în România care nu au acces la fonduri europene, să rămână nedezvoltate. Acesta este programul. Dacă colegii de la USR nu susţin dezvoltarea României, foarte bine, să iasă în faţă. În ceea ce priveşte şantajul şi acea piedică pe care o pun cu SIIJ, am fost primul care a negociat ca SIIJ să treacă prin Guvern prin negocieri cu toată coaliţia, am susţinut toate soluţiile care au venit de la Ministerul Justiţiei pentru a desfiinţa SIIJ. Din păcate, politica nu se poate face prin condiţionări şi şantaj”.
Premierul a susţinut că originalul proiectului „Anghel Saligny” a fost transmis pe 25 august Ministerului Justiţiei, contrazicându-l pe ministrul Stelian Ion, care spusese că nu a primit proiectul în original.
De asemenea, premierul a declarat că amendamentele USR-PLUS au fost trimise „neoficial” pe WhatsApp.
„În ședința de guvern pot să mai apară modificări pe textul unui proiect de ordonanță de urgență. Sper ca miniștrii să nu facă abuz de funcție, să nu obstrucționeze activitatea Guvernului”, a amenințat premierul.
Anterior, premierul Florin Cîțu a spus că proiectul va fi adoptat și că amenințările USR PLUS „vin și pleacă”.
Dan Barna: „Nu vă jucați cu USR-PLUS! Toate opțiunile sunt pe masă”
Dan Barna, vicepremier și copreședinte USR-PLUS, a transmis un mesaj tăios partenerilor de la guvernar: „Nu vă jucați cu USR-PLUS!”.
Potrivit acestuia, „toate opțiunile sunt pe masă”, inclusiv depunerea unei moțiuni de cenzură sau ieșirea de la guvernare.
Dan Barna: „Am văzut în ședința de guvern un fel de joacă, deși luni am convenit cu partenerii noștri discuții pe PNDL, SIIJ. În această ședință de guvern, am descoperit acest PNDL 3, pe care avem rezerve. Este încălcarea actului adițional la actul de guvernare pe care l-am semnat cu partenerii noștri. Am stabilit niște reguli. Guvernarea se face în coaliție, ședința de guvern se face în Coaliție. Surprizele nu sunt acceptate. E bine, totuși, că premierul a acceptat să nu forțeze lista suplimentară și să mai avem o discuție. Am avut o discuție în partid și toate opțiunile sunt pe masă. Vom vedea cum evoluează ședința de guvern. USR-PLUS nu este împotriva dezvoltării locale. Am propus niște amendamente pe care le-am transmis colegilor acum două ore și jumătate, despre cum sunt alocați acești bani și nu sunt dați discreționari. Avem această problemă de funcționare a coaliției. La momentul dimineții nu erau transmise avizele de la Justiție și Transporturi. Este o discuție în desfășurare. Nu vă jucați cu USR PLUS!”.
Ludovic Orban: „Susțin programul de investiții, dar fără să afectăm coeziunea coaliției”
Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că susține „noul PNDL”, dar fără să afecteze coaliția de guvernare. „Trebuie căutată o formă de înțelegere pentru a fi adoptat cât mai repede proiectul. Premierul este cel care, până la urmă, ia decizia. Eu am condus un guvern monocolor, acum este un guvern de coaliție. Trebuie căutată o formă de înțelegere, pentru a fi adoptat cât mai repede proiectul, pentru că este foarte important pentru dezvoltarea comunităților locale”.
Președintele PNL a mai spus că va face tot ce este necesar pentru adoptarea actului normativ care prevede investiții în valoare de 50 de miliarde de lei pentru autoritățile locale până în 2028.
Ludovic Orban: „Eu voi face tot ce este posibil pentru a menține această coaliție și, în același timp, pentru a adopta acest proiect, de care au nevoie comunitățile locale. Eu sunt adeptul dialogului. Sper că motivul adoptării acestui proiect, de care eu vorbesc de la începutul lunii ianuarie, se face pentru scopul real, pentru dezvoltarea infrastructurii în comunitățile locale”.
Claudiu Năsui: „900 de lei în plus pentru toți românii care muncesc!”
Ministrul Economiei, Claudiu Năsui (USR-PLUS), a combătut pe Facebook. El insistă să se renunțe la PNDL 3, iar banii să fie folosiți pentru implementarea programului „Zero Taxe pe Salariul Minim”.
„În loc să aruncăm încă 50 de miliarde de lei pe un nou PNDL, mai bine creștem salariile românilor cu 900 de lei.
Cum se face că avem bani pentru firme de partid, dar nu avem bani pentru a lăsa românilor mai mulți bani din munca lor?
Dacă avem bani pentru încă un PNDL, după ce primele două au fost dezastre din care politicienii și acoliții lor au furat pe nestingherite, avem și pentru a mări salariile românilor prin «Zero Taxe pe Salariul Minim».
În condițiile în care prețurile la facturi explodează și românii sunt în pragul disperării din cauza lor, cerem aplicarea programului de guvernare de urgență și începerea măsurii «Zero Taxe pe Salariul Minim». Care înseamnă, concret, 900 de lei în plus pentru toți românii care muncesc.
Banii aceștia nu sunt asistență socială. Nu sunt un privilegiu. Sunt munca noastră”.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Bandiții bolșevici vor sa-și continue jaful de 32 de ani.
Sa se spele cucutu pe cap!Ei au pus umarul la destabilizarea pnlului imediat dupa alegeri cand au blocat formarea guvernului spunand ca nu-l vor pe Orban premier-daca era dancila ,lucrau cu ea!(dsa puna cineva poza cu barna si danvila,sau cea de grup,cu tot plusereul!)spunand ca-l vor pe catzu,ca au incredere”100%” in el-de ce ,nu ne-au spus!!! Acum au vazut ce individ ciudat au in fata si nu mai vor sa se duca la sedintele guvernului,ci sa discute cu Orban..Sunt in campanie si isi arata muschii ,dar e cam tarziu,nu sunt credibili!
NICI Orban al tău NU MAI ESTE CREDIBIL…, demuuuult!!!
Și el și Cîțu sunt… EXPIRAȚI (COMPROMIȘI!), deja!
P.N.L. se poate SALVA (în… CEASUL-AL-DOISPREZECELEA!) DOAR (!) cu oameni… NOI-și-NECOMPROMIȘI!!!
Șiiii… apropo: U.S.R.-iștii sunt… NEVOIȚI (!!!) să discute cu Ludovic Orban (NU pentru căăă… le-ar face vreo plăcere!) – care-i… PREȘEDINTELE P.N.L., deocamdată! –, în cadrul FIXAT PRIN PROTOCOLUL de GUVERNARE-COMUNĂ și COOPERARE/COORDONARE-PARLAMENTARĂ: ASTA-I TOT!!!
Mai bineee… NU v-ați bucura, voi, „liberalii”-orbaniști, de criza asta: dacă iese U.S.R.-P.L.U.S. de la guvernare…, P.N.L…. NU MAI FACE 5% la alegerile-legislative din 2024, cu toatăăă… CIURDA sa de primari!!!
Darrr… NU la soarta P.N.L. ne gândim noi, când ne dorim să fie depășită ȘI (!!!) această criză din coaliție, ci… la soarta Țării, care… NU TREBUIE SĂ MAI ÎNCAPĂ, NICIODATĂ, PE MÂNA „CIUMAȚILOR”, PUTINIȘTI SAU NU!!!
Litruțo, tu ești fa ?
Urma să fie demis şi Drulă dacă USR PLUS nu ascultă de Cîţu. Criza vine de la voinţa politică de a păstra, în ce priveşte corupţia, legile PSD-ALDE sprijinite de UDMR.
Poateee… le vine, până la urmă, mintea la cap, lui Cățu și „echipei-câștigătoare”!!!
SPERANȚA este-nnn… al lor DUMNEZEU (am evitat să scriem… „Dumnezeul-lor”, din… evidente motive, daaaaaaa?!!!)!), în… Iohannis adică!!!
Se va încheia (SLAVĂ-DOMNULUI!) și această criză din coaliție: sunt… „CONDAMNAȚI” (!) să mai guverneze ÎMPREUNĂ cel puțin până prinnn… primăvara lui 2023!!!
„CIUMAȚII”, PUTINIȘTI SAU NU…, NU VOR VENI LA PUTERE!!!
SĂ NE EXPLICĂM: dacă pică Guvernul-Cîțu (AȘA CUM SE ÎNTREVEDE!!!), prin votul Parlamentului (cu… voturile U.S.R.-P.L.U.S., bineînțeles!) sau prin voința… președintelui Iohannis (!!!), TOOOOOT coaliția ACTUALĂ va fi la guvernare, CU ALT (!!!) PRIM-MINISTRU (tot „LIBERAL”, bineînțeles, dar NICIDECUM… Orban, în primul rând din cauza lui Iohannis!), suntem CONVINȘI de acest lucru!!!