sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăNewsCrește mobilizarea în sprijinul Emiliei Șercan. După societatea civilă, și profesorii de...

Crește mobilizarea în sprijinul Emiliei Șercan. După societatea civilă, și profesorii de la Facultatea de Jurnalism denunță „un grav abuz al justiției din România“

-

Pe zi ce trece, societatea se mobilizează în sprijinul Emiliei Șercan, jurnalista împotriva căreia politicieni și structuri de forță ale statului au organizat un kompromat, după ce aceasta a scris despre doctoratele plagiate ale oamenilor de la vârful puterii. După ce, luni, în fața Parchetului General și a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, Emiliei i s-au alăturat la protest actori, activiști, jurnaliști și simpli cetățeni, marți a fost publicată o scrisoare de susținere din partea profesorilor de la Facultatea de Jurnalism.

E vorba de profesorii de la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. Aceștia denunță „un grav abuz al sistemului de justiție din România, cu repercusiuni asupra profesiei de jurnalist și a democrației românești“.

Emilia Șercan scrie din 2015 despre doctoratele plagiate de elitele politice și din instituțiile de forță ale României. A fost și în trecut amenințată cu moartea, dar în februarie 2022, după ce a scris despre doctoratul plagiat de generalul Nicolae Ciucă, omul de încredere al lui Iohannis pus șef la PNL și premier al României (noiembrie 2021-iunie 2023), sistemul s-a mobilizat total.

Computerul personal i-a fost spart, fotografii intime i-au fost sustrase și publicate pe site-uri porno. Emilia a descoperit acțiunea la timp, a făcut capturi de ecran cu mesajele primite și le-a trimis la Poliție. În doar 4 ore și jumătate, dovezile trimise de Emilia Șercan anchetatorilor au ajuns pe un alt site legat de Cristian Rizea, fostul deputat PSD condamnat la pușcărie și refugiat, în acel moment, în Moldova. „Au vrut să mă asasineze moral. Dacă n-aș fi descoperit la timp kompromatul, sunt sigură că ar fi urmat o emisiune de linșaj public la Realitatea TV împotriva mea“, a explicat Emilia Șercan într-un interviu acordat recent.

- Advertisement -

Între cei la care au ajuns informațiile și sunt printre principalii suspecți că au orchestrat mușamalizarea sunt Lucian Bode (la acel moment ministru de Interne din partea PNL), Benone Matei (șeful Poliției Române) și Bogdan Berechet (șeful Poliției Capitalei).

Deși toate dovezile duceau către șefii Poliției ca fiind sursa scurgerilor de informații, Parchetul a mușamalizat dosarul, clasându-l pentru că „faptele nu există“ și „nu prezintă interes public“.

Mai jos, scrisoarea publică trimisă celor mai înalte autorități ale statului român de către profesorii de la Facultatea de Jurnalism.

- Advertisement -

„Constatăm, cu profundă îngrijorare, că temerile s-au confirmat și că deciziile procurorilor români, de închidere a dosarelor, încalcă în mod flagrant dreptul de acces liber la justiție prevăzut în Constituția României“

„Excelența Voastră, Domnule Președinte,

Excelența Voastră, Domnule Prim-Mi nistru,

Excelența Voastră, Doamna Ministru al Justiției,

Excelența Voastră Domnule, Președinte al Consiliului Superior al Magistraturii,

Excelența Voastră, Doamna Avocat al Poporului,

Subsemnații, cadre didactice ale Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, prin prezenta scrisoare, vă aducem la cunoștință ceea ce considerăm a fi un grav abuz al sistemului de justiție din România cu repercusiuni asupra profesiei de jurnalist și a democrației românești.

Abuzul o vizează pe jurnalista de investigații Emilia Șercan, lector universitar doctor al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. La data de 20 septembrie 2023 a fost emisă de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 din București, prin domnul procuror Marius Borta, o ordonanță de renunțare la urmărirea penală în dosarul care viza amenințarea jurnalistei de investigații Emilia Șercan, cu motivarea că nu există interes public în urmărirea în continuare a faptei.

Ulterior, la 24 octombrie 2023, prin ordonanța de clasare emisă de doamna procuroare Nicoleta Rotaru de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost clasat dosarul referitor la operațiunea de kompromat a cărei victimă a fost anul trecut jurnalista de investigații Emilia Șercan, prin divulgarea unor probe și a unor informații nedestinate publicului dintr-un dosar penal și prin publicarea repetată a unor fotografii intime ale acesteia, vechi de 20 de ani.

Despre toate acestea presa națională și internațională și-a manifestat susținerea și a scris pe larg, iar multiple organizații internaționale și naționale de apărare a drepturilor jurnaliștilor și de promovare a valorilor democratice (Reporters sans frontieres, International Press Institute, Committee to Protect Journalists, European Centre for Press and Media Freedom, European Federation of Journalists, Active Watch și Centrul pentru Jurnalism Independent) au cerut trimiterea cazului în judecată și au avertizat asupra riscului tergiversării dosarului.

Constatăm, cu profundă îngrijorare, că aceste temeri s-au confirmat și că deciziile procurorilor români mai sus-menționați, de închidere a dosarelor, încalcă în mod flagrant dreptul de acces liber la justiție prevăzut în Constituția României în Art. 21, alin. (1) și (3) și dreptul la un proces echitabil prevăzut în Convenția Europeană a Drepturilor Omului la Art. 6., alin. (1), care stipulează că «orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public și în termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege (…)».

În calitate de profesori de Jurnalism și Științele comunicării, care formăm, de zeci de ani, jurnaliști și specialiști în comunicare și relații publice, dar și în calitate de cetățeni ai unui stat democratic, membru al Uniunii Europene și al NATO, înțelegem pe deplin consecințele pe care astfel de decizii abuzive le pot avea asupra presei independente și asupra democrației din țara noastră. De aceea, prin prezenta scrisoare, stimați reprezentanți ai statului român, tragem public un semnal de alarmă și vă solicităm să vă implicați, în limitele mandatului de autoritate publică cu care ați fost învestiți, pentru înfăptuirea actului de justiție, așa cum este el prevăzut”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Falsificarea bugetului: Guvernul PSD-PNL a inventat o nouă sursă de venituri fictivă, pentru a putea crește cheltuielile statului pe 2024! S-au trecut din pix încasări de 10,5 miliarde lei din „digitalizare”!

* În bugetul pe 2024, suma pentru pensiile speciale crește cu 17% – de la 13 la 15,5 miliarde de lei!

* Jaf pe banii publici: guvernarea PSD-PNL a mărit numărul bugetarilor cu 5.206 în ultimele 4 luni! Creșterea e de 10.717 în ultimele 10 luni

* EDITORIAL CARTIANU: La Canal!

* S-a făcut Polul de Dreapta! USR, PMP și Forța Dreptei vor participa împreună la alegeri. Românii au alternativă la blocul toxic PSD-PNL și la extremiștii AUR/Șoșoacă

* Șoșoacă, văzută de „Le Figaro”: „Vulgară, agresivă, injurioasă, brutală, demagogă. Insultă şi vociferează”

* EDITORIAL PAPAHAGI: De ce sunt furioși domnii Aligică și Neamțu?

* Statul român nu mai găsește documentele privind detenția și moartea martirului Iuliu Maniu! De căutarea osemintelor a și uitat

* Actorul Marius Manole îl dă în judecată pe Ciutacu: „Un mincinos notoriu, plătit din banii partidelor! Un nesimțit vândut, care a insinuat că aș fi câștigat bani de pe urma lui Vlad Voiculescu“

* EDITORIAL PALENCSAR: Spitalul în care viața pacientului se termină când i se termină și banii

* S-a umplut paharul: Europa discută suspendarea din UE a Ungariei, care face jocurile Rusiei! „Poziția lor este împotriva Europei. Este o ciocnire a ideologiilor“

- Advertisement -

1 COMENTARIU

  1. Mai putem discuta despre justiție în România, este o aberație, numai în justiție nu mai poți avea niciun pic de încredere, când toți hoții de la putere și interlopii sunt lăsați liberi sau în cel mai rău caz să fugă din țară, despre ce mai vorbim, Doamna Șercan a încercat să facă ceva ca jurnalist și a ajuns la procuratură, asta este justiție în România?!!!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -