vineri, martie 29, 2024
AcasăMainCovid-19 lovește năprasnic familia coruptului Mihail Vlasov: internat la două zile după...

Covid-19 lovește năprasnic familia coruptului Mihail Vlasov: internat la două zile după moartea soției sale

-

Mihai Vlasov, fostul șef al Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), este infectat cu Covid-19 și a fost internat într-un spital din Iași, informează Ziaruldeiasi.ro. Soția lui a murit sâmbătă, cu aceeași infecție.

Avocatul Mihail Vlasov (76 de ani) a fost unul dintre marii escroci pe care i-a dat Moldova. Pe vremea când era președinte al CCIR și i se spunea „Împăratul”, el afișa un stilul extravagant, iresponsabil, susținut prin cheltuieli uriașe, provenite din acte de corupție. Era vremea când „Împăratul” lua șpaga la sacoșă, iar fiica sa Ingrid Vlasov – angajată la CCIR, în spiritul nepotismului agresiv – îl ajuta să jefuiască instituția. Banii furați îi juca în cazinouri, la ruletă, unde pierdea și zeci de mii de euro pe noapte.

Vlasov a fost condamnat definitiv în iunie 2015, de Curtea de Apel Bucureşti, la 5 ani şi 8 luni închisoare. Anomaliile sistemului judiciar din România au făcut posibil ca el să fie eliberat condiţionat în septembrie 2017, după doar 2 ani și 3 luni de stat după gratii.

În prezent, Vlasov se află la Spitalul de Pneumoftiziologie din Iași, suferind de o formă medie de boală. Medicii ieșeni spun că starea fostului președinte al Camerei de Comerț și Industrie este stabilă.

- Advertisement -

Mihail Vlasov se află într-o situație cumplită: nici măcar n-a apucat să-și îngroape soția, care a murit cu două zile în urmă (sâmbătă, 22 august). Viviana Vlasov (72 de ani) și-a găsit sfârșitul la secția de Terapie Intensivă a Spitalului de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” din Iași, după ce fusese diagnosticată cu Covid-19.

Viviana Vlasov fusese internată în urma cu circa 10 zile. Joi, cu două zile înaintea decesului, starea ei s-a agravat brusc, fiind transferată la Anestezie – Terapie Intensivă (ATI).

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

- Advertisement -

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -