sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăRăzboi în UcrainaCorupție și anticorupție pe timp de război. A fost arestată o rețea...

Corupție și anticorupție pe timp de război. A fost arestată o rețea interlopă din Kiev care cerea până la 6.000 de dolari șpagă pentru eliberarea permiselor de transport de mărfuri în 50 de țări

-

Nici corupția, nici acțiunile anticorupție nu iau pauză pe timp de război. Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a demantelat la Kiev o rețea infracțională care elibera permise de transport de mărfuri în peste 50 de țări. Banii erau obținuți de la companiile de transport din cadrul întreprinderii de stat Ukrinteravtoservice. „Clienții” erau nevoiți să dea șpăgi cuprinse între 1.500 și 6.000 de dolari pentru a obține documentele ilegale în mod „gratuit”.

„Capul” bandei s-a dovedit a fi chiar șeful unuia dintre departamentele instituției. Ca să-și ducă treaba la bun sfârșit fără emoții, acesta și-a implicat în afacerea penală și o rudă, care încasa sumele și le ținea evidența. În urma percheziției efectuate la domiciliile celor doi escroci, s-au descoperit echipamente informatice doveditoare ale activității infracționale, precum și valută.

Vă prezentăm cele mai importante informații apărute pe site-ul oficial al SBU.

  • „Șeful unuia dintre departamentele instituției este implicat în organizație. Oficialul a stabilit un mecanism de primire regulată de mită pentru obținerea permiselor de transport de mărfuri către toate țările Uniunii Europene și alte state ale continentului european.”
  • „Conform procedurii stabilite, exportatorii ar fi trebuit să primească aceste documente gratuit. Pentru o recompensă monetară de la 1.500 la 6.000 de dolari, el a garantat că nu va crea obstacole artificiale în calea obținerii avizelor relevante.”
  • „Funcționarul și-a implicat ruda în activitatea ilegală ca intermediar pentru a primi banii și a le ține «evidența».”
  • „În timpul perchezițiilor la locurile de muncă și de reședință ale ambilor inculpați, oamenii legii au depistat echipamente informatice cu dovezi de echipamente și numerar obținut pe cale penală.”
O parte din „captură”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Regimul Iohannis-PSD intră „la rupere”: de la 1 ianuarie, scumpiri masive la carburanți, rate bancare, RCA, TVA la produse și servicii

Revolta unui profesor universitar: „Un general de vârsta mea s-a pensionat cu 30.000 de lei pe lună. Era obosit sărmanul. Eu mai am de așteptat vreo 20 de ani. Pensia mea va fi de 6-7 ori mai mică“

* Un fost deputat traseist a ratat de două ori să se sinucidă de Revelion. Băgat în Parlament de PP-DD, Răzvan Rotaru a migrat spre PC și UNPR

VIDEO. Tzeapă Uraganu. De Revelion, peste 1.000 de maneliști maramureșeni au fost păcăliți de Tzancă Uraganu. Explicațiile penibile ale țeparului

Marele fâs al șantajului rusesc: prețul gazelor naturale în Europa a scăzut sub cel de acum un an! Cotația petrolului e la aproape același nivel ca în decembrie 2021

VIDEO. Dana Budeanu în prime-time, la Antena 3 „CNN”: „Putin e omul anului 2022! Din politică, din orice. Pe pozitiv”. Conspirații și delir, cu Gâdea „copil de mingi”

O uriașă afacere penală în Redacția Sport a TVR: bișnița cu bilete. La Mondialul din Qatar, 64 de bilete au fost vândute „unor prieteni” ai lui Cristian Oprean, în mandatul lui Dorin Chioțea. Toate – la semifinale și finală, unde prețurile pe „piața neagră” explodează

VIDEO. Viața, gloria și moartea unui fotbalist de legendă: Pelé. L-a urmat în Ceruri, după doi ani, pe rivalul său Maradona. Singurul triplu campion mondial a fost răpus de cancer, la 82 de ani

Messi e campion mondial, dar Cristiano Ronaldo va avea cel mai mare salariu din istoria sportului! Contractul fabulos pentru care portughezul va juca în Arabia Saudită: o jumătate de miliard de euro în doi ani și jumătate!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -