Continuă meciul Hodor-Cristoiu-SECU. „Da, apare pe lista colaboratorilor până în 1985”. Cristoiu: „Nu aveam cum”

5
6040

Istoricul Mădălin Hodor confirmă că Ion Cristoiu se află pe lista celor 200 de presupuşi colaboratori ai fostei Securităţi, publicată recent de el, dar afirmă că e vorba de colaboratori de până în 1985 ai Securităţii. Într-un interviu acordat jurnalistei Ramona Ursu şi publicat de revista Newsweek România, Hodor spune că a devenit victima unei campanii de atacuri mediatice umare a dezvăluirilor sale din arhive. Iar unul dintre motivele atacurilor este, potrivit istoricului, chiar prezenţa lui Cristoiu pe acea listă:

„Evenimentul zilei a aflat, prin sursele lor, că pe una dintre listele pe care intenționez să le public este și Ion Cristoiu. De aici, întreaga campanie. Pe 18 aprilie, Dan Andronic a publicat un articol în care îi amenință pe cei de la SIE că, în ipoteza în care Ion Cristoiu apare pe o listă de genul acesta, ei vor face o dezvăluire despre nu știu ce operațiune.

Da, într-adevăr, Ion Cristoiu apare pe una dintre aceste liste, cei de la Evenimentul zilei au aflat și, de aici, a urmat campania lor. Ion Cristoiu figurează pe una dintre liste, doar că pe o listă care privește foști colaboratori ai Securității. În 1985, s-a recurs la o reevaluare a surselor care erau în legătura UM 0225. În urma acestei reevaluări, o parte dintre surse au fost menținute, iar alte surse, care nu mai erau considerate utile sau din diverse alte motive, au fost scoase.

Ion Cristoiu se află pe una dintre listele cu sursele la care s-a renunțat, fiind scos din evidență din 1985, ceea ce nu înseamnă că nu a fost sursă înainte de 1985. Documentul nu spune ce au făcut aceste surse și în ce perioadă au colaborat cu Securitatea, ci doar că, începând cu anul 1985, acești oameni au fost scoși de pe lista surselor Securității.”

Întrebat de jurnalista Ramona Ursu dacă a fost colaborator sau „sursă” a fostei Securităţii, jurnalistul Ion Cristoiu a răspuns:

„Nu. Am avut un proces cu Corneliu Vadim Tudor, care a susținut acest lucru, într-o conferință de presă. Susținea că, sub numele de cod Coroiu, nu știu ce spusesem eu la Securitate. Judecătoarea a cerut documente de la CNSAS care să susțină aceste afirmații și, în lipsa lor, domnul Vadim Tudor a pierdut procesul. Afirmația o făcuse în anul 2008, iar eu am câștigat procesul prin 2010 sau 2011. Voi continua să-i dau în judecată pe toți cei care vor continua cu această chestiune. Dar, repet, nu exclud ca domnul Hodor să publice un document, însă trebuie să-l văd, să văd și despre ce unitate militară e vorba, habar n-am. Dar nu aveam cum să colaborez.”

5 COMENTARII

  1. Nu știu dacă Cristoiu a fost informator al securității. Dar știu că este unul din inițiatorii curentului de fake news în ziaristica românească (a rămas vestită găina care a născut pui vii) și un tenace falsificator al istoriei în folosul comuniștilor. Nu neapărat a tuturor comuniștilor, ci doar a celor care în decembrie 1989 au săvîrșit crime. Asta i-a și atras faima de vîrf de lance al campaniei de falsificare a istoriei revoluției: https://mariusmioc.wordpress.com/2010/04/12/ion-cristoiu-virful-de-lance-al-campaniei-de-falsificare-a-istoriei-revolutiei/
    Munca lui Cristoiu din anii 90 a fost dusă mai departe în campaniile de falsificare a istoriei revoluției de către „Jurnalul Național” și apoi „Adevărul” – ambele ziare la care Cristoiu colabora pe vremea cînd duceau acele campanii.

  2. Evident ca a fost informator-colaborator al securitatii ceausiste, altfel nu aparea numele lui pe acea lista. Aici este exact ca-n poezia „Zdreanta” – El se jura ca nu fura/ Da’ l-am prins cu lista-n gura:)
    Initial, raspunde ca nu a fost informator, apoi la sfarsitul replicii admite ca „să văd și despre ce unitate militară e vorba”, deci tot a fost pe undeva. Sobolan rosu scarbos!

  3. Cristoiu scrie pe blogul Personal ca a fost in vizita in RFG in perioada socialista. Ca sa faci o asemenea vizita aveai nevoie de „Valuta”. Valuta o puteai avea in Cont doar timisa de rudele din Vest sau de la Securitate. Daca Cristoiu nu a avut matusi in RFG, de la cine a primit D Mark si de ce?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here