Un nou proiect de lege pe care coaliția PSD-PNL-UDMR se pregătește să-l lanseze în Parlament prevede extinderea masivă a listei “amenințărilor la siguranța națională”, astfel încât SRI să poată intercepta convorbirile, fila și urmări orice cetățean de pe teritoriul României, semnalează G4Media.ro.
Proiectul de lege face parte din același pachet cu cel prezentat ieri, în care serviciile secrete primesc puteri discreționare și impunitate în fața legii, nemaiputând fi trase la răspundere nici de Parlament, nici de Justiție, ci doar de președintele țării.
Conform noului proiect de lege, pe lista amenințărilor la siguranța națională – în baza cărora SRI poate cere mandat pentru interceptarea convorbirilor, înregistrarea lor și urmărirea de persoane – nu a fost introdusă doar criminalitatea organizată. Au apărut și acțiunile sau inacțiunile care vizează sistemul de administrație, de sănătate, de educație, patrimoniul cultural, infrastructuri critice din comunicații și tehnologia informației, dar și interesele ”financiare, economice și energetice naționale, științifice și de cercetare ale României”.
Se acoperă astfel, aproape toate sferele de activitate posibile, dându-i-se SRI o plajă uriașă de acțiune.
O altă facilitate primită de serviciile secrete prin acest proiect de lege ar fi eliminarea Parchetului General din lanțul decizional la cererea Mandatelor de Siguranță Națională (MSN), în baza cărora se poate organiza filajul. SRI se va adresa direct președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, sărind peste veriga intermediară reprezentată de Parchetul General, ceea ce-l transformă din nou în organ de urmărire penală.
Dacă ținem cont și de legea (aflată de asemenea pe masa coaliției PSD-PNL-UDMR) prin care procurorilor li se va interzice să mai ancheteze ofițerii SRI, constatăm că e o acțiune concertată, „spartă” în mai multe legi diferite, de plasare a serviciului secret deasupra legii. SRI va da socoteală, conform acestor proiecte de lege, exclusiv președintelui țării, cel care va aproba personal eventualele cereri de anchetare a unor ofițeri de informații sau a unor acțiuni ale SRI.
Într-un alt articol al proiectului de lege – scrie G4Media -, serviciile de informații primesc din nou posibilitatea ca, în baza MSN-urilor, să poată utiliza informațiile obținute drept probe în dosarele penale.
Ne întoarcem, ușor-ușor, la situația anilor 80… Să trăiți bine!
CE MELODII MAI CANTA tovarasa garbovan ?
[…] românilor zombificați cu ajutorul mașinăriei de propagandă mincinoasă a statului român: „Se consolidează statul polițienesc în România: pe lista „amenințărilor la siguranța […]