vineri, mai 3, 2024
AcasăNewsComasarea alegerilor, o cacealma? „Această putere are un complex de superioritate: în...

Comasarea alegerilor, o cacealma? „Această putere are un complex de superioritate: în concepția sa, populația nu e capabilă să înțeleagă nimic. De unde minciunile repetate și ipocrizia“ – politologul Alexandru Gussi

-

Comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare este o diversiune, estimează politologul Alexandru Gussi, fost consilier prezidențial, într-un interviu acordat pentru Aktual24.ro. Această cacealma trasă poporului român provine din aroganța și disprețul actualei Puteri, care-i consideră pe oameni foarte, foarte proști, mai arată profesorul de științe politice de la Universitatea București.

Șmecheria pusă la cale ar fi următoarea, explică Alexandru Gussi: PSD și PNL au avut în plan o candidatură pe liste comune încă de astă-toamnă, dar sondajele interne le-au arătat liderilor acestor partide că publicul nu primește bine ideea. Așa că, pe ascuns, au bătut palma asupra candidaturii comune și au anunțat-o la pachet cu comasarea alegerilor. Toată lumea – inclusiv opoziția – s-a concentrat pe al doilea eveniment, care însă este foarte improbabil să aibă loc, deoarece sunt probleme de constituționalitate și nu numai.

În final, motive obiective vor anula varianta comasării alegerilor, care se vor ține fiecare la momentul stabilit inițial (europarlamentarele – în iunie, localele – în septembrie). PSD și PNL vor rămâne însă cu listele comune, iar baza locală a partidelor se va fi mobilizat în vederea alegerilor.

Totul se face pe fondul unei ostilități și al unui dispreț total nutrit de guvernarea Iohannis-PSD față de popor, arată Alexandru Gussi. În ultimii patru ani, actuala Putere n-a luat niciodată societatea ca partener și aliat, tratând-o cu superioritate și livrându-i minciuni pe bandă rulantă. Acest comportament, sesizat de public, i-a ostilizat la maximum pe oameni, iar politicienilor din PSD și PNL le e frică acum să deconteze faptele lor.

- Advertisement -

Mai jos, analiza politologului Alexandru Gussi. Acesta și-a dat masteratul și doctoratul în științe politice la Institut d’Etudes Politiques din Paris și în prezent predă la Facultatea de Științe Politice a Universității București. Până în 2011 a fost consilier prezidențial în mandatul președintelui Traian Băsescu.

Alexandru Gussi: „Cred că ipoteza unei diversiuni e mai probabilă decât aceea a respectării calendarului anunțat. Dacă această comasare se va dovedi imposibilă din motive tehnice, concentrarea pe tema comasării va lasă opoziția în ofsaid“

„(…) Cred fie că acest calendar (electoral – n. red.) nu este bătut în cuie. Fie că însăși comasarea localelor cu europarlamentarele e cu plus și minus. Prea au întârziat decizia, riscând să se împiedice în schimbări de legi și procese. Poate că interesul PSD și PNL este ca localele să fie la toamnă, cu prezidențialele. (…)

Nu exclud ca actuala coaliție să încerce să beneficieze de mobilizarea bazei la locale pentru a se asigura de o victorie la prezidențiale, deci să fie împreună cu turul doi. Oricum, cred că faimosul calendar electoral a fost acum aruncat ca o diversiune, el se mai poate modifica substanțial. (…)

- Advertisement -

E trist, dar strategia actualei puteri în momente decisive, așa cum au fost pandemia sau războiul din Ucraina, nu a fost să ia societatea drept partener. Această putere are un complex de superioritate: în concepția sa, populația și toți cei care nu fac parte din cercul puterii nu-s capabili să înțeleagă mai nimic. De unde minciunile repetate și ipocrizia vădită cu care sunt justificate diverse decizii de către cuplul politic PSD-PNL.

Cred, deci, că în acest caz ipoteza unei diversiuni e mai probabilă decât aceea a respectării calendarului anunțat.

Pentru a găsi motivele, trebuie să vedem interesele obiective ale celor două partide. Ele au testat listele comune din octombrie, au văzut că ecoul e mai degrabă negativ. Apoi au închis aparent definitiv discuția în urma a unei decizii luate în unanimitate de PNL, dar în culise vedem acum că ideea era foarte vie.

S-a așteptat cât s-a putut pentru a ni se da medicamentul amar al unei liste socialist-populare la nivel european, dar discursul opoziției s-a referit mai ales la comasarea alegerilor. Dacă această comasare se va dovedi imposibilă din motive tehnice, concentrarea pe tema comasării va lasă opoziția în ofsaid.

Dar un motiv mult mai important e legat de faptul că europarlamentarele nu-s principalul obiectiv al celor două partide și că pot sacrifica câteva locuri de europarlamentari în favoarea construcției unui context după europarlamentare în care, în fața pericolului AUR, acea alianță pentru democrație între cele două partide de care se vorbea în octombrie să devină credibilă.

În octombrie nu era credibilă pentru că o alianță de felul asta părea că golește de sens întregul an electoral. Acum e suficient să nu mai fie alegerile locale comasate cu cele europarlamentare pentru ca PSD și PNL să spună că

nimeni nu mai are de ce să se plângă.

În plus, e destul timp pentru a nu a mai avea aceleași argumente împotriva altor formule de comasare: locale-prezidențiale, tur unu sau doi sau locale-parlamentare.“

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

„N-aș bombarda Polonia acum, i-aș lovi pe români. Știți de ce? Au devenit prea aroganți. I-aș pune la locul lor“. Discuții în direct, la principalul talk-show de la Rossia 1

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -