vineri, martie 29, 2024
AcasăPropagandăCiuvică dă gaze pe gură: "Referendumul e o bășină băsistă". Avem dovada:...

Ciuvică dă gaze pe gură: „Referendumul e o bășină băsistă”. Avem dovada: Ciuvică e recidivist bășinist!

-

Mugur Ciuvică, unul dintre principalii vectori anti-justiție și pro-corupție, a intrat în sevraj la Antena 3, unde activează ca invitat permanent.

Vineri seara, el spus în direct că referendumul pe care îl va convoca președintele Iohannis pe 26 mai, în ziua alegerilor europarlamentare, „e o bășină băsistă”, „o ciorbă băsistă reîncălzită”, „o prostie”, „o aberație”, menționează G4Media.ro.

„Este o chestiune care trebuie tratată în mod evident cu nepăsare. Nu e chestie de dispută politică, să intri, să lupți, adică o chestie serioasă, o temă de campanie sau ceva. E efectiv o prostie care trebuie desconsiderată și cel mai bine o desconsideri din plecare, adică să te duci să vorbești cu Iohannis ce?”, a bălmăjit Ciuvică.

„Tema e derizorie”, „e o prostie”, a repetat acesta, spunând că poporul ar putea fi consultat „dacă să mai mâncăm fasole sau nu, cum vrea doamna de la USR”.

- Advertisement -

Reacția vehementă a lui Ciuvică vine în ziua în care PSD și ALDE au anunțat că nu vor merge la consultările inițiate de președintele Klaus Iohannis cu partidele parlamentare în privința referendumului pe care l-a anunțat.

Moderatorul emisiunii, Radu Tudor, a afirmat că, dacă PSD și ALDE dau semnalul neparticipării le referendum, nu se va atinge pragul de prezență de 30% și atunci va fi „o consultare populară eșuată”.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat joi cele două teme care vor fi supuse referendumului din 26 mai:

- Advertisement -

1. interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție;

2. interzicerea adoptării de guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor, corelată cu dreptul altor autorități de a sesiza CCR cu privire la ordonanțe.

Ciuvică, recidivist bășinist

Nu este prima dată când Mugur Ciuvică folosește această expresie. Pe 25 iulie 2013, el s-a prezentat la sediul DNA, pentru a fi audiat ca martor în dosarul în care directorul Antena Group, Sorin Alexandrescu, era acuzat că l-a șantajat pe administratorul RCS&RDS, Ioan Bendei.

Ciuvică a catalogat dosarul în care era citat ca martor drept „o bășină băsistă”.

Acel dosar avea să-i aducă lui Sorin Alexandrescu o condamnare de 4 ani și 6 luni de închisoare, pentru șantaj.

Deși au trecut 4 ani și 4 luni de când Traian Băsescu nu mai este președintele României, Ciuvică a rămas fixat pe expresia „bășină băsistă”.

CITIŢI ŞI:

Lovitură năucitoare: Codruței Kovesi i-a fost ridicat controlul judiciar! Se confirmă poliția politică a Adinei Florea!

Procurorii din CSM se revoltă: Secția specială este Secția de hărțuire a Codruței Kovesi!

- Advertisement -

4 COMENTARII

  1. domnule Cartianu ești un om inteligent ,dar dacă se va dovedi ca procurorul general Augustin LAZAR a făcut poliție politica ( lucrând la penitenciarul Aiud la comisia de eliberări condiționate înainte de 1989 atunci individul acesta nu numai ca nu mai are ce cauta in FUNCȚII PUBLICE ! IN PLUS SA DEA TOATE SALARIILE OBȚINUTE DUPĂ IANUARIE 1990!!
    DACĂ TOT VORBIM DE MORALITATE !!!!
    Așa ca nu-l mai apărați pe acest procuror general care ne lecții la tot pasul de genul” nu-mi amintesc de așa ceva “ sau îmi amintesc vag … dar exista oameni in viața cărora le-ai refuzat eliberarea condiționata , erai un om de baza al regimului trecut cum nu poți sa-ți amintești nesimtitule când personal îmi amintesc tot ce am lucrat pana in prezent .
    PLEACA DOMNULE PROCUROR GENERAL O DATA CA AI O FIGURA DE NE-AI MÂNCAT FICAȚII!!!!! ȘI TOȚI PROCURORII DINAINTE DE 1989 SA PLECE ACASĂ !!!!!
    S-a văzut extrem de clar cum o tine in brațe pe slt procuror fosta șefa DNA care dun oblăduirea lui Kovedi, aresta oameni pe strada, le punea cătușe seara ca Hoții,a băgat oameni nevinovați in pușcărie și culmea tupeului mai are și paza cu mașina de la SPP așa ceva doar in RONANIA ( vreți paza doamna Draga luați o firma private cu bani din buzunar NU DE LA STAT!!!!
    Viitorul guvern TREBUIE SA LE TAIE PENSIILE SPECIALE IN DISPREȚUL TUTUROR ROMANILOR !!!!!!

  2. Referendumul anunțat de președintele IOHANNIS ESTE PERFECT CONSTITUȚIONAL ȘI ADRE DREPTUL LEGSL INDIFERENT CE ZIC OPOZANȚII POLITICI PSD @ ALDE.
    Sunt convins ca oamenii de buna credință sa lase disputele politice și SA MEARGĂ LA VOT PENTRU A VOTA CA CEI PENALI NU AU CE CAUTA IN FUNCȚII PUBLICE!!!! SA NU SE MAI LASE INFLUIENTATI DE CEI CARE LE ZIC PE LA URECHI DE GENUL TROMPETISTULUI CIUVICĂ DE KA SNTENA 3 CA ACEST REFERENDUM ESTE INUTIL!!!! Pai când ai mii de euro pe luna sa-ți aud limba aia veninoasa in fiecare seara mi se face scârbă și Gașca lui de muzicanți!!!
    Mai deștepților sa ne înțelegeți ca in țara asta romanilor nu le plac cei care fura din banul public!!!!

  3. Referendumul anunțat de președintele IOHANNIS ESTE PERFECT CONSTITUȚIONAL ȘI ADRE DREPTUL LEGSL INDIFERENT CE ZIC OPOZANȚII POLITICI PSD @ ALDE.
    Sunt convins ca oamenii de buna credință sa lase disputele politice și SA MEARGĂ LA VOT PENTRU A VOTA CA CEI PENALI NU AU CE CAUTA IN FUNCȚII PUBLICE!!!! SA NU SE MAI LASE INFLUIENTATI DE CEI CARE LE ZIC PE LA URECHI DE GENUL TROMPETISTULUI CIUVICĂ DE KA SNTENA 3 CA ACEST REFERENDUM ESTE INUTIL!!!! Pai când ai mii de euro pe luna sa-ți aud limba aia veninoasa in fiecare seara mi se face scârbă și Gașca lui de muzicanți!!!
    Mai deștepților sa ne înțelegeți ca in țara asta romanilor nu le plac cei care fura din banul public!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -