vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăDezvăluiriCîțu are un "vietnamez" chiar aici: Claudiu Elwis Săftoiu, fost șef al...

Cîțu are un „vietnamez” chiar aici: Claudiu Elwis Săftoiu, fost șef al SIE. Acesta îi dă premierului like după like, la întrecere cu cei din Indochina

-

Miile de vietnamezi sau ruși care, începând din 29 octombrie, dau buzna să aprecieze postările premierului Florin Cîțu au un concurent redutabil: Claudiu Elwis Săftoiu, directorul Editurii Didactice și Pedagogice (care aparține statului). Acesta dă like după like la tot ce publică noul său șef de partid.

Vietnamezii autentici – Phạm Như Thuần, Hoài Bảo Nguyễn, Đinh Dã Bạch etc. – sunt, probabil, conturi false, expresial unei „ferme de trolli”, iar like-urile lor sunt cumpărate de PNL în efortul de a arăta că Florin Cîțu are și susținători, nu doar critici.

„Vietnamezul” autohton, Claudiu Elwis Săftoiu (53 de ani), este persoană reală, în carne și oase, iar like-urile sale nu costă nimic, vin gratis. Mă rog, costă doar o funcție bine plătită la stat, cea de director al Editurii Didactice și Pedagogice. O sinecură binemeritată de un like-ist pe care fostul președinte Traian Băsescu l-a făcut consilier prezidențial și director al Serviciului de Informații Externe (SIE).

Săptămâna trecută, Claudiu Săftoiu a dat like aproape la fiecare postare a lui Florin Cîțu. Nu l-a deranjat faptul că, pe lista admiratorilor premierului, era încadrat de Hoan Uyen (vietnamez) și Natalie Shkliarenko (probabil, rusoaică).

- Advertisement -

Săptămâna de muncă a lui Claudiu Săftoiu

Claudiu Săftoiu a început săptămâna în forță. Dar și luna, căci ziua de luni a picat pe 1 noiembrie, la două zile după ce vietnamezii și rușii, dar și destui arabi și africani, au invadat postările lui Cîțu cu sincerele lor dovezi de admirație.

Așadar, pe 1 noiembrie, Săftoiu a dat like la postarea cu textul „Videoconferință cu reprezentanții Asociației Municipiilor din România pentru identificarea unei soluții privind subvenția la gigacalorie”, în care Cîțu, răspunzând întrebărilor jurnaliștilor, a vorbit și despre criza politică.

- Advertisement -

În ziua următoare – marți, 2 noiembrie -, like-ul lui Claudiu Săftoiu s-a așezat cumințel între cele exprimate cu sinceritate de Bao Uyen Phi și Bach Mai Cap, pe o declarație de presă (în format video) a lui Florin Cîțu.

Dar cum marțea pare să fie un program mai lejer la editură, Claudiu Săftoiu a mai scăpat un like și pe o altă declarație de presă a șefului său de partid. De această dată, și-a împărțit admirația față de premier cu Mai Phuong Loan și Huyen Nhi Quynh, reprezentanții unui popor de 95,5 milioane de locuitori, situat în Peninsula Indochina.

Miercuri, 3 noiembrie, a fost o zi grea. Premierul Cîțu a fost activ, a dat declarație după declarație, iar directorul Săftoiu s-a ținut cu like-ul după el.

Primul – mai de dimineață, când au fost pe fază și Thi Hua Thi, Dieu Thuy Loan sau Pham Hoa Uyen.

Apoi, mai pe spre prânz, domnul director a trudit alături de Mong Quynh Phi și Dieu Huyen Vo.

După-amiază, când munca la editură o fi avut un sfârșit, Claudiu Săftoiu a mai punctat o dată, susținând efortul remarcabil al lui Bao Uyen Phi, Ngo Trang și al câtorva ruși cărora, scuzat să fiu, nu știu să le pronunț numele, pentru că ei trudesc cu chirilice.

Ziua de joi, 4 noiembrie, ridică semne de întrebare în privința loialității directorului Săftoiu. E posibil să nu-i fi depistat noi like-ul printre cele ale hoardelor de vietnamezi, dar e posibil ca și el să se fi relaxat ori, și mai grav, să fi fost indolent, ratând exercițiul de admirație dintr-o zi, tituși, grea pentru -reședintele PNL.

În fine, Corpul de control al prim-ministrului ar putea lămui problema, în urma unei anchete profesioniste, în care să fie studiat like cu like, vietnamez cu vietnamez.

Și totuși, sunt semne că directorul Săftoiu nu a trădat! Vineri, 5 noiembrie, el și-a pus like-ul, ferm, pe o nou declarație de presă a premierului. La fel de încântați au fost și Stas Osipo, Natalie Shkliarenko și Ali Mubigel, dar s-au cam rărit vietnamezii… De studiat.

Misterioasa Anka Florya, lipită de Elwis

La majoritatea like-urilor exprimate de Claudiu Elwis Săftoiu, acesta este precedat de o anume Anka Florya, care – conform propriei prezentări – trăieşte în Alba Iulia, „lucrează la Marile Întrebari Ale Omenirii” și a studiat „Promovarea Securității prin Relațiile Internaționale” la Facultatea de Drept a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS).

Cum like-urile date de Anka Florya și Claudiu Săftoiu vin la pachet, există bănuiala că domnul director nu face efortul de a aprecia personal realizările premierului, ci a delegat unei asistente această sacră misiune. Ar fi foarte grav! Poate chiar o lipsă de loialitate, pe care tot Corpul de control al prim-ministrului ar putea-o depista și pedepsi!

Domnul director a fost și consilier de ministru

Caudiu Săftoiu este directorul Editurii Didactice și Pedagogice din decembrie 2019, la două luni după ce în Palatul Victoria s-a instalat Guvernul Orban. Ulterior, Săftoiu a fandat grațios spre „echipa câștigătoare”. El este cel mai consecvent furnizor de like-uri pentru Florin Cîțu, dintre toți funcționarii statului. Doar Huy Anh Đặng și Nguyễn Xuân Sang ar putea fi mai eficienți decât el.

Când a fost numit director al Editurii Didactice și Pedagogice, Claudiu Săftoiu nu venea de pe stradă ori, Doamne ferește, din mediul privat, ci din funcția de consilier comunicare la Cabinetul ministrului Educației și Cercetării, sinecură pe care o căpătase de nici două luni, imediat după răsturnarea Guvernului Dăncilă și instalarea Guvernului Orban.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* DEZVĂLUIRI. Vineri, 29 octombrie, după ora 17.13 – momentul în care Cîțu a început să cumpere masiv like-uri de la ruși, vietnamezi, africani și arabi! De la români îi vin doar furie și râsete

* Pe Cîțu încep să-l lase și aliații. Primarul Ciucu, șeful PNL București: „Nu susțin alianța cu PSD și nu doresc refacerea USL, ca să fie foarte clar!“

* Apel emoționant al lui Cristian Băcanu, deputat PNL și apropiat al lui Cîțu: „Am inhalat gaze pe 10 august, am luptat să închid firmele bugetofage ale lui Firea. Cum să stau în rând cu Firea?”

* VIDEO. CTP: „«Șocîțu» e un politician rânced, laș, oportunist, fripturist. Are probleme grave de caracter. Enervează 95% dintre români înainte să deschidă gura”

* DNA anchetează un mare „tun” al lui Tudorache (PSD), la Sectorul 1: băncuțe cu prețul umflat de 20 de ori! Banii au mers la firme din județul Neamț, moșia baronului Arsene

* Interlopii Filozof, Superman, Gilbert și Amar au povestit, la Înalta Curte, cum au fost scoși din arest contra unei șpăgi de 50.000 de euro, dată judecătoarei Burlan, după ce au vrut să-i taie capul cu sabia unui datornic

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -