joi, noiembrie 21, 2024
AcasăNewsCioloș îl trage în penal pe Ciolacu la Parchetul General. Șeful PSD...

Cioloș îl trage în penal pe Ciolacu la Parchetul General. Șeful PSD e acuzat că a făcut rău României „din prostie sau bună-știință în cazul Roșia Montană“

-

Premierul Marcel Ciolacu va trebui să le explice procurorilor ce l-a îndemnat să dea declarații care s-au dovedit false cu câteva săptămâni înaintea pronunțării verdictului în cazul „România vs. Gold Corporation“, pe tema exploatării aurifere de la Roșia Montană. Dacian Cioloș, președintele REPER și premierul României în 2016, a depus o sesizare penală la Parchetul General, acuzând că șeful PSD a făcut mult rău României „cu bună-știință ori din prostie“ cu acele declarații.

În februarie, cu aproximativ o lună înainte ca Tribunalul de Arbitraj de la Washington să dea dreptate României în procesul cu Gold Corporation și Gabriel Resources în privința exploatării de la Roșia Montană, premierul Marcel Ciolacu și ministrul de Finanțe Marcel Boloș au ieșit cu declarații șocante. Cei doi spuneau că România va pierde procesul și va fi obligată să plătească miliarde de dolari despăgubiri. Informațiile, pretindeau Ciolacu și Boloș, le-ar fi venit chiar de la avocații României.

Ca urmare a declarațiilor făcute de Ciolacu și Boloș, acțiunile companiei Gabriel Resources pe Bursa de la Toronto au explodat. Persoanele care au fost suficient de inspirate sau de bine informate încât să cumpere ieftin înaintea declarațiilor lui Ciolacu și Boloș și să vândă scump după ce au vorbit aceștia s-au putut îmbogăți rapid și fără efort. Există suspiciuni că aceste intervenții făcute de Ciolacu și Boloș au favorizat grupuri de interese care au făcut milioane de dolari în câteva săptămâni din această speculație bancară.

Dacian Cioloș a amintit și că PSD, folosind banii din fonduri publice pe care și i-a acordat singur, prin intermediul Parlamentului, a cumpărat televiziunile și l-a „tocat“ sistematic luni la rând, pentru a-i convinge pe români că din cauza lui se va pierde procesul.

- Advertisement -

Mai jos, mesajul video transmis de Dacian Cioloș pe scările Parchetului General.

Dacian Cioloș: „Am depus un denunț împotriva lui Marcel Ciolacu. Nu pot să accept ca un demnitar al statului român să afecteze interesele românilor“

„Am depus un denunț împotriva lui Marcel Ciolacu pentru răul pe care l-a făcut, cu bună-știință sau din prostie, în cazul Roșia Montană. Nu pot să accept ca cetățean, ca român, ca europarlamentar REPER, ca un demnitar al statului român, prin declarații și acțiuni pe care le face, să afecteze interesele românilor și ale statului român.

- Advertisement -

De luni de zile sunt demonizat de mașinăria de comunicare și de propagandă a PSD-ului și a lui Marcel Ciolacu, plătită din bani publici, pentru că am avut curajul să depunem dosarul de înregistrare a Roșiei Montane în patrimoniul mondial UNESCO.

În cele din urmă, s-a dovedit că exact acest lucru a fost în avantajul României și a ajutat ca România să câștige acest proces pe care l-a intentat la Tribunalul de Arbitraj Roșia Montană Gold Corporation și Gabriel Resources.

Sunt convins că procurorii vor face ceea ce e necesar ca să clarifice această situație.“

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

5 COMENTARII

    • I-AUZI

      „Fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu primește, lunar, mii de euro de la statul român. Fostul edil a câștigat procesul pentru pensia specială.”

      populimea-i FERICITA SI CU LACRIMI PE OBRAZ!

  1. Omul asta nu vrea sa accepte ca a gresit rau distrugand un partid ,USR,dupa ce s-a folosit de el sa ajunga europarlamentar…prea tarziu,orgoliile sale nu ii vor aduce prea multe voturi.Nu vrea sa accepte ca singur nu poate sa mai castige mare lucru.Dreapta Unita e singura alternativa la noul partid comunist,PSDNL!

  2. Mai bine i-o dădea în mână lui Ciolancu ! Sesizarea 😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂

  3. Asta nu e știre pentru site-urile de cenzori HnoNEWS, G44me sau Zoaie.com, ca daca misca in front nu isi mai iau solda de slugoi media manipulatori si le taoie mafiilr de partid macaroana de bani furati pentri ei din buget

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -