A început ping-pong-ul pasării responsabilităților după ce presa a descoperit, într-un proiect de lege aflat pe masa Senatului, o prevedere scandaloasă și neconstituțională, prin care autoritățile statului primesc permisiunea de a intercepta, fără hotărâre judecătorească, mesajele private pe care oamenii și le trimit pe WhatsApp, Facebook, Telegram, Skype etc. Fostul premier Florin Cîțu a afirmat joi că nu știe cine a introdus prevederea și nici când, dar spune că ar veni de la Ministerul Transporturilor. Cătălin Drulă, fostul ministru USR al Transporturilor, a replicat imediat.
Drulă afirmă, într-un comunicat de presă dat de USR, că se știe precis cine și când a strecurat paragraful: „Afirmațiile fostului premier Cîțu sunt mincinoase, așa cum ne-a obișnuit. Ministerul Transporturilor și Infrastructurii în mandatul lui Cătălin Drulă nu are nicio legătură cu vreo paternitate asupra articolului de lege care a suscitat dezbatere în spațiul public. De altfel, în dosarul acestui proiect, care se poate consulta la adresa https://tiny.cc/CodulComunicatiilor, se poate vedea în expunerea de motive că inițiatorii proiectului de lege sunt ministrul interimar al Comunicațiilor, Barna Tanczos, și președintele ANCOM, Vlad Ștefan Stoica, iar avizatori membrii Guvernului Cîțu, după ieșirea USR de la guvernare“.
Proiectul de lege prezentat publicului și instituțiilor din circuitul de avizare nu conținea articolul 10.2. A apărut brusc, peste noapte, chiar înainte să fie adoptat de Guvern
Cel care s-a sesizat cu apariția prevederii în proiectul de lege a fost Bogdan Manolea, deținătorul site-ului www.legi-internet.ro. Acesta a semnalat pe site-ul Asociației pentru Tehnologie și Internet că noul paragraf lărgește nejustificat aria interceptării comunicațiilor electronice, dând autorităților inclusiv accesul la date de trafic, date de conținut și, mai ales, la „conținutul comunicațiilor criptate tranzitate” – adică, mai pe scurt, ce discută oamenii între ei în privat, pe aplicații securizate precum WhatsApp, de exemplu.
Ceea ce este cu adevărat scandalos este modul în care a fost introdusă această prevedere. Proiectul noii legi conține 299 de pagini (!) și este inițiat pentru a pune în aplicare o directivă a UE – care însă n-are nicio legătură cu articolul strecurat pe furiș în text.
În forma inițială, legea nu conținea nicio prevedere privind interceptarea mesajelor dintre oameni. Nici când a fost pus în dezbaterea publică textul nu avea articolul buclucaș. Nici în circuitul avizator al forurilor competente nu exista paragraful.
Acesta a apărut brusc în forma ajunsă pe masa Guvernului Cîțu, care l-a adoptat și trimis către Parlament cu câteva zile înainte să fie schimbat din funcție.
Articolul 10.2 se numește „Schimbări legislative relevante pentru domeniul securității naționale” și n-are efectiv nicio legătură cu subiectul restului legii.
Articolul 10.2, apărut peste noapte și neasumat de nimeni, are următorul conținut
„(1) Furnizorii de servicii de găzduire electronică cu resurse IP şi furnizorii de servicii de comunicaţii interpersonale care nu se bazează pe numere au obligaţia să sprijine organele de aplicare a legii şi organele cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, în limitele competenţelor acestora, pentru punerea în executare a metodelor de supraveghere tehnică ori a actelor de autorizare dispuse în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 51/1991 privind securitatea naţională, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv:
a) să permită interceptarea legală a comunicaţiilor, inclusiv să suporte costurile aferente;
b) să acorde accesul la conţinutul comunicaţiilor criptate tranzitate în reţelele proprii;
c) să furnizeze informaţiile reţinute sau stocate referitoare la date de trafic, date de identificare a abonaţilor sau clienţilor, modalităţi de plată şi istoricul accesărilor cu momentele de timp aferente;
d) să permită, în cazul furnizorilor de servicii de găzduire electronică cu resurse IP, accesul la propriile sisteme informatice, în vederea copierii sau extragerii datelor existente.
(2) Obligaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) – c) se aplică în mod corespunzător şi furnizorilor de reţele sau servicii de comunicaţii electronice“.
Senatul este forul decizional în acest caz, după legea a trecut deja de Camera Deputaților. Dacă legea este adoptată în acestă formulă, serviciile secrete și nu numai vor putea accesa corespondența intimă a românilor fără să mai aibă nevoie de aprobarea vreunui judecător.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
CITIȚI ȘI:
* Generali ucraineni: armata nu va face față invaziei rusești. Se pregătesc războiul de gherilă și înarmarea populației
* Expertiza e gata: Tudorache avea diamante de 1,8 milioane de euro! Ciolacu l-a ascuns pe fostul primar în Parlament
* SERIAL: Sfârșitul Ceaușeștilor (18). O țară liberă, dar sub ocupație sovietică
* Hohote uriașe de râs la mesajul lui Iohannis, aliatul PSD: „Toleranță zero pentru corupție! Rămân ferm angajat. Trebuie un efort comun pentru lupta împotriva corupției”
* Cîțu, primul atac violent la Ciolacu și ministrul Câciu: „Cititul n-a omorât pe nimeni! Oameni fără pregătire vorbesc despre cum funcționează Finanțele. Profesioniști peste noapte”
* Buzăianu în fața judecătorilor: „Radu Budeanu mi-a zis că «se duce să ducă mortul», adică pachetul cu bani, la sediul PDL”. Budeanu are Cancan, Gândul și ProSport
* A fost prins hoțul care i-a furat portofelul reporterei RTV la Alba Iulia: activist AUR din Bacău, adus de partid să participe la „marșul Unirii”
* Pensiile speciale pentru primari au fost amânate încă un an, după ce PSD și PNL au explicat cât sunt de necesare. Crize la Antena 3: „Terminați cu populismele, primarii au pensii mici!”
* Bomba cu ceas pusă de Firea sub București: de la 1 martie, PUZ-urile criminale emise de fosta primăriță vor permite blocuri de 30 de etaje pe spațiile verzi
* Influent ziar elvețian despre Kovesi: „Această femeie hotărâtă a condus DNA până a fost alungată de post-comuniștii aflați la putere”
* Dragnea s-a despărțit de „nepoțica” Irina, dar a rămas cu feciorelnicul Codrin. Lacheul ar fi lucrat pe partea de gelozie
* Alertă: tulpina Omicron a ajuns și în România! Au adus-o din Africa de Sud o brașoveancă și un vasluian
* Încă un caz de factură aberantă la energie electrică. Furnizorul dă vina pe o „eroare de sistem”
* Planul invaziei ruse: capturarea a două treimi din Ucraina, inclusiv capitala Kiev! Trupele lui Putin ar veni până la granița cu România
* Ministrul Romașcanu a abuzat de imunitatea parlamentară pentru a nu deschide portbagajul mașinii, la un control de rutină al Poliției
Ca sa stim cine i-a impus faraonului guvernarea cu peee seee dee,-SECURISTII CARE AU CONDUS TARA IMEDIAT DUPA UCIDEREA LUI CEAUSESCU,LA INTELEGERE CU KGBUL !! Iar acum cred ca impunerea a venit CU FORTA,pentru a guverna linistiti 7 ani,nu??
P.S:Sa vedem acum cine va ataca la ccr prevederea asta,in afara de usere si ,eventual grupul lui Orban din Camera deputatilor..ca de la iohannis nu mai astept ABSOLUT NIMIC DEMOCRATIC!
Oare de ce se feresc politicienii de interceptări, nu mai pot face aranjamente de furt prin telefon, dacă n-ai nimic de ascuns pot se te asculte toți securiștii, dar dacă..?????