Analistul de casă al PSD, Bogdan Chirieac, s-a aratat revoltat vineri, la România TV, că lui Liviu Dragnea nu i s-a permis să-și ia o zi de permisie (sau două zile, conform România TV), scrie Aktual24.ro.
„Morsa competentă” a apelat la registrul ironic, pentru a întări „supliciul” la care este supus generosul lui finanțator Liviu Dragnea.
„Văd că pușcăria este împletită strâns cu politica în țara noastră, din mare nefericire. Foarte bine că nu i se dă drumul nici în permisia la care are dreptul, de o zi sau de două zile, pentru că omul e periculos, e criminal. Totuși, fapta aia pentru care e condamnat e abominabilă. Adică unii zic că știa că două femei au fost angajate la Prefectură și că erau plătite de la manutanță, de la nu știu ce. Omul e extrem de periculos. Nu are cum să iasă. O să-i dea lui Dincă liber vreo două zile, să-și mai tragă sufletul, că uite, l-a supărat presa. Că dacă nu era presa, omul era în libertate și acum. Iar Dragnea nu are nici două zile de permisie”, a declarat Chirieac la Romania TV, dându-și ochii peste cap.
Solicitarea lui Liviu Dragnea de a primi o permisie de ziua lui a fost respinsă de directorul Penitenciarului Rahova, după ce inițial fusese aprobată de comisie, au declarat pentru G4Media.ro surse din Administrația Națională a Penitenciarelor.
Cererea ar fi fost respinsă după ce informația a ajuns în presă, pentru că Dragnea ar fi fost favorizat față de alți deținuți. De regulă, permisiile se acordă pentru bună purtare abia după cel puțin un an de detenție, pe când Liviu Dragnea ar fi beneficiat de acest tip de recompensă după numai cinci luni.
Luni, 28 octombrie, Liviu Dragnea va împlini 57 de ani. El va „sărbători” la Penitenciarul Rahova.
Pai si eu sunt revoltat ca Morsa mai apare in spatiul public dar nu am ce face.
„MORSA-COMPETENTA” e, SI (!) ea,… PENALA (!!!), facand afaceri FRAUDULOASE cu Statul, dar… ÎNCĂ (!) mai este liber !!!
Astia confunda puscaria cu tabara de pioneri.
Spatiul mediatic romanesc este infestat de derbedei ticalosi, de cea mai josnica speta: s-ar spune un personaj colectiv:
ciuvicuciutacubadeagadeasicristoiuma-sii.