vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăMainCei 11 negociatori PNL care vor căuta voturi la PSD și AUR...

Cei 11 negociatori PNL care vor căuta voturi la PSD și AUR pentru ca Guvernul Cîțu să nu pice la moțiunea de cenzură

-

Premierul Florin Cîţu a acuzat marți partidele care încearcă să-i demită guvernul că „vor să arunce ţara în haos”. Pentru a evita acest epilog, noua conducere a PNL a format două echipe de negociatori – una la Senat și una la Camera Deputaților. Acestea vor încerca să păstreze o majoritate pro-guvern, pentru ca moțiunea de cenzură să eșueze.

Strategia premierului Florin Cîțu:

* „S-au format două echipe de negocieri la Camera Deputaţilor şi Senat pentru a păstra majoritatea în Parlamentul României. Am discutat şi avem şi câteva mesaje ferme din partea Partidului Naţional Liberal.”

* „În continuare, PNL rămâne ferm în spatele preşedintelui (liberal – n. red.) şi premierului în această perioadă, nu există niciun fel de discuţie aici.”

- Advertisement -

* „Totodată, îi aşteptăm în continuare pe partenerii de la USR să vină, să discutăm şi să mergem cu această coaliţie mai departe, dar vom trage o linie în momentul în care cei de la USR vor vota o moţiune alături de PSD sau AUR. În acel moment, Partidul Naţional Liberal nu va mai negocia cu cei de la USR. Rămânem deschişi colaborării cu cei de la USR până în momentul în care vor va vota o moţiune împotriva guvernului.”

5 senatori și 6 deputați

Anunțul lui Florin Cîțu, privind echipele de negociatori, a venit în urma primei ședințe a Biroul Executiv al PNL în formula rezultată la Congresul din 25-26 septembrie.

Conducerea PNL a decis, marți, formarea unor echipe de negociere la Senat și la Camera Deputaților, în încercarea de a păstra majoritatea în Parlamentul României, în primul rând la votarea moțiunii de cenzură.

- Advertisement -

Din cele două echipe de negociere fac parte, potrivit unor surse liberale citate de Agerpres:

  • la Senat: Alina Gorghiu, Daniel Fenechiu, Marcel Vela, Monica Anisie, Nicolae Ciucă;
  • la Camera Deputaților: Raluca Turcan, Dan Vîlceanu, Florin Roman, Lucian Bode, Virgil Popescu, Gigel Știrbu.

USR-PLUS a afirmat încă o dată că se va reîntoarce la guvernare şi va susține un nou Cabinet cu o condiţie: PNL să propună alt premier, varianta Cîțu este exclusă.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Moțiunea PSD se citește joi și se votează marțea viitoare. Moțiunea USR-PLUS – AUR e în continuare sabotată

* CCR confirmă: PSD și PNL-Cîțu au blocat neconstituțional moțiunea de cenzură depusă de USR-PLUS și AUR împotriva Guvernului Cîțu

VIDEO. Orban, dezlănțuit: „Le-am cerut scuze românilor care mi-au bătut obrazul că i-am convins să voteze cu Iohannis”

Marea înfrângere a unui politician mărunt: Klaus Iohannis

Cîțu achită prompt serviciile pe care i le-a făcut Antena 3: Bogdan Pascu, omul lui Dan Voiculescu, a primit o funcție mare chiar în timpul Congresului PNL!

Stelian Ion: „Lupta lui Iohannis cu PSD-ismul a fost de fațadă. «Premierul de la Grivco» ne-a înșelat pe toți. E USL-ist pursânge și adevăratul artizan al USL 2.0”

Atmosferă tot mai tensionată în USR-PLUS. Barna îl acuză pe Cioloș că ar vrea „o împăciuire” cu Cîțu

Medic din Timișoara: „Știu că aveți o listă lungă cu «motivele» pentru care nu vreți să vă vaccinați. Și eu am o listă… DE AȘTEPTARE!!! Care e mai lungă decât lista voastră. Pe lista mea se află vieți, iar la voi – aberații”

Un fost șef al Romsilva aplaudă atacurile mafiei lemnului împotriva jurnaliștilor și activiștilor. Îi compară pe ecologiști cu teroriștii ISIS și cu comisarii sovietici

A murit, la 65 de ani, „revoluționarul” Alexandru Sassu, politician pe traseul FSN-PD-PSD, fost director al TVR și deputat cu 3 mandate

3 COMENTARII

  1. Cu… PANARAME (!!!) de „negociatori” precum… Anisie, Vela, Ciucă, Bode, Turcan, Știrbu… Guvernul-Cîțu ar trebui să fie… ADIO!!!

    Dar, DIN-PĂCATE, chestia asta (cu RACOLAREA-…”LA-BUCATĂ”!!!) este un… CIRC-ORDINAR (!!!), de fapt ooo… „PERDEA-de-FUM” (!): ADEVĂRATELE-NEGOCIERI S-AU FĂCUT și SE FAC LAAA… PALATUL-COTROCENI, între… Iohannis și Ciolacu!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -