Elena Barbu Busuioc, o femeie în vârstă de 80 de ani, este cel mai vârstnic infractor dat în urmărire generală în România, scrie Monitorulsv.ro. Hoața a fost prinsă și condamnată la un an și jumătate de închisoare de Tribunalul din Suceava, pentru furturi din magazine, dar este de negăsit.
Poliția o încadrează pe recidivistă la categoria “infractori voiajori” deoarece, deși are reședința în Sectorul 2 din București, se mută din oraș în oraș, unde comite diverse furturi.
Furturile erau de valori foarte mici – câteva zeci de lei. Printre părțile civile la proces s-au numărat reprezentanții magazinelor Lidl și Profi
Având în vedere vârsta înaintată, autoritățile și instanțele au arătat permanent clemență față de Elena Busuioc. Are la activ foarte multe furturi peste tot în țară, a fost și condamnată cu suspendare sau eliberată condiționat, dar de fiecare dată a luat-o de la capăt.
În cele din urmă, în 2018, a fost prinsă din nou la Suceava, trimisă în judecată și condamnată la un an și jumătate de închisoare pentru nouă furturi din magazine. Pentru că era în vârstă, procurorii n-au cerut arestarea făptașei până la judecarea procesului, ci plasarea ei sub control judiciar.
Toate furturile erau mărunțișuri – valori de câteva zeci de lei – și au fost restituite integral: băuturi alcoolice, mâncare, bunuri uzuale. Printre magazinele constituite parte civilă au fost Lidl și Profi.
Condamnată definitiv la un an și 5 luni de închisoare, plus un rest de 155 de zile de la o condamnare anterioară, când fusese eliberată condiționat, bătrâna e acum de negăsit.
În acest moment nu se știe nici măcar dacă mai trăiește.
Pe asta o urmaresc!? Hotii mari sunt in tara si au averile in paradisuri fiscale.
Hotul e hot !!!Nu conteaza cat a furat,trebuie sa plateasca,legea nu spune de la cat in sus trebuie sa faci inchisoare ,asa a vrut TATAL HOTILOR,Dragnea sa faca o lege pentru hoti,cu tot tacamul ,adica sa fie scutiti cei ce fura de la nimicuri,pana la cateva zeci de mii de lei!!Datorita clementei judecatorilor,individa a recidivat!!Daca facea cel putin cateva luni de puscarie,poate intra frica in mintea ei bolnava…
Poate fi o tulburare psihica, de cleptomanie si cand te gandesti ca cei care fura miliarde se numesc baroni si nu HOTI!!!
Si cleptomania nepedepsita la timp ,in ce recidiveaza,Adita?Hai,spune tu,psihologul netului!?!😞👎👎👎