Cristian Borcea, fostul acționar al echipei Dinamo, nu-și va putea ridica blocurile de 14 etaje pe care le plănuia pe malul Lacului Tei. Este o lovitură mare primită de afacerist, care miza pe sprijinul Gabrielei Firea pentru a da o lovitură imobiliară fără precedent în București. Primarul a introdus doleanța lui Borcea pe ordinea de zi, dar consilierii au respins PUZ-ul.
Consiliul General al Municipiului București, întrunit joia trecută, a respins Planul Urbanistic Zonal (PUZ) care urma să autorizeze ridicarea unor clădiri de locuințe pe malul lacului bucureștean, pe o suprafață de 26.500 de metri pătrați, afirmă pentru Ziaristii.com surse bine informate.
În acte, blocurile care urmau să se construiască figurează pe numele mamei și al sorei lui Borcea
În acte, inițiatorii proiectului erau mama și sora lui Cristi Borcea: Elena Borcea și Violeta Călin.
Decizia Consiliului General este surprinzătoare, pentru că Borcea reușise să aranjeze să primească toate avizele necesare, inclusiv pe cel de urbanism, de la Ștefan Dumitrașcu, arhitectul-șef al Bucureștiului.
Terenul pe care voia Borcea să-și înalțe blocurile este amplasat pe malul lacului, chiar în spatele sediului ROMSILVA, și a ajuns la afacerist într-un mod mai mult decât dubios.
În 2016, Borcea s-a autodenunțat că i-a dat șpagă lui Onțanu două terenuri pentru a primi dreptul de proprietate al spațiului de pe malul Lacului Tei
DNA l-a acuzat în 2016 pe fostul primar al Sectorului 2, Neculai Onțanu, că i-a “livrat” lui Borcea drepturile de proprietate ale mai multor terenuri din Sectorul 2 – între care și cel unde acum încearcă fostul șef dinamovist să ridice blocuri – contra unei șpăgi – două terenuri. Unul a ajuns la Onțanu, iar altul la celebrul general al “interesului național” Gabriel Oprea.
Instanța a stabilit pe 27 iulie 2017 că fapta s-a prescris și a anulat procesul. Motivarea sentinței a fost întocmită de judecătorul de caz, Damian Dolache, de la Curtea de Apel, la un an și două luni după sentință (23 octombrie 2019)! DNA a făcut recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.
S-a dovedit ulterior că Onțanu a fost dat în fapt chiar de Borcea, care l-a denunțat.
Ce hotii inimaginabile, doamne cati hoti d-aia ordinari a ajuns sa aiba Romania! Du-i, Doamne, la parnaie pe toti, fa Tu o minune, ca justitia romana e o otreapa cu care-si sterg bocancii hotii Romaniei!
[…] Zonal (PUZ) care să autorizeze ridicarea unor blocuri de 14 etaje pe malul lacului Tei, dezvăluie ziaristii.com. Proiectul imobiliar al lui Cristi Borcea a primit o lovitură neașteptată din partea […]