joi, mai 2, 2024
AcasăNewsBătrâni sechestrați și obligați să se căsătorească "de formă", ca să li...

Bătrâni sechestrați și obligați să se căsătorească „de formă”, ca să li se ia casele! Șeful rețelei – „ginerică” – are 46 de ani și s-a „însurat” cu o femeie de 73 de ani. Celelalte escroace: 5 „mirese” – mama, concubina și trei surori

-

O nouă schemă infracțională a fost pusă în aplicare de o familie de escroci în București și județul Ilfov. Mai mulţi bătrâni au fost sechestrați sau chiar căsătoriţi cu forţa de membrii grupării. Unele dintre persoanele vârstnice erau singure, altele prezentau dizabilități fizice sau psihice. Niciuna nu avea moștenitori.

Miercuri dimineață, poliţiştii din Capitală şi din județul Ilfov au efectuat percheziții de amploare într-un dosar de lipsire de libertate și înșelăciune, la o grupare care ținea sechestrați bătrâni cu dizabilități fizice sau psihice, care nu aveau moștenitori. E vorba de o „rețea de familie”, care vâna averile vârstnicilor neputncioși.

6 căsătorii „de formă”

Au fost descoperite 6 victime, persoane trecute de vârsta de 50 de ani, fără moştenitori. Unele dintre victime au probleme psihice ori dizabilităţi.

Cei 10 membri ai rețelei ar fi reuşit, din anul 2017 şi până în prezent, să-i păcălească pe cei 6 bătrâni, să-i ţină sub supraveghere în mai multe imobile din Bucureşti şi din Ilfov ori chiar să se căsătorească cu victimele pentru a pune mâna pe casele lor, pe care urmau să le vândă.

- Advertisement -

Au avut loc 6 astfel de căsătorii, între infractori mai tineri și victime vârstnice. Într-unul din cazuri, proprietățile imobiliare ale victimei au fost valorificate după decesul acesteia. În celelalte 5 cazuri, victimele au fost deposedate de case și terenuri „prin acte juridice subsecvente căsătoriilor”, „în scopul valorificării acestora”.

Poliția Capitalei a oferit mai multe informații prin intermediul unui comunicat.

Din comunicatul Poliției Capitalei

„În fapt, în perioada 2017 – prezent, mai multe persoane ar fi identificat femei și bărbați, având vârste înaintate și fără moștenitori legali, cu dizabilități fizice și/sau psihice, după care le-ar fi plasat într-un imobil, în condiții improprii, sub supraveghere permanentă, împrejurare în care le-ar fi agresat fizic și le-ar fi proferat jigniri și amenințări, pentru intimidarea acestora.

- Advertisement -

Din cercetări, s-a stabilit că, inoculându-le persoanelor vătămate false impresii de apartenență ori afecțiune, cinci dintre bănuiți s-au căsătorit cu persoanele vătămate, deși diferențele de vârstă sunt foarte mari, după care le-ar fi deposedat, fie prin efectul legii (în urma decesului unei persoane vătămate), fie prin acte juridice subsecvente căsătoriilor, de bunurile imobile, în scopul valorificării acestora.

De asemenea, două persoane cu pregătire juridică ar fi oferit celorlalți bănuiți consultanță, pentru încheierea sau, după caz, obținerea de la autoritățile competente a unor înscrisuri necesare demersului infracțional, legăturile maritale dintre bănuiți și persoanele vătămate fiind oficializate în baza unor înscrisuri medicale ori alte documente puse la dispoziția oficiilor de stare civilă.”

Infractorii: un „ginere” și 5 „mirese”: capul rețelei + mama sa, concubina sa și trei surori ale sale

Principalul suspect din dosar are 46 de ani şi se căsătorise (formal) cu o femeie de 73 de ani.

Surse din anchetă au precizat că, pe lângă acesta, s-au mai căsătorit mama sa, concubina sa, dar şi trei surori, scrie Observatornwes.ro.

Surse judiciare au precizat că toate cele 6 victime au fost scoase din imobilele pe care le dețineau.

Gruparea era formată din 8 persoane, între care bărbatul de 46 ani, mama şi concubina lui, dar şi trei surori, toate majore.

Victimele erau, în general, persoane fără moştenitori legali, deţinătoare de bunuri imobile (case, apartamente, terenuri). Este vorba despre o femeie şi cinci bărbaţi, cu vârste cuprinse între 50 şi 75 de ani.

Două dintre cele şase case preluate de la victime au fost deja vândute, iar în casa unde erau ținuți bătrânii s-au găsit peste 22.000 de euro.

Diferenţa de vârstă dintre unele victime şi suspecţi este de peste 30 de ani.

În urma percheziţiilor, suspecți au fost duși la Secţia 11 de Poliție, pentru a da explicaţii în faţa anchetatorilor.

Conform comunicatului Poliției, vor fi dispuse măsuri asiguratorii, constând în indisponibilizarea a 6 imobile.

„Totodată, cele 6 persoane vătămate vor fi conduse la sediul subunității, iar cu sprijinul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului vor fi prezentate unităților medicale, pentru evaluarea sănătății. Ulterior, vor fi predate centrelor de primire din subordinea acestei instituții, în conformitate cu reglementările in vigoare”, se mai menționează în comunicatul Poliției.

Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 11 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și înșelăciune.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Ringier nu uită și nu iartă: Tolontan – dat afară și de la „Libertatea”, după ce fusese scos de la „Gazeta Sporturilor”! Au fost concediați și doi redactori-șefi adjuncți

* Accident groaznic pentru ultimul redactor-șef adjunct al „Gazetei Sporturilor”, Bogdan Stamatoiu, în ziua concedierii lui Tolontan. A încercat Stamatoiu să se sinucidă? Explicațiile Ringier și Gsp.ro

* Iată unde duc conspirațiile antivacciniste! Epidemie de rujeolă la nivel național, 2.000 de cazuri în 29 de județe. Boala are mortalitate de peste 3 la 1.000 de copii

* Două minciuni colosale lansate de Ciolacu peste Ocean: „Din 2025 vom putea călători în SUA fără vize” / „Am vorbit cu fiecare congresman în parte”

* Un nou sondaj independent confirmă: USR pe locul 2, foarte aproape de PSD! O alianță USR-PMP-Forța Dreptei ar câștiga lejer alegerile. Catastrofă pentru coaliție: PSD are 18,1%, PNL a coborât la 11%. Se dezumflă și „bula” AUR

* Jaf pe banii publici: guvernarea PSD-PNL a mărit numărul bugetarilor cu 5.206 în ultimele 4 luni! Creșterea e de 10.717 în ultimele 10 luni

* Scade populația României, se înmulțesc pensionarii speciali! Într-o singură lună, numărul „pensiilor de serviciu” a crescut cu 187. Pensia medie de magistrat: 4.450 de euro, din care doar 25% pe contributivitate!

VIDEO. Cum au prăduit PSD-iștii Parcul IOR. Nicușor Dan: „Firea și Negoiță au spus că a ars arhiva și nu pot demonstra că acolo e parc! Prefectul Capitalei a mers la instanța necompetentă”

* VIDEO. CNA îi prezintă pe „agenții de influență ai Rusiei” de la Realitatea Plus: Alexandra Păcuraru și Gelu Vișan

Propagandă scârboasă făcută Chinei și Rusiei de un profesor universitar doctor din Sibiu. Minciuni grosolane, antisemitism, dezinformare, intoxicare. Antioccidentalism violent, în termenii propagandei bolșevice a anilor ’50

- Advertisement -

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -