sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăNewsAudit intern: la autobazele STB-ului grevist se fură masiv motorină! Venit de...

Audit intern: la autobazele STB-ului grevist se fură masiv motorină! Venit de șofer care vrea mărire de salariu: 8.000 de lei net

-

Un audit intern finalizat săptămâna trecută la STB – al cărui personal a intrat în grevă “spontană” joi dimineața – relevă nereguli majore la autobaze și depouri, relevă publicația Buletin de București. Auditul a relevat creșteri aberante ale consumului de motorină (de 3 ori mai mult de la o lună la alta), furnizori neagreați și plăți ilegale de facturi umflate pentru piese.

Controlul s-a făcut între 27 septembrie și 10 decembrie 2021, iar concluzia este că trebuie schimbat de urgență sistemul pentru achizițiile publice.

Auditorii au verificat prin sondaj 30 de contracte de achiziții directe și au descoperi lucruri șocante. STB face achiziții de piese care există deja pe stoc peste necesarul maxim (adică sunt luate fără a fi nevoie de ele), plătește furnizori care facturează mai mult decât livrează și se cumpără piese de la firme neagreate de Direcția de Achiziții (deci nesigure).

La autobazele STB, consumul de motorină a crescut brusc, în decembrie 2021, de 2,5 ori față de luna anterioară

La contractele verificate, auditorii au descoperit piese cumpărate în plus față de necesar de 5.413.246 lei (adică peste 1.000.000 de euro). Aceștia au semnalat că, de fiecare dată, achizițiile se fac la nivelul necesarului maxim stabilit (ca și cum ar fi mereu stocurile goale) și că nu se știe cum e stabilit consumul pe 12 luni.

- Advertisement -

De-a dreptul șocantă este însă situația consumului raportat de autobaze în 2021. Calculele arată că sunt consumuri uriașe de motorină, mult peste cele normale. Campioană este Autobaza Ferentari, unde consumul a crescut de la 4.035 litri în noiembrie 2021 la 9.647 litri în decembrie!

Creșteri aberante sunt înregistrate însă și la alte autobaze. În total, la cele 9 autobaze STB consumul a crescut în decembrie 2021, față de noiembrie, de două ori și jumătate! În noiembrie s-au consumat 18.699 litri, iar în decembrie – 44.981 litri.

În mod evident, asistăm la un furt masiv de combustibil din partea angajaților – fie că e vorba de conducere, fie că e vorba de șoferi, mecanici sau alte persoane din societatea de transport.

- Advertisement -

Un casier are 1.000 de euro, un șofer ajunge și la venituri de peste 1.600 de euro, un inginer șef – la peste 2.200 de euro

Liderul de sindicat, PSD-istul Vasile Petrariu (ales în 2019 consilier general pe listele social-democraților), cere demisia managerului: „Ar fi trebuit să-și dea demisia din momentul în care a constatat aceste lucruri și nu a luat măsuri. Încă un motiv în plus să plece! Nu are treabă sindicatul cu absolut nimic din toate aceste lucruri. Cauzele pot fi mai multe. Fie o defecțiune tehnică, fie niște piese uzate și abia în ultimul rând suspiciuni! Eo problemă 99% artificială pentru că ei nu dimensionează norma de consum”.

Angajații mobilizați de liderul de sindicat Vasile Petrariu să declanșeze joi dimineața o grevă „spontană” pentru măriri de salariu au, după cum observa amar profesorul universitar Bogdan Bucur, de la SNSPA, salarii medii nete mai mari decât cele brute din învățământ.
Media salariului la șoferii STB este de 5.570 de lei net. Dacă adăugăm tichetele de masă – 440 de lei –, celelalte prime și sporurile pentru ore de noapte, un șofer STB ajunge la venit lunar net de 8.065 lei (peste 1.600 de euro).

Un casier care stă la gheretă și încarcă electronic carduri are salariu de 4.816 lei (aproape 1.000 de euro). Paznicii au și ei 3.400 lei pe lună (aproape 700 de euro). Directorul are salariu de peste 17.000 de lei (3.400 de euro), iar șefii de servicii și inginerii șefi – circa 11.000 de lei (2.200 de euro).

În România, salariul mediu net în anul 2021 a fost de 3.544 de lei.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Terorism sindical marca PSD: Bucureștiul e paralizat de „greva politică” a STB. Nicușor Dan: „Am sesizat instanța, avem și plângeri penale contra sindicaliștilor”

* În plină criză a energiei, șeful ANRE, PSD-istul Chiriță, se bronzează în Caraibe! Îl plătim cu 11.500 de euro pe lună

* PSD-istul Claudiu Manda, pe locul 9 în topul chiulangiilor din Parlamentul European. Soțul Olguței Vasilescu și-a luat apartament la Bruxelles cu 240.000 de euro

* “Rareș Bogdan a pus batistuța pe globul de cristal și a văzut că se va rupe coaliția. Hai să-i curmăm suferința!” Scandal, Ciolacu cere “ședință de urgență”

* Emilia Șercan: Ciucă își apără doctoratul plagiat cu aceleași argumente ca și Ponta în 2012. Sesizarea făcută la UNAp este praf în ochi

* Ludovic Orban, dezvăluiri despre felul în care l-a făcut ministru pe Nicolae Ciucă: „Mi-a fost propus de Iohannis”

* PSD a blocat certificatul verde de frică să nu-i fugă votanții la AUR! „Electoratul PNL era de acord 80%, cel al USR – 88%, la PSD era 50-52%. Au jucat cu ochii în sondaje”

* Șoșoacă a descoperit că ar fi rudă cu Djokovici! Strămoșii celor doi s-ar fi luptat eroic cu turcii, în 1389, la Câmpia Mierlei!

* „Am avut neșansa să mă nasc în țara în care un organ îți omoară puiul și, ca să verifice dacă l-a omorât, îl împunge cu piciorul”. Tristețea nepoatei de ostaș austriac din Primul Război Mondial și a fiicei de fotbalist din echipa națională

* SERIAL (67) / “Fraţilor, l-am prins pe Ceauşescu!”

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -