Acasă Justiție Anunț DRAMATIC: "DNA - instituție în pericol de a fi blocată de...

Anunț DRAMATIC: „DNA – instituție în pericol de a fi blocată de OUG 7. Combaterea corupției la nivel înalt riscă să fie paralizată”

Încercarea lui Tudorel Toader de a-i păcăli pe magistrați printr-o concesie minoră a dat greș. Ministrul Justiției nu mai păcălește pe nimeni. Astăzi, procurorii DNA au luat o decizie radicală: și-au suspendat activitatea și au afișat pe site-ul instituției un anunț dramatic.

„DNA – instituție în pericol de a fi blocată de OUG 7/2019. Combaterea corupției la nivel înalt riscă să fie paralizată”. Acesta este mesajul afișat pe site-ul Direcției Naționale Anticorupție astăzi, ca reacție la modificările legilor justiției, arbitrar și neconstituțional, prin ordonanță de urgență.

Decizia de a recurge la acest protest extrem a fost luată de Adunarea Generală a procurorilor DNA, care s-a întrunit astăzi pentru a formula o poziție referitoare la OUG 7.

DNA susține demersul Parchetului General de a cere Avocatului Poporului sesizarea Curții Constituționale.

De asemenea, procurorii anticorupție cer titularilor îndreptățiți să declanșeze un conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Autoritatea judecătorească.

DNA a mai decis transmiterea unei scrisori deschise ministrului Justiției, cu referire la procedura de ocupare a funcțiilor de șef secție, în condițiile în care delegarea nu mai e posibilă.

De asemenea, va fi sesizat GRECO cu privire la modul în care OUG 7 va afecta eficiența organelor de urmărire penală, din perspectiva combaterii corupției și a spălării banilor.

COMUNICAT: Deciziile luate de Adunarea Generală a DNA

  • Susținerea Hotărârii nr 95/20.02.2019 a Secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, în sensul că modificările aduse prin OUG nr. 7/2019 conțin prevederi neconstituționale și care vor conduce la blocarea activității Ministerului Public, inclusiv DNA.
  • Susținerea demersului PICCJ de a cere Avocatului Poporului sesizarea CCR cu privire la neconstituționalitatea OUG nr. 7/2019.
  • Solicitarea ca titularii îndreptățiți să declanșeze un conflict juridic de natură constituțională între Guvern ca legiuitor delegat și Autoritatea judecătorească, întrucât modificările aduse prin OUG nr. 7/2019 pun în imposibilitate Ministerul Public să își exercite atribuțiile constituționale.
  • Transmiterea unei scrisori deschise către ministrul Justiției pentru a explica modul în care urmează să fie derulată și finalizată procedura de ocupare a funcțiilor de procuror șef secție la D.N.A în intervalul de 22 de zile, rămas până la expirarea delegărilor, având în vedere că, urmare a OUG 7/2019 delegarea în aceste funcții nu mai este posibilă.
  • Sesizarea reprezentanților GRECO (Grupul Statelor împotriva Corupției) și a Comitetului MONEYVAL (Comitet de experți pentru evaluarea măsurilor de combatere a spălării banilor), ambele organisme din cadrul Consiliului Europei, cu privire la modul în care OUG nr. 7/2019 va afecta eficiența organelor de urmărire penală din perspectiva combaterii corupției și a spălării banilor.
  • Transmiterea pe pagina de internet a instituției a unui mesaj public privind riscul blocării activității instituției ca urmare a OUG nr. 7/2019 și a paralizării combaterii corupției la nivel înalt.

CITIȚI ȘI: 

SONDAJ: Vor trebui judecați Dragnea, Tudorel, Dăncilă, Tăriceanu, Vâlcov etc. pentru distrugerea cu premeditare a României?

loading...

1 COMENTARIU

  1. La modul in care a fost manageriată și nici devin condusă DNA ar trebui ca romanii sa nu fie îngrijorați. Uitați-va romani ce salarii exorbitante SU cei de la DNA și după ce ies la pensie obțin pensii speciale la fel de mari! Problema este nu ca se întrerupe “ activitatea “însă pe termen lung înseamnă închiderea definitiva a acestui monstru care a mâncat din banii romanilor in cei 14 ani peste 1 miliard de lei !!!!!! Este inacceptabil așa ceva! In țara asta sunt lucruri mult mai importante INVESTIȚII SOLIDE DURABILE CARE SA DUCĂ LA RENAȘTEREA UNEI NOI ROMANII DE CARE SUNTEM CU TOȚII RESPONSABILI!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here