vineri, aprilie 19, 2024
AcasăNews"Rusia va pierde războiul din Ucraina! Invazia va grăbi sfârșitul regimului lui...

„Rusia va pierde războiul din Ucraina! Invazia va grăbi sfârșitul regimului lui Putin”. De ce spune profesorul Naumescu că rușii n-au cum să câștige

-

Rusia nu are cum să câștige războiul din Ucraina. Aceasta este concluzia interesantă pe care profesorul Valentin Naumescu, specialist în relații internaționale cu o vastă experiență și autor a mai multe cărți în domeniu, o trage într-o analiză succintă a crizei ucrainene actuale. Costurile eventualei invazii vor fi atât de mari, încât vor grăbi sfârșitul regimului Puțin, explică Naumescu.

Rusia, o țară în criză, cu o economie pe cale să fie subjugată de cea a Chinei și cu un nivel de trai al populației în continuă deteriorare, este incapabilă să suporte costurile enorme ale unei invazii a Ucrainei, pagubele economice aduse de sancțiunile Occidentului și pierderile de vieți omenești fără sfârșit.

Rezultatul unui război, lămurește expertul problema, nu se calculează și nu se vede imediat. Rusia are capacitatea militară să înfrângă Ucraina pentru că are mai mulți soldați, mai multe tancuri, avioane și rachete. Dar apoi va trebui să se confrunte cu un război de gherilă în care Occidentul îi va susține puternic pe ucraineni. Asta va presupune enorme costuri logistice și financiare, precum și pierderi masive și continue de soldați.

Costurile economice și umane ale invadării Ucrainei și ale războiului de gherilă care va urma vor falimenta Rusia aflată deja în criză

La acestea se adaugă deteriorarea situației economice din țară generată de inevitabilul embargou pe care Occidentul îl va impune Rusiei.

- Advertisement -

Această țară e deja la limită, net depășită ca nivel tehnologic de China, care amenință să o înghită în plan economic. Costurile războiului, atât umane, cât și financiare, vor crește rapid gradul de nemulțumire deja mare în rândurile populației.

„Paradoxal, invadarea Ucrainei va grăbi în câțiva ani sfârșitul Erei Puțin“, anticipează Naumescu, spunând că, în mod normal, rezultatele atacului asupra țării vecine se vor vedea în 8-10 ani, așa cum a fost și cu războiul dus de URSS în Afganistan.

Invazia sovietică a avut loc în 1979 și URSS a ocupat rapid țara – inclusiv toate orașele importante. Dar a urmat războiul de gherilă în care afganii au fost sprijiniți de americani. În final, după 10 ani, sovieticii au fost nevoiți să se retragă, iar costurile exorbitante ale acestui conflict au grăbit decisiv colapsul Uniunii Sovietice.

- Advertisement -

De data asta, spune analistul, Ucraina va beneficia, fără nicio îndoială, de un sprijin mult mai mare din partea Occidentului decât a primit Afganistanul în perioada 1979-1989.

Analiza profesorului Naumescu privind posibilele consecințe ale invadării Ucrainei de către Rusia

RUSIA VA PIERDE RĂZBOIUL DIN UCRAINA!

Oricât ar părea de surprinzător și de inedit ceea ce spun acum, Rusia va pierde pe termen lung războiul din Ucraina și va suferi pierderi economice enorme, mai mari decât ale Ucrainei (care va beneficia de ajutor internațional), în caz că Putin va decide în cele din urmă să atace, așa cum spun serviciile de informații occidentale.

Paradoxal, invadarea Ucrainei va grăbi în câțiva ani sfârșitul Erei Putin, prin acumularea unor nemulțumiri uriașe în societatea rusă, al cărei nivel de viață va continua să scadă accelerat, în urma sancțiunilor Vestului și căderii în genunchi a economiei Rusiei în fața Chinei.

Când spun «termen lung», mă refer la cel puțin 8-10 ani, adică după 2030, atunci când va trebui făcută adevărata evaluare (globală) a câștigării sau pierderii acestui război.
Nu avem nicio îndoială că Rusia ar avea superioritate militară în momentul atacului iar Ucraina nu o va putea da înapoi peste graniță. Oricine știe că Rusia are mai multe tancuri și mai multe avioane de luptă decât Ucraina, care să-i susțină invazia, așa cum URSS a avut în 1979 când a invadat Afganistanul, din care s-a retras după 10 ani, în faliment. Nu comparați Ucraina de astăzi și reacția Occidentului cu Transnistria 1992 sau Abhazia și Osetia de Sud din 2008, nici măcar cu Ucraina din 2014.

Da, pe termen scurt armata rusă ar putea ocupa unele teritorii ale Ucrainei, la est, la nord sau la sud, chiar dacă Ucraina se va apăra eroic și va da bătălii grele, așa cum cred.

Ucraina de astăzi nu mai este cea din 2014, care a cedat Crimeea fără să tragă un singur cartuș. Ucraina se va apăra energic, mult mai puternic decât se așteaptă mulți și cu armament american performant, însă – având o capacitate de luptă totuși mai mică, nu se va putea opune ocupării unor teritorii marginale.

Dar nu asta înseamnă câștigarea unui război. Ceea ce contează cu adevărat nu este să îți instalezi vremelnic niște divizii pe teritoriul altei țări, în care soldații tăi să fie vânați unul după altul cu ură și sânge rece de trupe speciale, într-un război de gherilă sângeros, ci bilanțul final al intervenției – dacă va fi pozitiv sau negativ, dacă oamenii din țara ta trăiesc mai bine sau mai rău în urma acelui război.

Rusia și rușii nu vor avea nimic de câștigat din invadarea Ucrainei, ci dimpotrivă. Epoca Putin se va încheia mai repede iar în final Rusia va pierde războiul din Ucraina, în timp ce următorii lideri de la Moscova, atunci când vor veni la putere și vor dori să reînnoade legăturile cu Vestul, vor ajunge să recunoască oficial faptul că eventuala decizie de invadare a Ucrainei din 2022 se va fi dovedit o greșeală istorică a Kremlinului.“

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Game over! Djokovici a pierdut procesul și va fi expulzat din Australia. Fatal i-a fost faptul că a devenit idolul anti-vacciniștilor

* „Am avut neșansa să mă nasc în țara în care un organ îți omoară puiul și, ca să verifice dacă l-a omorât, îl împunge cu piciorul”. Tristețea nepoatei de ostaș austriac din Primul Război Mondial și a fiicei de fotbalist din echipa națională

* Hal de polițist: s-a dus la o prostituată, drogat, în uniformă, a înșelat-o la bani, apoi a făcut accident și a refuzat verificarea alcoolemiei

* AGENȚII HAOSULUI (3). Extremiștii de la AUR – „Coloana a V-a” a unei puteri străine în România?

* VIDEO. CTP despre asaltul AUR asupra Primăriei din Timișoara: „Asta făceau «Cămășile brune» în Germania anilor ’20-’30”

* Tovarășe Kuzmin, când URSS ne-a smuls cu forța Basarabia și nordul Bucovinei, cine era agresorul? Dar când ne-a impus un regim criminal pentru 45 de ani? Ori când Stalin a omorât prin înfometare peste 10 milioane de ucraineni?

* Mincinoasa Monica Pop, zdrobită cu cifre de DSU: „Astăzi, 392 din cei 441 de pacienți Covid de la ATI sunt nevaccinați, iar 34 din cele 36 de decese sunt ale unor persoane nevaccinate”

* Prejudiciul produs statului de „banda lui Vanghelie”, în noul dosar de corupție: peste 50 de milioane de euro!

* Fost senator PSD, cercetat penal pentru abandon de familie. Liviu Tit Brăiloiu, acuzat că a refuzat să-și recunoască un copil

* SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (63) / Escală ratată la Judeţeana de Partid

- Advertisement -

2 COMENTARII

  1. Asa ar putea fi, cu unele observatii :viitorul conducator al Rusiei va fi bineinteles tot un „tatuc” care nu va recunoaste in veci vreo trecuta invazie a Rusiei pe undeva, la fel ca si precedentii presedinti. Cand a recunoscut rusul ceva ?!
    Nici conditiile geostrategice sau relieful, nici populatia ucraineana nu seamana cu populatia afgana , ultimii erau mai fanatici si au rezistat foarte mult din cauza asta. Putin nu cred ca va incerca sa transeze o invazie de proportii, va merge pe ciuntiri si „pedepsiri”, sa faca impresie si sa bage spaima in toti , sperand sa santajeze Vestul. Nu se va alege cu mare lucru, are dreptate autorul, nu isi va atrage decat oprobriul tuturor.

  2. Ce vrăjeală de articol. Tu ai făcut armata, frate? Eu cred că n-ai făcut armata. Toți profesorii care n-au făcut armata și n-au tras vreodată vreun glonte adevărat sunt total pe dinafară în treburile astea armate. Păi n-a înțeles profesorul că americanilor nici nu le trece prin cap să-l doboare pe Putin ca să se borțoșeze China. E la mintea cocoșului. Vai de capul vostru, analiști geostrategici care sunteți. Să fiți iubiți că ne trebuiți!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -