Discurs excepțional al ambasadorul SUA la București, Adrian Zuckerman! Acesta vorbește despre 2020 ca fiind „Anul Renașterii României” și îi laudă pe miniștrii Guvernului Orban: „Cu toții au muncit extrem de mult pentru a inversa haosul pe care l-au moștenit în noiembrie 2019”. Este o palmă usturătoare dată guvernărilor iresponsabile ale PSD din ultimii trei ani.
De altfel, în discursul de joi, de la Forumul CEO AmCham 2020, ambasadorul american a atacat PSD pentru întregul dezastru lăsat moștenire guvernării actuale, de la „haosul economic” la „modificările legislative concepute cu intenţii greşite şi menite să relaxeze legislaţia criminal”.
Diplomatul s-a arătat însă încrezător în viitorul României, pe termen scurt și lung, subliniind angajamentul Washingtonului de a sprijini Bucureștiul în eradicarea corupție: „Preşedintele Trump, poporul american, împreună cu mine şi cu toţi membrii ambasadei, ne-am angajat să lucrăm cu preşedintele Iohannis, cu Guvernul României şi cu dumneavoastră, să facem din acest an Anul Renaşterii României”.
Adrian Zuckerman a dat un semnal clar de a evita asocieri cu regimul comunist chinez, oferind ca exemplu Huawei – „o companie străină distructivă”, „o cale greșită”, „un pericol pentru securitatea națională a fiecărei țări care folosește dispozitive electronice”.
Ambasadorul SUA a vorbit și despre necesitatea ca România să câștige bătălia cu „baronii corupți”, cu „oligarhii” și „infractorii”.
El a salutat, indirect, victoria lui Klaus Iohannis în alegerile de anul trecut, apreciind că românii „şi-au spus cuvântul” astfel „împotriva corupției”.
Discursul ambasadorului Adrian Zuckerman
„Bună dimineaţa!
Este o plăcere să mă aflu aici în această dimineaţă, la Forumul CEO al Camerei Americane de Comerţ din România. Aştept cu nerăbadare să continui relaţia apropiată pe care ambasada o are cu AmCham, pentru a întări parteneriatul strategic dintre Statele Unite şi România, lucrând împreună să îmbunătăţim climatul de business de aici, să creăm un mediu de afaceri transparent, predictibil şi de bun-simţ. România se află în punctul de a scăpa de ultimele cătuşe ale comunismului şi corupţiei. Dumneavoastră, liderii comunităţii de business, aveţi oportunitatea de a ajuta România să devină puternică din punct de vedere economic, vibrantă din punct de vedere social, o societate care respectă statul de drept.
Preşedintele Trump, poporul american, împreună cu mine şi cu toţi membrii ambasadei, ne-am angajat să lucrăm cu preşedintele Iohannis, cu Guvernul României şi cu dumneavoastră, să facem din acest an Anul Renaşterii României. Acum este momentul ca România să devină un lider european şi global în domeniul artelor, ştiinţei, finanţelor, sănătăţii, tehnologiei informaţiei, producţiei agricole, de energie şi industriei. România este gata să-şi declanşeze adevăratul potenţial economic, dar poate face acest lucru doar prin adoptarea unor legi şi reguli de bun-simţ pentru afaceri şi punând capăt corupţiei endemice. Toate acestea vor conduce la beneficii economice enorme şi la prosperitate.
Capacitatea oligarhilor cu legături politice şi a baronilor de a controla interesele de afaceri şi de a limita competiţia pe piaţa liberă trebuie să ia sfârşit. Comunismul a distrus toate ţările care au avut ghinionul de a fi subjugate acestui rău. Comunismul nu face nimic pentru a ajuta săracii şi persoanele defavorizate, ci este benefic doar câtorva elite din clasa conducătoare. Comunismul creează şi susţine un sistem endemic al corupţiei. Acum, revoluţia care a început în urmă cu 30 de ani trebuie încheiată cu succes. România a suferit prea mult timp şi dumneavoastră puteţi ajuta să se pună capăt acestei suferinţe.
Distrugerile produse încă nu au fost reparate şi pot fi adâncite. România îşi pierde tinerii şi muncitorii de toate vârstele, într-o rată record a emigraţiei. Oamenii nu pleacă pentru că pot câştiga mai mulţi bani în altă parte, ci pleacă pentru că îşi pierd speranţa. Şi-au pierdut speranţa că România are determinarea şi curajul, după 30 de ani, pentru a scăpa, în sfârşit, de corupţia endemică generată de comunism şi perpetuată de baronii corupţi. Acesta este momentul să le arătăm că România poate şi va face ceea ce este drept şi corect.
Privatizarea este necesară. Un mediu de afaceri cu adevărat liber va crea bogăţie şi prosperitate pentru toată lumea. Firmele controlate de guvern nu doar că favorizează practici de business ineficiente, împiedică piaţa liberă şi competiţia, dar, mai important, păstrează corupţia vie. Doar un mediu de afaceri stabil, predictibil şi complet transparent poate atrage investiţiile necesare, care să ducă la dezvoltare şi să promoveze o economie concurenţială. Transparenţa în afaceri şi responsabilitatea sunt primordiale.
De exemplu, România ar beneficia enorm de pe urma vastelor sale resurse naturale, dacă legislaţia raţională şi aplicarea legii ar fi respectate. Totuşi, foarte puţine resurse naturale sunt exploatate sau extrase eficient şi economic. Corupţia din ultimii 30 de ani a făcut ca pădurile să fie exploatate ilegal, distrugând largi suprafeţe de pădure virgină şi provocând daune mediului. Un plan eficient şi legal de tăiere a pădurilor ar aduce nu numai avantaje economice, dar şi beneficii pentru mediu. La fel, extracţia de petrol şi gaze este la un nivel foarte redus faţă de cum ar trebui să fie. Legile de funcţionare şi cele fiscale stabile şi de bun-simţ ar aduce României venituri enorme din gaz şi petrol şi nu doar ar furniza securitate energetică României, ci ar transforma-o într-un exportator către alte ţări europene şi mai departe.
De asemenea, există multe companii deținute sau controlate de străini care nu pot fi trase la răspundere sau nu sunt transparente. Huawei este un prim exemplu al unei astfel de companii străine distructive. Huawei reprezintă o cale greșită! Huawei a fost pusă sub acuzare săptămâna trecută în Statele Unite pentru diferite acțiuni precum furtul de tehnologie de la concurenții săi, obținând beneficii clare de pe urma muncii de cercetare și a activității altor companii. Nicio afacere nu poate concura în condiții de joc inechitabil cu un competitor care fură inovațiile altora și apoi îşi reduce prețurile. Acest model de afaceri distruge concurența și subjugă oamenii unui monopol. Mai mult, Huawei este un pericol pentru securitatea națională a fiecărei țări care folosește dispozitive electronice. Toate informațiile colectate devin cu uşurinţă disponibile și sunt transmise guvernului comunist chinez. Poporul român știe prea bine cum este să trăieşti într-un regim comunist care spionează fiecare persoană în fiecare zi, în fiecare oră, în fiecare minut, în fiecare secundă, peste tot. Doar spune nu! Huawei este o cale greșită.
Pentru a realiza o creștere economică, România trebuie să asigure un sistem judiciar și penal de încredere și transparent. Nu numai că modificările anterioare, concepute cu intenţii greşite şi menite să relaxeze legislaţia criminal, trebuie să fie redresate, dar și aplicarea completă, promptă, corectă și constantă a legilor existente trebuie să fie, de asemenea, o prioritate. Infractorii nu ar trebui să aibă capacitatea de a păstra câștiguri obținute ilicit. Elitele, baronii corupți şi conexiunile politice nu ar trebui să reprezinte un refugiu. Statele Unite s-au angajat să ajute România să scape de flagelul corupției și de durerosul trafic de persoane.
M-am întâlnit cu mulți miniștri ai guvernului. Cu toții au muncit extrem de mult pentru a inversa haosul pe care l-au moștenit în noiembrie 2019. Doar un exemplu: ministrul Finanțelor a constatat că guvernul anterior păstra două contabilităţi paralele și nu plătise cele mai multe facturi pentru servicii prestate de aproape un an. Alți miniștri au găsit condiții similare, proiecte nefinalizate și ministerele golite de oamenii cinstiți care lucrează din greu şi care sunt esențiali pentru a conduce guvernul în mod corespunzător.
Președintele Iohannis, premierul Orban și miniștrii săi s-au angajat să reconstruiască un bun guvern, să refacă modificările legislative care au slăbit statul de drept, să pună în aplicare o legislație nouă pentru a reduce corupția astfel încât să protejeze toți românii. Poporul român a îndurat destul. Acum este momentul ca toți românii, nu doar elita și cei conectaţi politic, să prospere și să își ridice nivelul de trai.
Poporul român ar trebui să trăiască, de asemenea, în siguranță, fără teamă de forțele maligne străine. Statele Unite vor continua să sprijine deplin armata română în angajamentele de apărare a țării în faţa tuturor amenințărilor externe. Rolul crucial al României în NATO, în apărarea flancul estic al Europei, nu poate fi subestimat. Statele Unite vor continua să fie aliatul ferm al României şi al NATO, și vor asigura pe deplin securitatea României.
Am mari speranțe când stau astăzi aici. Sper că fiecare dintre voi, precum şi firmele pe care le reprezentaţi, vă veţi reasuma obligaţia faţă de valorile fundamentale ale democrației, ale statului de drept și ale transparenței. Sunteți liderii celor mai mari companii din România. Începeți să implementați modelul de guvernare corporativă necesar piețelor libere, transparenței și concurenței. Succesul de care s-a bucurat Clujul în sectorul tehnologiei și fluxul rezultat de oameni veniţi din Europa de Vest demonstrează puterea de dezvoltare economică a firmelor private, atunci când concurenţa este liberă și corectă.
Sper, de asemenea, ca românii să rămână în România sau să revină acasă – împreună puteţi construi măreţia României. Ei, românii care și-au dorit un viitor mai bun, şi-au spus cuvântul în noiembrie anul trecut împotriva corupției. Îi îndemn să continue să îşi spună cuvântul și să nu înceteze să viseze un viitor mai bun. Cu toții trebuie să lucrăm împreună pentru a face România o ţară de care generațiile viitoare să fie mândre. Președintele Trump și Statele Unite s-au angajat să ajute România să-și atingă potențialul maxim. Sunt mândru să spun că poporul român nu are un prieten mai bun decât poporul american.
Domnul să vă binecuvânteze!”
Donald Trump e bun. Poporul american va vota un democrat care nu înjură. Sunt președinți americani care nu și-au înșelat nevestele și care nu înjurau. Unul e George Washington. Știți ce zicea? Dacă nu mă implic mă înjură că firma e prea mică. Dacă înjur pe Dumnezeu nu vor obține după mine 2000 ani de Jehovism.
Lumea merge înainte și fără el. Dacă ai obosit mental e bine să iei o pauză. Poporul american e răbdător și nu prea. Face el ce face și dărâmă vise frumoase. Un vis e acela de a forma noile Japonii peste tot. Dar mai are de citit tomuri.
PSD a creat salarii la bugetari. Pensiile sunt bune ca putere de cumpărare. Ce nu avem nici nu vom avea. Autostrăzile. Sper ca liberalii să mă ucidă. Încă nu simt ura.