Sâmbătă, 12 octombrie, la două zile după picarea Guvernului PSD prin moțiune de cenzură, Viorica Dăncilă s-a relansat în campania electorală, la Romexpo. În seara aceleiași zile, sute de PSD-iști au participat la nunta baronului PSD de Maramureș, Gabriel Zetea, organizată în comuna Oncești, lângă Sighetu Marmației. Mulți dintre ei s-au deplasat de la București la Baia Mare cu un avion închiriat de PSD de la Tarom.
Mădălina Mezei, fosta directoare a Tarom, a vorbit la Digi 24 despre o cursă specială, charter, de la București la Baia Mare. Zborul a fost comandat de PSD pentru a participa la nunta lui Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș.
„S-a solicitat organizarea unei curse charter contra prețului posibil oferit de Tarom. Este un contract total normal. În weekend, îmi amintesc, a fost discutată organizarea unei curse charter. Am oferit un preț, s-a încheiat un contract, s-a plătit, nu este nimic ilegal sau atipic”, a spus Mădălina Mezei.
Fosta directoare a Tarom s-a referit la avionul cu care peste 100 de PSD-iști s-au deplasat de la București la Baia Mare pe 12 octombrie. Ei au participat de dimineață la evenimentul de partid de la Romexpo, la care au fost prezenți câteva mii de PSD-iști din toată țara. Dintre ei, unii erau invitați la nunta baronului Zetea. Pentru aceștia a fost închiriat avionul de la Tarom.
În cursa specială de Baia Mare s-au aflat, printre alții, Viorica Dăncilă, Eugen Orlando Teodorovici, Marcel Ciolacu, Lia Olguța Vasilescu și Doina Pană.
Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș și al PSD Maramureș, s-a însurat a doua oară, cu Oana Nicula (naș: Sorin Ion Timiș, primarul PSD al orașului Borșa). Mai înainte a fost căsătorit cu Ioana Pop, fiică de mare securist local (nași: Victor Ponta și Dan Mihalache, ambii PSD-iști de frunte la vremea respectivă).
Va dati seamaaa…, dacaaa… ajungea acea cursaaaa… subiect la foarte urmaritul serial-documentar „DEZASTRE-IN-AER”, de pe „National-Geographic-Channel” !
Astia-s chiar INCONSTIENTI: NICIODATA NU se pun in acelasi cos toate ouale… STRICATE (Sic !), daaaaaaa ?!!!
Nu de alta, dar ceee… putoare ar fi fost acolooo…, la locul prabusirii avionului-…VIDANJA ?!
Pe de alta parteee…, CE CURAT AR FI DEVENIT AERUL (macar ala al… POLITICII !) in restu’ Tarii !!!!!!
Daca au platit charterul cu bani privati este ok.
Daca au folosit bani din subventia acordata partidului(bani publici) au o problema cat casa.
In rest, despre duhoare aveti dreptate.
Pe unde trec damfuri pestilentiale. Si cand apar la televizor parca se schimba aerul in casa, deschizi geamul.
Am putea sa pariem caaa… au platit din banii alocati (ca… „subventie-pentru-…DEMOCRATIA-PSARTINICĂ” !) de catre Stat, adica de catreee… NOI (!), „cei/PROȘTII-DE-RAND” (Sic !) !
Siii… chiar daca i-au platit, FORMAL (!), din buzunarul-propriu(-al-fiecaruia), stati „linistit” (vorba-vine !), Domnule Gabriel, caaa… TOOOOOT DE-FURAT SUNT !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
SCUZE, corectam: ” (…) democratia-PARTINICA (…) „, desigur !
Sunt prea batran D-le Parvu ca sa fiu si naiv.
Eram curios sa vad daca…… nici nu stiu ce sa vad.Ca nu mai e de vazut nimic cu astia
Macar daca se mai feresc de ceva.
Eu cred ca oamenii astia in dementa lor se cred de neatins, chiar si dupa episodul Hamsterila.
Pentru anul viitor nu am mari sperante daca nu reusim anticipatele.
Dar din 2021 ,chiar daca am sa votez cu toata inima orice,PNL,USR+,PMP la cea mai mica tendinta de derapaj am sa fiu primul care iese in strada.
Trebuie sa punem piciorul in prag.Sa trimitem aceste jigodii acolo unde le este locul.
Ma uitam la „Judete la Stapan”
Fraude cu retrocedari la Constanta de peste 100 mil euro dar familia Mazare inca are super Vile pe malul marii.
Cum e posibil asa ceva?
Eu daca nu-mi platesc impozitul la masina de cateva sute de lei am toate conturile blocate.
Familia Mazare…, familia Constantinescu…, familia Strutinsky…, sunt MULTEEEEE… „famiGLii” (Sic !) aici, in Constanta, CARE AU FURAT si ESCROCAT „DE-AU RUPT” !!!
Domnule Cartianu, recent s-a intrunit la sanicolau mare asociatia …vietii…asociatia oraselor din Ro unde s-a ajuns la concluzia ca unele orase intra in faliment. Insa, nu se putea discuta despre falimentul oraselor daca primarilor falimentati nu li se prezenta si un spectacol cu folcloriste. Si iaca ansamblul cu folcloriste adus tocmai de la deta(100km) la sanicolau mare pt primari falimentati intr-o zi in care majoritatea membrilor ansamblului aveau program scolar. CNA,presa, o ancheta,ceva despre programul acelor copii?
Ultima nuntă PSD și ultimul zbor al PSD.
Mosherubin Alba Iulia? Închideți granițele.