Al 13-lea general rus ucis în Ucraina: Kutuzov a căzut într-o ambuscadă, după ce doi subalterni au refuzat să-i execute ordinul de atac!

1
30702
Generalul-maior Roman Kutuzov, comandantul Armatei 29 combinate ruse, a fost ucis duminică de ucraineni într-o ambuscadă, în Donbass

Dictatorul Vladimir Putin a pierdut duminică, 5 iunie, cel de-al 13-lea general al său de la începutul invaziei declanșate, pe 24 februarie, în Ucraina. Generalul maior Roman Kutuzov, șeful de stat-major al Armatei a 29-a ruse, a fost ucis într-o ambuscadă pe care ucrainenii i-au întins-o în Donbass – se pare că în preajma localității Nikolaevka.

Ritmul în care rușii își pierd generalii în Ucraina este fără precedent în istorie. În 102 zile de conflict (24 februarie – 5 iunie) au pierit 13 generali, ceea ce înseamnă, în medie, unul la fiecare 7 zile și 20 de ore! Acestora li se adaugă și cel puțin 49 de colonei uciși până acum.

Informația a fost furnizată inițial de Alexander Sladkov, jurnalist din presa de stat rusească, pe contul său de Telegram, apoi preluată – după ce a fost verificată – de agenția Nexta și de Reuters. În Ucraina, vestea a dat-o jurnalistul Roman Țimbaliuk pe canalul său Telegram, dar și de Ucraine Online News. Ulterior, știrea a ajuns pe mai multe site-uri de mare trafic din Kiev, Obozrevatel.com și Pravda.com.ua (Ukrainskaia Pravda).

Rusia, care a clasificat informațiile despre moartea militarilor săi prin decret de stat chiar și pe timp de pace, n-a reacționat imediat. Apoi, propaganda de stat a confirmat indirect evenimentul, proclamând că moartea generalului a crescut moralul trupelor, care au fost onorate să vadă că un general luptă cot la cot cu soldații de rând.

Modul în care a fost ucis generalul este de natură să bage spaima în invadatori. Generalul-maior Kutuzov se deplasa cu un convoi de mașini blindate când a intrat în ambuscada ucrainenilor. Conform unor informații, lunetiștii l-ar fi eliminat pe ofițerul rus. Ucrainenii au publicat poze cu cadavrul.

Generalul-maior Roman Kutuzov era șeful de Stat Major al Armatei a 29-a combinată, care conducea și corpul de armată al militarilor mobilizați din zona separatistă Donețk. Numele său de cod era „Ceața”.

Din 2020, Kutuzov era șeful Statului Major General al formațiunii de arme combinate a vastului District militar estic al Rusiei.

Comandanții a două brigăzi au refuzat să execute ordinul de atac al generalului Kutuzov! Acesta și-a asumat personal misiunea, care s-a dovedit a fi sinucigașă

Surse rusești susțin că generalul Kutuzov a fost ucis în zona așezării Nikolaevka, în districtul Popasnianski, din autoproclamata Republică Populară Lugansk, în apropiere de linia frontului.

Obozrevatel.com: „Comandantul invadatorilor trebuia să asigure ocuparea uneia dintre așezările din regiunea Donețk, în timpul zilei, cu toate mijloacele. Pentru a finaliza sarcina, el a ordonat comandanților brigăzilor separate de pușcă motorizate 1 și 100 să conducă personal trupele și să asalteze pozițiile Forțelor Armate ale Ucrainei. Cu toate acestea, ei au refuzat să respecte acest ordin. Atunci, generalul-maior Kutuzov a decis să conducă singur ofensiva, fiind conștient de consecințe dacă sarcina stabilită de Înaltul Comandament nu era îndeplinită. Apoi a fost distrus de focul de artilerie al apărătorilor noștri”.

Precedentul general rus ucis era Kanamat Botașev, în vârstă de 63 de ani. Acesta era un pilot pensionar care revenise în activitate. Avionul său Su-25 se pare că a fost doborât de o rachetă ucraineană Stinger.

Unul dintre coloneii ruși spulberați era comandant adjunct al unui batalion cecen. Altul – ofițer al FSB din Krasnodar

În luptele din săptămâna trecută și-a pierdut viața și un „kadîrovit” de rang înalt, colonelul Zaur Dimaev (45 de ani). Era locțiitor al comandantului Batalionului 4 din regimentul special care poartă numele Ahmat Kadîrov (fostul șef al Republicii Cecene și tatăl actualului președinte autoproclamat, Ramzan Kadîrov).

Anatoli Ștefan, blogger militar și colonel în cadrul Armatei ucrainene, a anunțat în premieră, pe canalul său Telegram, lichidarea ocupantului rus: „Oficial denazificat și demilitarizat. Slavă Națiunii! Moarte dușmanilor!”.

Al doilea colonel spulberat în ultimele 7 zile este Dmitri Molcianov, un FSB-ist din Krasnodar.

Un alt ofițer lichidat a fost locotenentul-major Daniil Deev (26 de ani), de loc din regiunea rusă Tiumen. El a ajuns în Ucraina la data de 17 mai pentru a-i „denazifica” pe luptătorii lui Zelenski. Era comandantul unui pluton de inginerie din cadrul unei divizii a armatei putiniste. Studiile făcute la Școala superioară de comandă a ingineriei militare din Tiumen, care poartă numele mareșalului Aleksei Ivanovici Proșliakov, nu l-au ajutat deloc. A decedat după doar 6 zile de front.

În ultimele zile au mai pierit: locotenentul-major Valentin Merkulov, locotenentul Nikita Malkovski din Krasnodar, locotenentul Vitali Golub din Chita, locotenentul Anton Sîtnikov din Cehov.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Moment istoric: Germania va redeveni puterea militară numărul 1 a Europei. Parlamentul a aprobat un buget anual de 100 de miliarde de euro, al treilea cel mai mare din lume, după SUA și China

* Membrii UE au ajuns neașteptat la un acord de embargo asupra petrolului rusesc. Acum se renunță la 67%, iar până la sfârșitul anului – la 90%

* „Legiunea Străină” a ajuns în Donbass. Rușii sunt încolțiți: au pierdut deja 20% din teritoriul ocupat al orașului Severodonețk

* Rusia: „Crește riscul unei confruntări directe cu NATO”

* VIDEO. „Am primit atât de multe rachete Harpoon, încât putem scufunda întreaga flotă rusă din Marea Neagră!”

* INTERCEPTĂRI. Militarii ruși, gata să-l ucidă pe generalul Solodciuk, venit să-i oblige să atace. „Puștiul ăsta a scos cuiul grenadei și i-a spus generalului: «Hai, împușcă-mă, hai! O să explodăm împreună aici!»”

* O ucraineancă refugiată în Anglia a văzut cum bunurile ei din Lugansk erau furate de ruși cu tancul!

* Rușii îi torturează cumplit pe prizonierii capturați la Azovstal. Militarii sunt bătuți, electrocutați, strangulați, strânși cu cleștii și li se injectează medicamente experimentale

* Dintre cei doi „soldați răniți” pe care i-a vizitat Putin la spital, cel puțin unul era fals! În trecut, el jucase și rolul de „muncitor” într-o fabrică vizitată de dictator

* Un fruntaș USR îi aplică „plăcuța suedeză” lui Cioloș: „Ai înțeles un căcat din politică. Să te uităm cât mai repede. M…e Cioloș!”

* Procurorul plagiator Bogdan Licu se pensionează la 52 de ani, cu o „specială” de 28.000 de lei pe lună. El va deveni judecător CCR, numit de PSD, dar și cu voturile PNL

Securistan: coaliția PSD-PNL a inițiat o lege care dă puteri uriașe SRI. Țara va fi controlată prin intermediul serviciilor secrete, ca pe vremea comunismului

* Firele acțiunii de compromitere a jurnalistei Emilia Șercan duc direct la vârful statului. „Operațiunea a fost pusă la cale la două ore după ce i-am reclamat ministrului Bode scurgerea unei probe din dosarul penal”

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here