La aproape un an de la declanșarea „operațiunii militare speciale” din Ucraina, Rusia a pierdut cel puțin 12 dintre generalii săi. Ultimul pe lista lichidaților este generalul-maior Dmitri Ulianov. Avea 44 de ani și provenea din orașul Anapa, regiunea rusă Krasnodar. Fusese comandant al Diviziei 98 Gărzi Aeropurtate, dar și al regimentului de mobilizați din Republica Tatarstan.
Ofițerul superior al invadatorilor absolvise Școala Superioară de Comandă de Artilerie Kolomna din regiunea Moscova. Înainte de război, acesta participase la competiția „Cupa Ministerului Apărării Federației Ruse”, organizată la inițiativa ministrului Serghei Șoigu încă din 2013. S-a clasat pe locul 2 la categoria „Asociați”. Pe atunci avea încă gradul de colonel.
Armata ucraineană l-a lichidat în noaptea de 4 spre 5 februarie 2023, în Donbass. Ulianov era un cadru militar ieșit la pensie de ceva vreme. Cu toate astea, a decis să plece voluntar pe front, unde i s-a oferit postul de conducător al noilor recruți din Republica Tatarstan, unitatea de puști motorizate.
Anunțul despre moartea generalului Ulianov a apărut inițial pe un canal rusesc de Telegram din Ivanovo, fiind ulterior preluat și certificat atât de colonelul Anatoli Ștefan, de la Statului Major General de la Kiev, cât și de blogger-ul militar Necro Mancer.
Ultimul general putinist pierit pe câmpul de bătălie din Ucraina a fost Andrei Simonov, comandantul unităților de război electronic. El și-a pierdut viața în regiunea Harkov, în mai 2022.
Lista generalilor ruși morți în Ucraina
- general-maior Andrei Suhovețki (47 de ani)
- general-maior Vitali Gherasimov (44 de ani)
- general-maior Andrei Kolesnikov (45 de ani)
- general-maior Oleg Mitaev (48 de ani)
- general-locotenent Andrei Mordvicev (46 de ani)
- general-locotenent Iakov Rezanțev (48 de ani)
- general-maior Dmitri Ulianov (44 de ani)
- general-maior Vladimir Frolov (? ani)
- general Andrei Simonov (? ani)
- general X (identitate necomunicată), lichidat lângă Herson
- general Y (identitate necomunicată), lichidat lângă Herson
- general-maior Magomed Tușaev (mâna dreaptă a sângerosului Ramzan Kadîrov, președintele republicii autonome Cecenia și aliatul lui Putin).