Bugetul României pe anul 2019 este nu doar extrem de întârziat, așa cum n-a mai fost niciodată, dar și sifilitic. Un buget croit după umorile unui dictator nebun, care apare în mijlocul dezbaterilor și zice: tăiați bani de la SRI și dați Vitamina D la copii!
Apoi, același dezaxat, înainte de a mai chema un reporter în baie, urlă pe la microfoane că nu sunt bani pentru creșterea alocațiilor pentru aceiași copii.
O toană bizară a insului poate smulge de ici-colo o jumătate de miliard de lei pentru ceva ce nimeni nu cerea – Vitamina D -, dar o necesitate absolută, cum e creșterea alocației, e imposibil de rezolvat.
Bravo, PNL! Bravo, USR! Bravo, PMP! Bravo întregii Opoziții, care s-a mobilizat exemplar și, cu câteva defectări de la PSD-ALDE, plus un snop de voturi de la UDMR, a dat peste cap majoritatea Puterii! Bravo și strategului acestei victorii, tînărul deputat Robert Sighiartău, secretarul general al PNL! El a depus amendamentul, el a obținut susținerea necondiționată a USR și tot el a negociat cu defectorii din tabăra Puterii.
Este această măsură una populistă? Nici vorbă! Alocația pentru copii era – și încă este – o rușine: 84 de lei pentru copiii între 2 și 18 ani, 200 de lei pentru copiii sub 2 ani, nemodificată din 2015, neindexabilă cu inflația. În acest timp, în România au crescut salarii, pensii, prețuri, inflație, numai alocațiile – nu. Abia acum, după patru ani de îngheț, cei 84 de lei au devenit 150 (pentru copiii de 2-18 ani), cei 200 de lei au devenit 300 (pentru copiii sub 2 ani).
Faptul că guvernarea PSD-ALDE, pentru al doilea an consecutiv, n-a găsit de cuviință să mărească alocațiile copiilor este o rușine în plus pentru grupul infracțional aflat la Putere.
Faptul că aceeași guvernare s-a opus cu înverșunare inițiativei Opoziției de a rezolva această problemă este o mizerie.
Dar faptul că, după ce a votat împotriva creșterii alocațiilor, s-a lăudat că ea, Puterea PSD-ALDE, a crescut alocațiile, pentru că Opoziția nu era în stare, este o dovadă de mare jigodism! Atâta minciună e insuportabilă.
În rest, rămâne o nedumerire: de ce Vitamia D și nu Vitamina C sau K? De ce nu paracetamol sau faringosept? De ce nu iod (ca să nu umplem țara de gușați) sau medicamente contra hepatitei? De ce nu muguri de brad sau ceai de mușețel?
Răspuns: pentru că așa a hotărât dictatorul! Fără nicio evaluare a Ministerului Sănătății, fără niciun studiu de specialitate, care să indice o urgență: dați copiilor Vitamina D, acum, că altfel vine apocalipsa!
Niciun milimetru mai sus decât nivelul bâlciurilor de la țară, unde precupeții strigă în gura mare, ca să-și atragă mușterii: Nu dați banii pe prostii, luați halviță la copii!
Acum, precupeții de la guvernare, cu infractorul mustăcios pe post de negustor-șef, își momesc mușteriii cu o strigătură asemănătoare: Nu dați bani la SRI, luați vitamine la copii!
Grigore,de ce nu te-ai aratat oţărât cand ai vazut ca se voteaza legea cu adaugirea pe stema Romaniei a coroanei regale pe capul acvilei? Stii cat a costat modificarea la nivel de fiecare judet al patriei in institutii si in plus tiparirea de bancnote si monede noi?! Atunci ai tacut,grigore,pt ca esti un cimpoi al miscarilor pentru regat si coroana cu interese.Socoteste, Grigore, ca banii cheltuiti cu modificarea stemei Romaniei si cu referendumul familiei constituiau bugetul alocatiilor copiiilor pe multe luni de zile.E de bine cand usr si pnl propun cheltuieli in interesul unora!
A procedat foarte bine Grigore.
Acum discutăm de alocatii, da? Fără diversiuni ieftine.
Banii de la statul roman catre casa regala nu e o actiune ieftina deloc!
super articol, felicitari.
Dragnea e un dictator de calitatea a 2-a si arunca vorbe dupa puterea lui de procesare a realitatii, dupa superficiala lui cultura si dupa refuzul de a colabora cu profesionisti adevarati, asa ca produsele lui frizeaza de cele mai multe ori kitch-ul si provizoriul. Face, in goana calului, tot felul de greseli, unde mai punem ca se compromite cu atitudini birjaresti, oripiland o tara intreaga. E de doi bani ca om si uite cati oameni ii dau atentie!!!! Absolut penibil episod al istoriei potdecembriste, cu potential de derapare catastrofala a traseului acestei tari, ca intr-o fatalitate a drobului de sare!!!!