vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNewsCum l-au înfundat șoșocăriile pe Djokovici: a crezut că-i "fraierește" pe australieni...

Cum l-au înfundat șoșocăriile pe Djokovici: a crezut că-i „fraierește” pe australieni și intră în țară nevaccinat, cu o scutire medicală! A ajuns într-un hotel de carantină

-

Cazul lui Novak Djokovici, numărul 1 în tenisul mondial ajuns în situația penibilă de a fi ținut pe aeroport la Melbourne de autoritățile care nu-i dau viză de intrare ca să joace la Australian Open pentru că e nevaccinat, scoate la iveală încă o dată imensa prăpastie de mentalitate între lumea civilizată și țările balcanice. Sârbul, un conspiraționist și anti-vaccinist convins, a crezut că-i poate “fraieri” pe australieni băgându-le sub nas o scutire medicală. N-a făcut decât să se umple de ridicol.

În ultimii doi ani, astfel de subterfugii infantile, de nivelul lui “mi-a mâncat cățelul tema”, au făcut carieră în țări precum România, Serbia, Bulgaria, Macedonia, Albania.

Djokovici a prezentat o scutire în care niște medici fuseseră de acord să scrie că e scutit de vaccin pentru că ar suferi reacții adverse puternice

La București, tonul a fost dat de la nivel parlamentar. Aflat la tribuna Camerei Deputaților, președintele celui mai mare partid, Marcel Ciolacu (PSD), își dădea jos masca și clipea șmecherește: Am scutire de la medic, nu pot s-o port, că am deviație de sept”. Acum e numărul 3 în stat.

Schema a fost perfecționată de senatoarea Diana Iovanovici-Șoșoacă (ex-AUR), care a tot vânturat niște hârtii pretinzând că sunt scutiri medicale, pentru a nu purta mască. Apoi și-a pus un kitch de plastic transparent și în cele din urmă și băgat botul într-o botniță.

- Advertisement -

În scurt timp, s-a dovedit că toată țara era bolnavă și avea scutiri de la medic. Astă-vară, liderul cu discurs legionaroid al unei organizații studențești de la Iași țipa că tocmai cursanții de la Medicină nu vor să se vaccineze și nici să poarte mască, deoarece majoritatea au contraindicații de la doctori. Dar aceasta nu era decât un fan al Dianei Șoșoacă.

Nu era însă o trăsătură românească. Djokovici însuși, sârbul de 34 de ani care e de multă vreme cel mai bun tenismen al lumii, a făcut rost, de la o „comisie independentă” de medici, de o scutire.

Experții respectivi au fost de acord să semneze o hârtie pe care scrie că sportivul ar suferi „reacții adverse puternice” dacă s-ar vaccina. Susținut de soția sa, o influenceră anti-vaxx a Serbiei, Djokovici a apucat pe acest drum, postând pe conturile sale de pe rețelele de socializare tot felul de mesaje conspiraționiste.

- Advertisement -

Spre jena tuturor, premierul australian Scott Morrison a fost nevoit să spună explicit că astfel de păcăleli nu țin

În mod surprinzător, campionul sârb a crezut că de această șmecherie de clasa a IV-a nu se va prinde nimeni.

Așa s-a ajuns la momentul penibil din Australia. Premierul Scott Morrison a fost nevoit să explice, spre jena tuturor, că astfel de păcăleli nu țin. În Australia există o lege care nu permite intrarea în țară decât a persoanelor vaccinate. Sunt admise și excepții medicale, dar numai în cazurile cu adevărat serioase – ceea ce, evident, nu e cazul lui Djokovici, care e sănătos-tun, o adevărată forță a naturii, capabilă să reziste și 5 ore pe teren la efort maxim.

Prim-ministrul Australiei a menționat, pe un ton cât se poate de elegant, că șmecheria încercată de Djokovici n-a ținut. „Tot ce pot spune este că dovezile (pentru) scutirea medicală care au fost furnizate s-au dovedit a fi insuficiente“, a declarat Scott Morrison, citat de Reuters.

Premierul australian a adăugat că Djokovici nu e singura persoană căreia i-a fost refuzată viza.

Djokovici nu va fi expulzat deocamdată. El este obligat să stea izolat într-un hotel de carantină din Melbourne până luni, 10 ianuarie, când Tribunalul Federal va analiza contestația depusă de avocații tenismenului sârb. În hotel se află mai mulți refugiați.

Djokovici încearcă să anuleze decizia autorităților australiene de a-i respinge viza de călătorie, pentru a putea participa la Australian Open 2022.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Primul mare sportiv care devine victima propriilor bazaconii antivacciniste: Novak Djokovici. Sârbului i-a fost respinsă viza după un interogatoriu de 9 ore și riscă să fie expulzat din Australia

* Nadal îl înțeapă pe Djokovici: „Știa condițiile de multe luni, dar a ales alt drum. Lumea a suferit destul pentru că nu s-au respectat regulile“

* PNL a predat PSD-ului și Diaspora, pe care PSD-iștii „se p…u” în august 2018. Românii de peste hotare l-au făcut președinte pe Iohannis în 2014

„România educată” începe cu o directoare de școală: a cărat elevii cu autobuzul la mitingul lui Dragnea, acum e pusă subsecretar de stat la Ministerul Culturii

VIDEO. Sputnik jubilează: ÎPS Teodosie l-a decorat pe Ciutacu cu „Crucea Dobrogei”, pentru complicitatea anti-vaccinistă de la RTV

Dorințele bolnave ale actorului Mihai Mălaimare: ieșirea României „din ghearele UE”, interzicerea votului pentru românii din diaspora, naționalizarea averilor

Daniel Ghiță (deputat PSD), declarații imbecile: „Hohenzollern, familie degenerată formată din hoți, sperjuri, trădători și criminali” / „A ținut poporul român în sărăcie, nedreptate, abuzuri infinite“

Oastea subțiată a lui Ludovic Orban. Mai bine de jumătate din liderii care l-au susținut la Congres au rămas în PNL

Dezlănțuire de ură a unui anti-vaccinist român din Suedia față de fiica sa, doctorița Laura Ghibu, care a îndrăznit să-i pună la punct idolii conspiraționiști: Dana Budeanu, Monica Pop și popa Terheș

Radu Moraru către Șoșoacă: „Diana, draga mea, te implor: ia-mă consilier!” / „Ești inteligentă, Kovesi e zero pe lângă tine” / „Te-aș pune șefa procurorilor din România, să bagi spaima în toți” / „Dacă facem echipă, nu ne mai învinge nimeni”

SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (53) / Flancat de generali sovietici, Ilie Ceaușescu făcea guvern condus de Ion Iliescu

2 COMENTARII

  1. Ce mult inseamna sa ai cultul protestului !!! Ati vazut poporul din Kazastan cum s-a REVOLTAT impotriva scumpirii carburantilor chiar cu pretul vietii lor fiind impuscati de rusi . Romanii neam de dobitoci din nascare se duc cu mic cu mare sa casce gura la securistul MACHE zis TEODOSIE si la paranoica SOSOACA . De ce oare ? De intelegenti ce sunt romanii ? Parca NU. Si mai vreti sanatate si spitale facute de PSD-istii . Pe lumea cealalta .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -