vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăIstorieSERIAL: "Sfârșitul Ceaușeștilor" (43) / Fuga din Securitate a clanului Stănculescu

SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (43) / Fuga din Securitate a clanului Stănculescu

-

“Criza de vezică” de la Timişoara şi “piciorul în ghips” de la Bucureşti n-au fost singurele încercări ale generalului Stănculescu de a se pune la adăpost în cazul prăbuşirii lui Ceauşescu. Fiica și ginerele său au fost pensionați din Securitate la mai puțin de 40 de ani, cu câteva săptămâni înainte de Revoluție! Fragment din volumul “Sfârșitul Ceaușeștilor” (Editura Adevărul, 2010).

Cu câteva săptămâni înainde de evenimentele din decembrie 1989, Victor Atanasie Stănculescu reuşise să-şi scoată fiica şi ginerele din structurile Securităţii. Ambii erau ofiţeri şi lucrau în zone operative. Fiica lui Stănculescu era angajată la Societatea “Dunărea”, care derula operaţiuni de export-import. Soţul ei era încadrat la Unitatea “R” (transmisiuni speciale). Amândoi au fost scoşi din zona operativă şi mutaţi la unităţi mai puţin expuse, apoi transferaţi în afara Capitalei. În final, cu puţin timp înainte de Revoluţie, le-a fost aprobată solicitarea de trecere în rezervă, chiar dacă aveau sub 40 de ani!

Generalul Stănculescu a rezolvat problema apelând la adjuncţii generalului Iulian Vlad, şeful Securităţii. Pentru fiică i-a cerut un serviciu generalului Aristotel Stamatoiu (care avea în subordine Societatea “Dunărea”), iar pentru ginere – generalului Ştefan Alexie (sub autoritatea căruia funcţiona Unitatea “R”). Pe Alexie l-a abordat la nunta fiului generalului Stamatoiu, ţinută la Cercul Militar Naţional, în toamna lui ’89.

Aceste manevre nu au fost întâmplătoare. Generalul Stănculescu era un om bine informat. De-a lungul anului 1989 avusese mai multe contacte cu oameni-cheie, cetăţeni români şi străini, care-l avertizaseră (îl informaseră?) că prăbuşirea regimului Ceauşescu va fi însoţită de o răfuială a Armatei cu Securitatea, conflict care se va solda cu multe victime din cadrul Securităţii. De aceea, Stănculescu a vrut să-şi pună la adăpost fiica şi ginerele. Mai ales că el, generalul, se afla în conducerea Armatei care urma să decimeze Securitatea!

- Advertisement -

Dăscălescu “şi-a uitat” paltonul

Şi Constantin Dăscălescu, prim-ministrul de atunci al României, a făcut tot posibilul să nu-i însoţească pe Ceauşeşti în zborul lor final. El fusese desemnat să urce în elicopterul de pe acoperişul clădirii CC al PCR, pe 22 decembrie, alături de cuplul dictatorial şi de Emil Bobu.

Când se pregăteau să plece la lift, şi de acolo pe acoperiş, Dăscălescu a spus că se duce să-şi ia paltonul. El s-a ascuns însă într-un WC şi s-a încuiat pe dinăuntru, iar Ceauşescu, grăbit de faptul că revoluţionarii forţau intrarea în Palat, l-a luat – în locul lui Dăscălescu – pe Manea Mănescu.

Şeful ultimului guvern comunist a ieşit din WC abia după ce s-a asigurat că elicopterul decolase de pe clădire.

- Advertisement -

– Va urma –

Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:

  • „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
  • „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
  • „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
  • „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/

Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: redactia@ziaristii.com și le veți primi prin poștă sau curier.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

SERIALUL „SFÂRȘITUL CEAUȘEȘTILOR”

EPISODUL 42. „Cu picioarele rupte să vină, că-l aduc arestat!”

EPISODUL 41. Ghipsul de 8 ore al generalului Stănculescu

EPISODUL 40. Șobolanii părăsesc corabia

EPISODUL 39. Variantele morții lui Milea

EPISODUL 38. Suspiciunea soţiei lui Milea

EPISODUL 37. Șocul lui Ceaușescu: „Milea a trădat!”

EPISODUL 36. Moartea lui Milea

EPISODUL 35. Planul de la ora 3

EPISODUL 34. Ultima noapte în Palat

EPISODUL 33. Moartea bate la ușă

EPISODUL 32. Agenţi care pentru o ţuică îşi trădează ţara

EPISODUL 31. Cum a fost spart mitingul lui Ceaușescu (VIDEO)

EPISODUL 30. 21 decembrie: mitingul fatal

EPISODUL 29. Aici, Radio Europa Liberă!

EPISODUL 28. Pe culmile disperării (VIDEO)

EPISODUL 27. Agresiunea brutală a URSS împotriva unui stat mic

EPISODUL 26. Grija lui Ceaușescu: situația din Panama

EPISODUL 25. Mințit și în Iran

EPISODUL 24. Ultima vizită. La Teheran

EPISODUL 23. O stenogramă pierdută

EPISODUL 22. 1945 – un fals moment de vitejie

EPISODUL 21. „Nu renunţaţi, tovarăşe secretar general!”

EPISODUL 20. „Ar trebui să vă pun în fața plutonului de execuție!”

EPISODUL 19. Lovitura falsă de la Iași. Rolul lui Tökes la Timișoara

EPISODUL 18. O țară liberă, dar sub ocupație sovietică

EPISODUL 17. Asaltul tăcut al turiștilor sovietici

EPISODUL 16. Ultima vânătoare: măcel la fazani

EPISODUL 15. Lovitura-șoc dată lui Ceaușescu: fuga Nadiei

EPISODUL 14. Se strânge lațul: „agenturile” intră în acțiune

EPISODUL 13: Mari fricțiuni între semnatarii „Scrisorii celor 6”

EPISODUL 12. „Scrisoarea celor 6”: Poștașul vine de la Moscova

EPIDODUL 11. Silviu Brucan, agentul de pe axa Est-Vest

EPISODUL 10. Bătrânul KGB-ist și tânărul KGB-ist

EPISODUL 9. FSN era pregătit să proclame “victoria revoluției” în 1987!

EPISODUL 8. Măgureanu îl pregătea pe Iliescu din 1974. Sub umbrelă sovietică…

EPISODUL 7: Comploturile anti-Ceaușescu

EPISODUL 6: Schema sovietică: răsturnarea lui Jivkov

EPISODUL 5. Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”

EPISODUL 4. Gorbaciov către Ceaușescu: „Să trăim noi până atunci!”

EPISODUL 3. „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

EPISODUL 2. Întâlnirea de la Malta

EPISODUL 1. „Salvează-te, Nicule! Retrage-te pe motiv de boală şi pune-l în locul tău pe Iliescu, că oricum el este desemnat să vină!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -