O mulțime uriașă, de mii de oameni, a urcat duminică, 28 noiembrie, în jurul Sfinxului de pe Platoul Bucegi, așteptând să vadă apariția „piramidei energetice“ despre care se zvonește că s-ar forma aici, în această zi din an. Unii dintre cei strânși în jurul Sfinxului veniseră special din străinătate, alții s-au pregătit cu steaguri tricolore. N-au lipsit nici politicieni care susțin teorii ale conspirației.
Așa-zisul fenomen paranormal s-ar petrece la ora 16.45, adică exact la ultima rază de soare înainte de apus – o idee ce pare copiată din filmul „Hobbit“. Cei care propagă povestea pretind că „piramida energetică“ ar avea puteri miraculoase.
Cert este că, în această zi din an, după apus se întunecă foarte repede, iar frigul este extrem de pătrunzător. Zeci de persoane au rămas să se „bălăcească“ în „energia benefică“ și mult timp după ce s-a lăsat întunericul, iar la întoarcere unii au constatat că nu pot coborî singure înapoi, în Bușteni.
A fost solicitată intervenția salvamontiștilor, care erau pregătiți să intervină, știind deja din anii trecuți ce se va întâmpla.
Salvamont România a anunțat: „Serviciul Public Județean Salvamont Salvaspeo Dâmbovița a fost prezent la acest eveniment încă de la începutul zilei, cu scopul de a informa și a oferi sfaturi turiștilor pentru a preveni eventuale accidente montane. Odată cu închiderea instalațiilor de transport pe cablu și lăsarea întunericului salvatorii montani au patrulat pe traseul Babele – Peștera astfel încât s-a circulat foarte bine și în condiții de siguranță. Toate măsurile prezentate mai sus au fost foarte eficiente, dar cu toate acestea au avut loc cinci intervenții de salvare, cu un număr de șase persoane implicate. Echipa de intervenție a răspuns prompt la toate solicitările, transportând victimele la baza muntelui, în mare parte mecanizat“.
Intens vehiculată în unele cercuri de pasionați, povestea fenomenului paranormal al „piramidei energetice“ cu puteri miraculoase pe care razele Soarelui ar forma-o în fiecare an, pe 28 noiembrie, la ora 16.45, e încurajată și de instituții media importante. România TV a prezentat știrea de duminică sub titlul: „Fenomen paranormal incredibil la Sfinxul din Bucegi. Sute de români au participat la piramida energetică de pe munte!“. Redactorul știrii, Alina Costache, nu-și pune întrebarea dacă există așa ceva, ci are certitudinea că acolo se petrec lucruri fantastice: „Piramida energetică, care se formează în fiecare an, în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră la Sfinxul din Bucegi, unde sute de oameni au participat la acest fenomen paranormal“.
România TV a jucat, în ultimii doi ani, un rol important în răspândirea teoriilor conspirației și în pandemia de Covid, prezentând ca reale informații false, neverificate sau de-a dreptul inventate.
In timp ce căscați gura după cai verzi, gașca de banditi PCR vă fură portofelul 😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂