vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăDiasporaErou înainte să piară. Cu un ultim efort, Doru a scos TIR-ul...

Erou înainte să piară. Cu un ultim efort, Doru a scos TIR-ul de pe autostrada din Austria, a tras în parcare şi a murit în pace

-

Când a plecat din nou la drum nu s-a gândit că va fi pentru ultima oară. Trăgea de el şi de TIR-ul său năvalnic, cu gândul la cei lăsaţi acasă, pe care i-a părăsit de-atâtea ori şi la care s-a întors de fiecare dată.

Avea să fie ultima cursă pentru Doru Tăicuţu, un român ca mulţi alţii alergând prin lumea largă pentru a-şi putea întreţine familiile. Efortul nu mai contează când datoria te cheamă, sacrificiul e lege când alţii depind de tine.

I s-a făcut rău la volan, pe autostrada A 12, din Austria. Cu un ultim efort, a tras de volan încăpăţânându-se parcă să rămână conştient între două lumi. „Să nu-i pun în pericol pe fraţii mei de la volan”, s-o fi gândit el în acele clipe la graniţa dintre viaţă şi moarte. Şi a reuşit, asemeni unui erou anonim pregătit să plece „dincolo” abia după ce şi-a lăsat lucrurile în ordine.

Şoferii de pe drum încă mai sperau

Dârzenia de a scoate camionul în siguranţă de pe şosea l-a răsplătit şi pe el, şi cei care ar fi putut să se-ntâlnească fără voie pe contrasens cu un TIR fără şofer. Toţi erau de-acum în siguranţă. Nu şi el.

- Advertisement -

A dat apel prin staţie către colegii şoferi şi a intrat rapid în spaţiul sigur din parcare. Pe drum, transportatorii încă sperau să fie bine atunci când au anunţat pe Facebook incidentul.

 “Salut colegi. În parcarea Weer Sud de pe A12 Austria, este un coleg român în stare gravă. Lucrează la firma Dunca Expediţii, camion Iveco rosu, cu indicativul pe cabina 797. Colegul a fost în stop cardio respirator aproximativ 30 minute. Au reuşit cei de pe ambulanţă să-l readucă la viaţă”, a scris unul dintre ei pe Facebook, potrivit relatărilor de la „Opinia Timişoarei„.

Drumul cel mai lung

N-a fost un film cu „happy-end”, din păcate. Medicii austrieci au intervenit rapid, însă nu au reusit să-l salveze pe Doru, care vara aceasta ar fi împlinit 50 de ani. De data asta, a plecat într-o altfel de cursă. Cea mai lungă. Dar şi mai liniştită decât toate celelalte. Anunţul morţii sale a venit implacabil din partea firmei la care lucra.

- Advertisement -

“Cu o durere mare în suflet anunţăm că dragul nostru coleg a încetat din viaţă astăzi. Medicii din Austria au făcut tot ce le-a stat în putere pentru a-l ajuta, dar din păcate nu a fost îndeajuns. Noi le mulțumim din suflet autorităţilor austriece, cât şi medicilor, pentru cooperare şi pentru efortul depus. Gândurile noastre sunt acum alături de familia colegului nostru. Odihneşte-te în pace, Tăicuţu!”, au scris reprezentantii firmei pe pagina lor de Facebook.

foto: floteauto.ro

CITIŢI ŞI:

DOCUMENTAR. Pe urmele românilor care trimit anual în ţară 5 miliarde de dolari. Poveştile Diasporei

Mesaj îndurerat din DIASPORA. „Vreți să fiți prizonierii lor? Vreți din nou într-o colivie a granițelor? Simțim cum rădăcinile ni se rup încet-încet de patria-mamă”

Andrei, şef de promoţie la Oxford, se întoarce acasă. „Să schimbăm România ca PAŞOPTIŞTII!”

KAPUTT! Klaus Iohannis o respinge și a patra oară pe Olguța! Motive: „presiuni asupra justiției”, „declarații controversate”, „atacuri la persoană virulente”, „limbajul folosit”, „netransparentă”, „nu are pregătire”, „nu are experiență”

CADOU DE NUNTĂ. Mesajul lui Iohannis pentru PSD: Nu mai insistați cu țoapa agresivă!

Cum și-a aranjat Olguța Vasilescu o pensie alimentară de 3.500 de euro pe lună, din bani publici. Și-a plasat fostul soț la ASF, pe un salariu uriaș

EXCLUSIV. Manda şi Olguţa şi-au tras conac de la un craiovean arestat pentru spargeri de bancomate şi carduri clonate!

 

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -