Managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța este Stela Halichidis, numită manager interimar în 2009 și confirmată în funcție în 2011, prin concurs la care a fost singurul candidat. În acea perioadă, primar al Constanței era Radu Mazăre, iar spitalul este subordonat Primăriei.
Anul trecut, presa locală a scris despre un contract suspect încheiat în 2011, când Spitalul de Boli Infecțioase s-a asociat cu o firmă, SC Centrul Medical Dorobanți SRL, care avea cifră de afaceri zero și înregistra pierderi.
Contractul a fost încheiat pe 15 ani, fără licitație și fără o decizie a Consiliului Local sau a Consiliului de Administrație al spitalului.
Potrivit publicației Info Sud-Est, spitalul a cedat o clădire și un teren pe care o firmă privată să poată desfășura consultații de boli infecțioase, la fel ca spitalul.
„Firma cu care spitalul s-a asociat nu plătește chirie instituției, dar îi direcționează 15% din profit. Până acum, în schimbul clădirii de 821 de metri pătrați și a terenului de 470 de metri pătrați, spitalul a primit, în medie, 700 de euro lunar. Societatea, care înregistra pierderi, a început să facă profit după ce s-a asociat cu spitalul”, arată publicația din Constanța.
Contractul avea și o altă prevedere scandaloasă: dacă firma continua să înregistreze pierderi, spitalul se angaja ca pe toată perioada celor 15 ani să suporte din bugetul instituției 15% din valoarea acestora!
Firma cu care spitalul s-a asociat a fost înființată pe 4 iunie 2009, la 10 zile după ce Stela Halichidis a fost numită manager al Spitalului de Boli Infecțioase. Coincidență…
Pe prima pagină a contractului apare semnătura lui Decebal Făgădău, viceprimarul lui Radu Mazăre la acea vreme. Făgădău susține că avizarea documentului a fost o formalitate administrativă prin care a luat act doar de existența contractului, procedura de semnare derulându-se fără cunoștința sa.
În prezent, Spitalul de Boli Infecțioase și Primăria Constanța (condusă de liberalul Vergil Chițac) vor clădirea înapoi, pentru a-și mări capacitatea de tratare a bolnavilor de Covid-19. Deși există o decizie a judecătorilor care stabilesc evacuarea clădirii, SC Centrul Medical Dorobanți SRL s-a opus, cerând îndeplinirea unor condiții.
173.000 de la spital, 115.000 de la facultate
Potrivit ultimei declarații de avere, Stela Halichidis, managerul spitalului, a vândut anul trecut un bun (natura acestuia fiind blurată în declarația de avere) cu 385.000 de euro, dar banii nu se regăsesc nici în vreun cont bancar, nici în numerar, în această declarație. De altfel, ea nu menționează existența vreunui cont bancar în declarația de avere.
Salariul lui Halichidis a fost, În 2020, Halichidis a avut două surse salariale consistente, încasând în total 288.000 de lei (circa 60.000 de euro pe an, în medie 5.000 de euro pe lună). Proveniența banilor:
- 173.000 de lei – de la Spitalul de Boli Infecțioase (unde e manager);
- 115.000 de lei – de la Universitatea Ovidius (unde predă).
Ca peste tot la stat. Avem atat capusele permanente cat si cele care vin din cand in cand la cate un contract.In 32 de ani niciun partid nu a vrut o reforma a statului si a teritoriului. Avem in continuarea 41 de judete aberant, fiecare cu sefi si sefuti ditamai aparatul ineficient. Frica de a pierde voturi este boala grava la politicieni. Pana acum nu am intalnit un guvern performant care sa-ti fie drag sa-l mentii pe functie, tocmai pentru ca nu au vrut sa supere bugetarii si baronetul din teritoriu. Nici nu s-a dorit, nici nu s-a inceput. Este cam tarziu si nu ne mai facem bine iar statul consuma zilnic pensii nemeritate, salarii, proiecte incompetente.
D-le Popa, vedeti ca va luati injuraturi pe aici de nu va vedeti.
Acesta este un site al oamenilor multilateral dezvoltati. oamenii noi.
Oamenii care vorbesc despre reforme. Pentru ei reformele sunt cateva lozinci, desfintam SIIJ, alegeri in doua tururri pentru primari…
Ati pus punctul acolo unde trebuie. Dvs vedeti cata turbare exista cand un om ia masuri radicale in domeniul economic?
Cel mai detestat om in tara asta este exact omul care a tinut economia la linia de plutire.
Masuri drastice fara sa tina cont de pierderi electorale.
Trebuie dat jos.
Si poate nu ar fi nici tarziu daca oamenii integri, de calitate, care sa inspire incredere ar face un pas in fata, …… si tot eu zic ca nu stiu cine mai indrazneste sa infrunte toate haitele de caini flamanzi care sunt pe scena politica la momentul actual.
Treaba e simpla. Cinic de simpla.
Muierile isterice din curtea spitalului cu pricina sa se uite la card cand isi iau salariul si sa se intrebe cat iau baietii aia cu prizele. Si mai ales cata spaga iau zilnic doar ca sa-si faca treaba pentru care oricum sunt mult prea platite. E un bun moment ca falnicii nostri doctori si suavele doctorite sa invete sa-si puna singuri „prizele”.
Spitalele romanesti sunt falimentare din toate punctele de vedere. Problema nu poate fi rezolvata decat prin infiintarea de spitale private, inclusiv a celor cu capital strain. Visele socialiste in care se baga bani si se rezolva treaba sunt doar atat: vise.
Pana atunci paziti-va sanatatea, nu i-o pasati in grija barbosului imaginar de pe orbita.