Ludovic Orban a acuzat sâmbătă că, la Congresul PNL, delegaților din 14 organizații județene ale partidului li s-a cerut clar să arate cu cine au votat pentru funcția de președinte.
”Sunt oameni din 14 organizații cărora li s-a cerut clar să-și arate votul”, a susținut Orban, dând nominalizând filialele din Constanța, Vaslui, Neamț și Teleorman.
”Este o rușine, asta nu este democrație!”, a mai spus Orban.
Întrebat dacă mai are vreo șansă să câștige, acesta a răspuns: ”Da”.
„Cum ne vom prezenta în fața partenerilor dacă va fi ales cel care a provocat criza și nu cel care are soluția?””
În discursul prin care și-a susținut candidatura, Ludovic Orban le-a cerut delegaților să aleagă soluția bună pentru PNL și s-a prezentat ca fiind singurul care poate reface coaliția de guvernare în formula PNL – USR-PLUS – UDMR.
* „Problema mea este legată de ceea ce a spus colegul și prietenul Florin Cîțu, că nu am consultat partidul. Mă îndoiesc că domnul Cîțu a consultat partidul atunci când mi-a demis secretarii de stat, când l-a demis pe ministrul Alexandru Nazare sau înainte de a provoca ieşirea USR-PLUS de la guvernare şi criza politică.”
* „Cu cine facem majoritate? Credeți că există vreun liberal cu capul pe umeri care să bată palma cu PSD? Dacă există cineva, să o spună deschis! Dacă cineva își va imagina că guvernul minoritar va rezista cu PSD, este naiv. Înseamnă că nu cunoaște PSD.”
* „Avem două variante de strategie: de a rămâne principalul partid de guvernământ prin refacerea Coaliției sau de a forma un guvern minoritar. După Congres cum ne vom prezenta în fața partenerilor dacă va fi ales cel care a provocat criza și nu cel care are soluția?”
* „Azi nu avem un premier și un guvern cu care ne putem mândri.”
* „Eu sunt garantul unității PNL, partid care trebuie să rămână ce a fost de-a lungul lungii sale istorii.”
* „Le spun celor câțiva care au huiduit și fluierat că îi dezaprob și îmi cer scuze în numele lor. Noi am venit aici să ne susținem candidații.”
HOȚIE, FRAUDĂ, BANDITISM-PE-FAȚĂ: acesta a fost votul delegaților la congresul P.N.L.!!!