duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăNewsCumnatul lui Adrian Năstase, vizat de procurori în cazul falimentului City Insurance....

Cumnatul lui Adrian Năstase, vizat de procurori în cazul falimentului City Insurance. Dan Odobescu împrumuta fictiv compania de asigurări și lua dobânzi reale de zeci de milioane de euro

-

Dan Odobescu, cumnatul lui Adrian Năstase și omul din spatele City Insurance, este vizat de procurorii Parchetului General într-o anchetă declanșată după falimentul companiei de asigurări, scrie G4Media.ro. Anchetatorii au ridicat joi dimineață documente de la sediul firmei, fiind vizate cu precădere împrumuturile făcute de la unele bănci din Elveția, despre care există suspiciunea că ar fi fictive.

City Insurance, compania care practica prețuri de dumping vânzând polițe de asigurare RCA la un preț neverosimil de mic, atrăsese 3 milioane de clienți și era liderul pieței la acest tip de asigurare. Valoarea polițelor era fără concurență, dar în același timp nesustenabilă, astfel că plângerile din partea șoferilor cărora nu li se decontau reparațiile curgeau în valuri.

Compania a fost o lungă perioadă în insolvență, iar săptămâna trecută i-a fost retrasă autorizația de funcționare. Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a declarat insolvența firmei de asigurări și a solicitat falimentul acesteia. Polițele de asigurare au fost preluate de Fondul de Garantare al Asiguraților.

Valentin Ionescu, șeful Direcției Generale Asigurări din ASF, declarase de curând, pentru Europa Liberă, că mai multe controale făcute în România și Elveția au relevat mari nereguli în privința unor presupuse credite. Firma Vivendi International (al cărei proprietar este Dan Odobescu, cumnatul lui Adrian Năstase, și care deține majoritatea acțiunilor – peste 85% – la City Insurance) acorda împrumuturi fictive companiei de asigurări, care în schimb plătea dobânzi reale de 10-12%.

- Advertisement -

Șeful Direcției Generale Asigurări de la ASF a explicat: „City a plătit din 2017 până în primăvara acestui an 18 milioane de euro ca dobânzi la aceste împrumuturi, dar aceste împrumuturi erau fictive, banii nu au venit niciodată în România, conturile prezentate erau false. Din 2017 încoace, Vivendi a acordat trei împrumuturi de 50 mil. de euro, 25 mil. de euro, iar în primăvara acestui an de 50 mil. de euro. Noi am descoperit că City a plătit chiar în avans către Vivendi dobânzile pentru acest an“.

Prejudiciu de 28 de milioane de euro. Sunt anchetate 20 de persoane atât din conducerea City Insurance, cât și din cea a ASF din perioada 2016-2020

Surse judiciare citate de G4Media vorbesc și despre alte capete de acuzare: delapidare, spălare de bani, fals și abuz în serviciu. Dosare privind activitatea de la City Insurance – un faliment de 500 de milioane de euro – au ajuns și la DIICOT și DNA.

Ancheta Parchetului General nu-l vizează doar pe cumnatul fostului lider PSD, ci și alte 20 de persoane din conducerea și acționariatul City Insurance, precum și oameni din conducerea ASF în perioada 2016-2020, care ar fi trebuit să-și facă treaba în sectorul de supraveghere în asigurări.

- Advertisement -

Se vorbește despre prejudiciu de 28 de milioane de euro, iar procurorii au solicitat comisii rogatorii în Elveția, Luxemburg, Insulele Cayman și Barbados.

Dan Odobescu, cumnatul lui Adrian Năstase, nu e la primul tun pe piața asigurărilor. În 2014 a fost trimis în judecată într-un alt dosar cu faliment răsunător, Carpatica Asigurări. Odobescu era acuzat de constituire de grup infracțional organizat și complicitate la folosirea influenței de lider într-o companie, cu scopul obținerii de foloase necuvenite pentru altul. În 2017, după venirea regimului PSD-Dragnea la putere, cumnatul lui Adrian Năstase a fost achitat de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Soția lui Dan Odobescu, Rodica Odobescu (care a ocupat funcția de director general la Tarom, pe vremea „regimului Năstase”), este sora Danei Năstase, soția lui Adrian Năstase.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* România, în pericol să fie băgată în carantină de UE. „Multe state europene se tem că românii şi bulgarii ar putea perpetua pandemia“

 * Covid-19: riscul de a muri este de 11 ori mai mare la cei nevaccinați decât la cei vaccinați. Riscul de spitalizare: de 10 ori mai mare. Riscul de infectare: de 4,5 ori mai mare

* Iohannis: „Cîţu nu are motive să demisioneze sau să fie demis. Îl încurajez să continue” / „Cine mai înţelege reacţiile lui Ludovic?”

* Stelian Ion: „Lupta lui Iohannis cu PSD-ismul a fost de fațadă. «Premierul de la Grivco» ne-a înșelat pe toți. E USL-ist pursânge și adevăratul artizan al USL 2.0”

* Patru fotografii cu lideri USR-PLUS spulberă noua minciună a lui Cîțu: „Nu i-am văzut în centrele de vaccinare, mă ocup doar eu”

De ce a devenit Gâdea mare susținător al lui Cîțu

Soluția ieșirii din criză: „Iohannis să-și recunoască greșelile făcute, să renunțe la Cîțu și să refacă alianța cu USR-PLUS. Altfel, PNL se îndreaptă spre dezastru”

* La temelia „partidului lui Dragnea” stă gruparea pușcăriașului Dorin Lazăr Maior, îmbogățit pe baza certificatelor de revoluționar

* Avocata Șoșoacă a pierdut toate procesele de pandemie: nicio amendă anulată, nicio restricție blocată! Într-un caz s-a făcut de râs, greșind procedura

* La 7 zile după ce s-a măritat cu Toni Iuruc, Simona Halep s-a despărțit de antrenorul Darren Cahill

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -