vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNewsPremierul Cîțu zdrăngăne cătușele către USR-PLUS: "Eu aș fi fost mai dur,...

Premierul Cîțu zdrăngăne cătușele către USR-PLUS: „Eu aș fi fost mai dur, aș fi cerut anchetă penală la semnăturile de la moțiune“

-

Premierul Florin Cîțu a continuat marți să escaladeze conflictul cu USR-PLUS, declarând că, dacă ar fi fost la îndemâna lui, le-ar fi făcut plângeri penale celor care au depus moțiunea de cenzură împotriva Guvernului. Motivul: semnăturile de pe moțiune ar fi fost false.

În acest moment, toate punțile de comunicare între premierul Cîțu, tabăra liberalilor care-l susțin – pe de o parte – și USR-PLUS sunt aruncate în aer. Marți, Cîțu a accentuat acest lucru strecurând o amenințare cu dosare penale pentru inițiatorii moțiunii de cenzură.

Vorbind într-o conferință de presă la Guvern despre faptul că PNL și PSD refuză să asigure cvorumul în Birourile Permanente, ca să nu se poată discuta calendarul moțiunii de cenzură, Cîțu a spus: „Demersurile (din Parlament – n. red.) sunt pentru respectarea procedurilor și regulamentului. Eu aș fi fost mai dur, aș fi cerut anchetă penală dacă sunt suspiciuni. Colegii mei parlamentari trebuie să verifice”.

Miza luptei pentru amânarea moțiunii: președinția PNL. Cîțu este favorit atât timp cât rămâne premier

Grupul din PNL care-l sprijină pe Cîțu încearcă să blocheze prin orice mijloace votarea moțiunii de cenzură înainte de 25 septembrie, când are loc Congresul de alegeri al partidului. Florin Cîțu pornește favorit în fața actualului președinte Ludovic Orban atât timp cât ocupă funcția de premier. Dacă ar pierde această poziție și, implicit, accesul la resursele financiare ale statului, s-ar reduce și influența pe care o are asupra primarilor și a organizațiilor locale.

- Advertisement -

USR-PLUS și AUR au depus vineri moțiunea de cenzură care, conform Constituției, e obligatoriu să fie dezbătută cel târziu la 8 zile din momentul depunerii, adică sâmbătă, 11 septembrie.

Pentru a evita acest lucru, PNL și PSD au recurs la o manevră procedurală: au chiulit de la ședințele Birourilor Permanente ale celor două camere parlamentare, astfel că n-a fost cvorumul necesar pentru a se lua act de depunerea moțiunii și declanșarea mecanismului constituțional.

Paradoxul semnăturilor: niciun parlamentar USR-PLUS și AUR nu a spus că i-ar fi fost falsificată semnătura. Acest lucru e reclamat însă de PNL, care vrea ca lista să fie verificată timp de două săptămâni

Silit de împrejurări, Ludovic Orban, președintele Camerei Deputaților, a notificat Guvernul marți, în ultima zi în care putea face legal acest lucru, despre faptul că s-a depus moțiunea. Gruparea Cîțu din PNL pregătește, în replică, o plângere la Curtea Constituțională, reclamând că Orban și-a depășit atribuțiile.

- Advertisement -

În paralel, PNL a acuzat că unele semnături de pe moțiunea de cenzură ar fi false și a cerut verificarea lor. Termenul propus de liberali pentru verificarea semnăturilor – două săptămâni, adică până când nu s-ar mai putea fizic organiza votul pentru moțiune înainte de Congresul PNL.

Paradoxul este că niciunul dintre parlamentarii USR-PLUS și AUR care au semnat documentul n-a contestat prezența semnăturii sale pe moțiunea de cenzură. O face însă PNL, care susține că aceștia ar fi fost semnați în fals.

La această acuzație s-a referit Florin Cîțu când a spus că el le-ar fi făcut plângeri penale celor care au depus moțiunea.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Golănia parlamentară continuă: PSD, PNL-Cîțu și UDMR au blocat și a patra oară moțiunea de cenzură! Cei 17 senatori și deputați care au lipsit de la ședința Birourilor Permanente Reunite

VIDEO. Toți miniștrii USR-PLUS și-au dat demisia din Guvernul Cîțu. Barna se întâlnește marți cu Klaus Iohannis

DOCUMENT. „Tabăra Cîțu” încearcă să blocheze două săptămâni moțiunea de cenzură, pentru a ajunge la vot după Congresul PNL

Orban, acuzații-șoc: „Un personaj foarte important din România a decretat ca Orban să nu mai fie președinte. Cîțu trebuia să devină guvernator BNR”

Consilierul premierului Cîțu: „Am informat Comisia Europeană, SUA, Israel și Germania despre planul USR-PLUS de a crea o nouă majoritate parlamentară cu un partid neofascist, antisemit”

Scrisoarea secretă a lui Cîțu către talibani

Mișu Negrițoiu despre Florin Cîțu, pe care l-a dat afară de la ING: „Un mic satrap, foarte învechit. Nu știe să lucreze în echipă”. Despre Klaus Iohannis: „Plutește” / „Orban este singurul care poate să ducă PNL mai departe, voi îl îngropați. Nu-mi pasă, dar păcat de țară!”

A murit un om enorm: Ivan Patzaichin. Mare sportiv, uriaș caracter. Medaliat cu aur la 4 Olimpiade, campion mondial de 8 ori

Duminica neagră: a murit și actorul Ion Caramitru! În aceeași zi cu Ivan Patzaichin, și tot la Spitalul Elias

VIDEO. Meciul de fotbal Brazilia – Argentina a fost oprit de agenți sanitari care au luat de pe teren, în minutul 7, patru colegi ai lui Messi! Partida nu s-a mai jucat

5 COMENTARII

  1. CULMEA „TUPEULUI-PORCESC” (!!!): TOCMAI acest… (CONDAMNAT-)PENAL-și-PUȘCĂRIAȘ (și NU ORIUNDE…, ci în… „PATRIA-DEMOCRAȚIEI”, daaaaaaaaaaaa?!!!), amenință pe alții cuuu… Codul-PENAL???!!!!!!!

  2. Se pare ca drogurile din timpul aventurii americsne inca isi fac efectul,e zdruncinat rau ,micul satrap!!!Pe mine ma ingrijoreaza si ma revolta lipsa de scrupule a lui Iohannis!!!El putea sa-l opreasca imediat dupa aflarea trecutului sau de infractor -si drogat si hot!

    • IOHANNIS ori ȘTIA de trecutul lui Cîțu…, ori este… UN PREȘEDINTE CARE NU ȘTIE PE CE LUME TRĂIEȘTE (dacă nu a fost informat de către cei… OBLIGAȚI, prin fișa-postului, să-l informeze!!!)…

      IOHANNIS este cel care… PUS TOTUL LA CALE (!), iar primul pas a fost… LANSAREA lui Cîțu în lupta-INTERNĂ pentru șefia P.N.L.!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -