luni, noiembrie 25, 2024
AcasăNewsDosar penal pentru un accident făcut cu trotineta electrică! Izbită violent, o...

Dosar penal pentru un accident făcut cu trotineta electrică! Izbită violent, o tânără de 20 de ani a avut nevoie de intervenția SMURD

-

Ana Alexandrescu, o tânără de 20 de ani, a fost lovită în plin de un bărbat care circula cu viteză mare pe o trotinetă electrică, în zona Parcul Tineretului, în apropierea unei treceri de pietoni. Fata a suferit răni la cap și a avut nevoie de intervenția unui echipaj SMURD, dar și de tratament la spital.

Bărbatul care a accidentat-o pe tânără este acum cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă.

Corina Alexandrescu, mama tinerei lovite, a relatat incidentul la Digi 24.

„Noi ne întorceam din parc, Ana făcuse tura de alergat de dimineață, eu o însoțesc cu bicicleta. Ieșeam pe laterala parcului, care are o alee foarte lată, de vreo 4 metri, care dă chiar în semafor. Nu era nimeni pe trotuar, nici la semafor, doar noi două ieșeam din parc. Ea a trecut în fața mea, eu eram cu bicicleta în spatele ei. În momentul în care a făcut primul pas în afara gardului parcului, nu știu cum și în ce secundă a apărut această trotinetă cu o viteză foarte mare și efectiv a spulberat-o. Ea are 20 de ani, 1,70 metri și vreo 60 și ceva de kilograme, adică un om în toată firea. Cel de pe trotinetă avea cel mult greutatea ei, dar a fost un impact atât de virulent, încât efectiv a aruncat-o pe Ana la vreo 3 metri mai încolo. Am sărit de pe bicicletă să văd ce i s-a întâmplat, când am văzut-o lungită pe trotuar”.

Femeia a continuat: „A fost destul de mare șocul, pentru că ea vreo 15 minute a avut și pierdere de memorie, nu știa, de cinci ori întreba același lucru – în ce zi suntem, respectiv – ea fiind studentă – întreba dacă a terminat sesiunea. Ea, de fapt, după alergarea asta, trebuia să intre la ultimul examen din sesiune, care se desfășura vineri. Intrase în buclă, cumva”.

- Advertisement -

Un echipaj SMURD a venit la circa 10 minute după apelul făcut de mamă la 112, iar tânăra a fost dusă la Spitalul „Bagdasar Arseni”, unde a stat de dimineață și până la 7 seara.

„Acum este în refacere, e OK, îi schimbăm noi pansamentul în fiecare zi. I s-a dat un antibiotic pentru 7 zile, algocalmin contra durerii și un antiinflamator”, a precizat mama tinerei lovite.

„Ar trebui să se reglementeze treaba asta. Acum suntem lăsați să ne reglăm noi între noi”

Corina Alexandrescu a mai povestit că, la un moment dat, autorul accidentului a dispărut chiar în timp ce polițiștii investigau incidentul. Pur și simplu a plecat mai departe. „S-a închinat polițistul și a plecat și l-a adus. După ce l-a adus, i-a pus etilotestul, i-a luat datele și așa mai departe”.

- Advertisement -

Femeia mai spune că după ce a postat pe Facebook o relatare despre accident, a avut parte de tot felul de reacții și s-au polarizat taberele, apărând una pro-trotinete și una împotriva celor care folosesc trotinetele.

Corina Alexandrescu face apel la o reglementare legislativă mai clară. „Nu asta e ideea și mă deranjează că suntem lăsați să ne reglăm noi între noi. Ar trebui să se intervină, să se reglementeze treaba asta, tocmai ca să ne fie ușor și unora, și altora, să știm clar”.

Mama Anei mai spune că, la un moment dat, cineva i-a spus pe Facebook că trotineta trebuia luată la expertiză, dar trotineta nu are număr de înmatriculare și nu poate fi identificată. În plus, femeia are suspiciuni că trotineta care a fost implicată în accidentul fiicei sale era modificată și nu avea un limitator de viteză.

Intenția de a interzice circulației trotinetelor electrice pe trotuar a apărut la un moment dat, în 2020, într-un proiect de ordonanță de urgență a Guvernului.

În ultimii trei ani au fost circa 200 de accidente în care au fost implicați cetățeni care foloseau acest mijloc de transport.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Euro-coruptul Adrian Severin cere expulzarea ambasadorului interimar al SUA la București! Rușii de la Sputnik îi livrează „muniție”

* După Cozmin Gușă, încă un politician militează pe față pentru ieșirea României din UE! A fost parlamentar, e săgeată a propagandei ruse

Provocare AUR cu iz rusesc în Transnistria. Zeci de persoane cu tricouri „Votează AUR, alege România!” au încercat să treacă Nistrul, fiind oprite de separatiști

O toxină AUR: Ovidiu Hurduzeu. Își făcea vacanțele la Moscova, acum face propagandă pro-Rusia, anti-Occident, anti-vaccinare

O uriașă escrocherie: „uniunea ziariștilor” cu pensii speciale. Gen. Pavel Abraham, col. Dogaru, baronul Morega, pușcăriașul Roșca Stănescu, caraghiosul Brătianu-„Cartof” iau 50% în plus la pensie. Schema a fost pusă la cale de Doru Dinu Glăvan de la Radioul public

* Jaf marca Firea: un teren din Parcul Verdi, răscumpărat de Primărie cu 1.080 euro/mp, a fost concesionat unor „băieți deștepți”, la preț derizoriu, pe 25 de ani!

* Tragedie epică pentru directorul Ivănescu din Ministerul Tineretului: într-o singură zi, soția i-a murit, iar băiatul s-a spânzurat. Soacra i-a fost răpusă de Covid acum două luni

* Monstrul din Onești: „Îi promit că tot îl găuresc. Dau drumul la 2-3 grenăzi lângă el. Îi arăt eu cum se moare în moarte crâncenă. Pe comandantul ăsta îl omor, şi pe copiii lui, şi pe nevastă-sa”

* VIDEO. O idioată a provocat un carambol îngrozitor în Turul Franței. Zeci de cicliști au căzut, patru au abandonat din cauza rănilor grave

* EURO 2020. Primele calificate în „sferturi”: Danemarca și Italia. Danezii s-au distrat cu galezii, italienii au trecut prin mari emoții în meciul cu Austria

1 COMENTARIU

  1. ȘTIM că multă lume o să ne sară-n cap (inclusiv mulți… PRIETENI!), daaa’…, crăpăm, pur și simplu, dacă n-o spunem: NU VĂ SUPĂRAȚI, însăăă… la noi în cartier, în mahalaua constănțeană de pe malul-mării „Trei-Papuci” – „Tăbăcărie” – Piața Chiliei/”Spaniei”, băiețeii care împlineau 9-10 ani și încă „se dădeau” pe/cu trotinetăăă… erau ținta bășcăliei-generale și, implicit (că viața/copilăria era cam… dură – !!! –, din acest punct de vedere, relațional-social, într-o mahala!!!!!!) aaa… șuturilor-în-fund și a pumnilor-în-cap!!!!!!!!!!!!!!!

    E-adevărat…, NU existau trotinete… electrice (!), pe vremea aia, dar… aerul de ușooorrrr… (scuze:) HANDICĂPĂȚEL (!!!!!!!!!!!!!!!) parcă se păstrează și laaaa… funcționarii-de-bancă (de exemplu) care se duc spre birou, la-costum-și-cravată, călare pe… jucării (fie ele și pe baterii), daaaaaaaaaaaaaaaa?!!!

    Zău așaaa…, cum să nu-ți vină să-le-spui-în-față ceea ce li se zicea pe vremea copilăriei noastre: BĂĂĂ…, EȘTI MĂGAR-MAREEE/DITAMAI-MĂGARUUU”… ȘIII… UMBLI CU TROTINETA???!!!!!!!!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -