vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăSportEURO 2020. Primele calificate în "sferturi": Danemarca și Italia. Danezii s-au distrat...

EURO 2020. Primele calificate în „sferturi”: Danemarca și Italia. Danezii s-au distrat cu galezii, italienii au trecut prin mari emoții în meciul cu Austria

-

Campionatul European de fotbal a intrat în faza „optimilor”. Primele două echipe calificate în „sferturi”: Danemarca și Italia. Astăzi, luni, se joacă Olanda – Cehia și Belgia – Portugalia.

Euro 2020 (reportat în 2021 din cauza pandemiei de Covid-19) demonstrează că startul într-un turneu final e una, iar continuarea e alta. Italia a pornit entuziasmant, cu trei victorii la zero în grupă, dar s-a chinuit în „optimi”. În schimb, Danemarca a început cu două înfrângeri și s-a dezlănțuit în „optimi”.

Danemarca – Țara Galilor 4-0: Colegii lui Eriksen s-au dezlănțuit

La Amsterdam, danezii au spulberat echipa condusă din teren de Gareth Bale. Trupa lui Kasper Hjulmand (49 de ani) a depășit complet căderea pe care a avut-o după cumpăna „decarului” său, Christian Eriksen.

Până în acel minut 42 al meciului cu Finlanda, danezii au jucat entuziasmant, atacând continuu, chiar dacă scorul era 0-0. După prăbușirea lui Eriksen (din fericire, fără urmări tragice), ei au fost de nerecunoscut. Au pierdut meciul cu Finlanda (0-1), în care au ratat și un penalty, l-au pierdut și pe cel mult mai dificil cu Belgia (1-2), dar și-au revenit la timp, pe măsură ce și veștile despre Eriksen erau tot mai bune.

- Advertisement -

Danezii au salvat calificarea printr-un 4-1 cu Rusia, iar norma de 4 goluri s-a menținut și contra Țării Galilor, în „optimi”.

Golurile de duminică au fost marcate de Dolberg (27, 48), Maehle (88) și Braithwaite (90+6).

Galezul Wilson a fost eliminat în minutul 90.

- Advertisement -

În „sferturi”, Danemarca va înfrunta la Baku, în Azerbaidjan, învingătoarea dintre Olanda și Cehia.

Italia – Austria 2-1: A fost nevoie de prelungiri

A venit prima cumpănă și pentru Italia. Vecina Austria i-a creat mari probleme, ba chiar era să-i dea și lovitura de grație. În minutul 65, la 0-0, un gol al austriacului Arnautovici a fost anulat pentru ofsaid, după consultarea sistemului de video-arbitraj (VAR).

0-0 a rămas și la finalul celor 90 de minute. În prelungiri, însă, italienii au lovit decisiv. Revenirea austriecilor a fost insuficientă pentru a trimite meciul la penalty-urile de departajare.

Golurile au fost înscrise de Chiesa (95) și Pessina (105), respectiv Kalajdzici (114).

Niciunul dintre cei trei marcatori nu a fost titular. Toți trei au intrat pe parcurs: Pessina în minutul 67, Chiesa în 84, iar Kalajdzici în prelungiri, în minutul 97.

În „sferturi”, Italia va juca la München, adversară fiindu-i învingătoarea dintre Belgia și Portugalia.

Optimi de finală

Sâmbătă, 26 iunie

  • Țara Galilor – Danemarca 0-4 (Amsterdam)
  • Italia – Austria 2-1, după prelungiri (Londra)

Duminică, 27 iunie

  • 19.00: Olanda – Cehia (Budapesta)
  • 22.00: Belgia – Portugalia (Sevilla)

Luni, 28 iunie

  • 19.00: Croația – Spania (Copenhaga)
  • 22.00: Franța – Elveția (București)

Marți, 29 iunie

  • 19.00: Anglia – Germania (Londra)
  • 22.00: Suedia – Ucraina (Glasgow)

Sferturi de finală

Vineri, 2 iulie

  • 19.00: Franța/Elveția – Croația/Spania (Sankt Petersburg / Sfert 1)
  • 22.00: Belgia/Portugalia – Italia (München / Sfert 2)

Sâmbătă, 3 iulie

  • 19.00: Olanda/Cehia – Danemarca (Baku / Sfert 3)
  • 22.00: Suedia/Ucraina – Anglia/Germania (Roma / Sfert 4)

Semifinale

Marți, 6 iulie

  • 22.00: Câştigătoare Sfert 2 – Câştigătoare Sfert 1 (Londra)

Miercuri, 7 iulie

  • 22.00: Câştigătoare Sfert 4 – Câştigătoare Sfert 3 (Londra)

Finala

Duminică, 11 iulie

  • 22.00: Câştigătoarele din semifinale (Londra)

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Thriller la Euro 2020: Germania – Ungaria 2-2! Nemții au fost la 6 minute de eliminare, deși au jucat toate meciurile la München!

„Fenomenul Ungaria” la Euro 2020. Maghiarii au condus Franța cu 1-0, Germania cu 1-0 și 2-1, aveau 0-0 cu Portugalia în minutul 84. Neînvinși de ultimele două campioane mondiale!

Benzema și Mbappé vin la București! Franța – Elveția, ultimul meci pe „Arena Națională” la Euro 2020. Programul complet al „optimilor”

Naționala de fotbal a României, cele mai proaste rezultate din ultimii 60 de ani! Mirel Rădoi continuă să-și roadă unghiile…

România, în grupă cu Coreea de Sud, Honduras și Noua Zeelandă la Olimpiada de la Tokyo. Obiectivul lui Rădoi: o medalie

Formula în care noul Farul Constanța țintește sus: Hagi 89%, Marica 10%, Iașko 1%. Va avea stadion modern, de 18.000 de locuri

Dacă vrei Liga Campionilor, ia-ți antrenor german! Formidabila ștafetă Klopp – Flick – Tuchel. Chelsea e noua regină a Europei

Revoluție în fotbal! Conform noii reguli adoptate de UEFA, vom avea mai multe meciuri cu prelungiri și penalty-uri

Țeapă colosală luată de Olăroiu în China comunistă! „Am trăit o mare minciună”. I-au furat 10 milioane de dolari, deși i-a făcut campioni

La 36 de ani, Horia Tecău câștigă al 38-lea turneu de tenis, la dublu masculin, din 61 de finale jucate! Are 3 titluri de Grand Slam, Turneul Campionilor și o finală olimpică

2 COMENTARII

  1. Păcat de austrieci, au jucat bine și spectaculos, nu s-au „închis” în fața italienilor…
    Dacă Arnautovici se lansa spre minge cu ooo… miime-de-secundă (!!!) mai târziu și, implicit, se valida golul Austriei…, chiar… NU știm care era soarta calificării!!!!!!
    Categoric: Austria poate fi considerată a fi (fost) una dintre… REVELAȚIILE acestui turneu-final de Campionat European (practic, a făcut un singur meci oarecum nereușit…, în acel 0-2 cu Olanda, din grupă!)!!!

    În primul meci al „optimilor-de-finală”, Danemarca a repetat jocul ÎNCÂNTĂTOR, OFENSIV-și-EFICIENT, cu Rusia: abia așteptăm să o vedem dacă e în stare să „mențină-strocul” de-acum și cu echipele puternice (cu Belgia, în grupă, a pierdut cu 1-2, dar… încă era în „șocul-Ericssen”!).

    În această seară, de la 22.00 (ora României), vom avea abia a… patra (!) confruntare întreee… „ĂIA-MARI” – Sic! – (după cele trei din „Grupa-Morții”-F: Franța-Germania 1-0, Germania-Portugalia 4-2 și Portugalia-Franța 2-2): Portugalia-Belgia (greu pentru noi…, pentru că ținem cu amândouă!), învingătoarea urmând să întâlnească Italia în „sferturi”, la München.

    „Balul-duminical” va fi deschis (19.00, ora Bucureștiului) de Olanda-Cehia, „batavii” (cu care… de asemenea „ținem”, în mod tradițional!) pornind, evident, ca favoriți (dar cu cehii… NU se știe niciodată!).
    Pe învingători îi așteaptă, în etapa următoare, danezii, la Baku.

  2. Multumim mult pentru modul sintetic si obiectiv in care faceti aceste relatari de la Euro 2021. Multi suntem obositi si nu mai urmarim seara tarziu si a doua zi gasim notatiile dumneavoastra prietenesti :)…Sunteti niste draguti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -