Valentin Șerban (31 de ani) a câștigat marele premiu al secțiunii de vioară la Concursul Internațional „George Enescu”, după o finală care a ridicat publicul în picioare și în care a interpretat Concertul în re minor pentru vioară și orchestră op. 47 de Sibelius, miercuri, 19 mai 2021, la Ateneul Român.
Violonistul român Valentin Șerban a câștigat Premiul I al Secțiunii de Vioară la sfârșitul unei finale în care a interpretat Concertul în re minor pentru vioară și orchestră op. 47 de Sibelius, acompaniat de Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, sub bagheta cunoscutului dirijor Wilson Hermanto.
Pe locul 2 s-a situat Jae Won Wee din Coreea de Sud, iar pe 3 – Tassilo Probst din Germania.
În vârstă de 31 de ani, Valentin Șerban a obținut diploma de licență la Universitatea Transilvania din Brașov și a urmat cursuri de master la Universitatea de Muzică și Artele Spectacolului din Graz (Austria), sub îndrumarea Silviei Marcovici.
A concertat în România, Franța, Germania, Austria și Italia. Este membru al Orchestrei „Les Dissonances” din Paris din 2018 și concert-maestru invitat al Orchestrei Române de Tineret.
Ioana Turcu, fostă colegă cu Valentin Șerban, scrie pe Facebook un text în care dezvăluie cum autoritățile române și-au bătut joc de violonist, cum l-au pus la punct pentru că-și luase prea mult elan în carieră la o vârstă fragedă.
Dezvăluirile Ioanei Turcu despre Valentin Șerban
”A deranjat încă de la prima repetiție. Nu e frumos să te prezinți cântând toate notele perfect! Trebuie să «mai tai din ele» (vorba lui Franz Iosef în «Amadeus») și, culmea ironiei, se repeta chiar «Răpirea din Serai»!
Așa cum noi i-am intuit geniul imediat, l-au mirosit și hienele din OCC (Opera Comică pentru Copii), unde fantoma lui Verdeț și-a găsit culcuș veșnic. L-au mutat din postul de concertmaestru la ultimul pupitru, mai târziu l-au trimis la vioara a doua (să învețe de la «maeștri», nu vii tu, un tânăr super-pregătit, să cânți perfect într-o orchestră bugetară din România!).
L-au sancționat disciplinar cu tăiere din salariu, acoperiți evident de multe hârtii, pentru care motiv credeți? Nu a distrus instituția, nu a lipsit de la repetiții sau spectacole, nu a venit turmentat sau a deranjat ordinea publică! Nu, l-au sancționat pentru că și-a permis să vină într-o sală liberă să studieze cu un cvartet! L-au umilit, șicanat și batjocorit până într-o zi când nu a mai suportat și a plecat de bunăvoie.
Oare cum se simt astăzi acești minunați bugetari aflând că ieri Valentin Șerban a câștigat concursul «Enescu»? Eu aș da orice să-i văd cum își mănâncă unghiile, m-aș duce cu toate sancțiunile lor și le-aș lipi pe ușa marii instituții! Asta face statul român, prin funcționarii săi mărunți, înguști la minte și roși de invidie bolnăvicioasă, cu valorile care se ridică prin talent și muncă: le îngroapă în hârtii și sancțiuni disciplinare pentru că îndrăznesc să-și facă treaba prea bine!
Dar dormiți liniștiți, Viorica face strategii la BNR și impostorii, pseudo-intelectualii și șefuleții din OCC sunt tot acolo, plătiți bine din banii noștri!
Peste toată mocirla, în pofida tuturor piedicilor, în molozul cultural și în mizeria din lumea «cultă» a muzicii, Valentin este un învingător, un talent impresionant care a cântat divin și a câștigat unul dintre cele mai mari concursuri internaționale!”
„Valentin nu vrea publicitate pe această temă”
Redacția a luat legătura cu Ioana Turcu, pentru a obține detalii despre situația lui Valentin Șerban, dar violonistul nu vrea să se facă vâlvă pe seama cazului său. ”El nu dorește publicitate pe această temă și aș vrea să-i respectăm dorința. Eu am postat despre aceste nedreptăți – care se întâmplă frecvent în lumea noastră – pentru că am fost martoră și îmi asum”.
Și ne mai mirăm-IPOCRIT (!) că… NE PLEACĂ VALORILE, MAI ALES CELE TINERE!
Într-o țară în care o TÂMPITĂ-ABSOLUTĂ ca Vasilica ajunge prim-ministru și, apoi, consilierul guvernatorului Băncii-Naționale…, CE VIITOR SĂ MAI AIBĂ UNUL PRECUM CEL DESPRE CARE SE VORBEȘTE ÎN ARTICOL???!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Felicitari dle Valentin Serban, se pare ca in unele cazuri talentul castiga in cele din urma!
Iar noi am vrea afara cu toti parazitii care fura posturile oamenilor talentati si pregatiti exemplar!!!!!!
Deja mi-e greata de toti sinecuristii gen veorica and co pentru ca nici macar bunul simt sa nu se infiga in halci grase si nemeritate nu-lau!!!!!! Aud ca si carmen dan si-a gasit o sinecura unde traieste facand… nimic!!! Pilos sa fii, ca noroc ai, ca sa schimb putin proverbul cu „prost sa fii noroc sa ai”. Si ca astea de mai sus mai sunt o gramada, misuna peste tot, parazitand posturi pentru care nu sunt calificati.
Romanie trezeste-te!!!!!!
[…] Turcu, fostă colegă cu Valentin Șerban, scrie pe Facebook un text, în care dezvăluie cum autoritățile române și-au bătut joc de violonist, […]
Unii ziaristi functioneaza ciudat.
Cum poti sa scrii in titlu „trista poveste” cand violonistul e un INVINGATO; acum cateva zile a castigat un mare premiu.
Un invingator capabil sa se ridice peste mizeriile omenesti. Sa se ridice si sa persevereze. Sa-si dea masura talentului dar in special masura CARACTERULUI.
Serios, chiar va invata cineva sa va autosabotati si sa-i sabotati pe cei ce va citesc implantand ganduri negre si descurajare?
Pai violonistul despre care vorbiti a castigat un premiu prestigios depasind o criza provocata de oameni marunti.
Unde vedeti voi tristetea? Ca eu nu o gasesc.
Felicitari tanarului violinist, un roman demn si un bun exemplu atat pentru tineri cat mai ales pentru batrani.
Și ne mirăm și ne mirăm de 30 de ani de ce pleacă românii care mai au ceva în cap, adică vârfurile și restul din majoritatea omeni muncitori și care n-au mai răbdat discriminarea din România cu cei ce gândesc și cum vedeți încă se mai continuă acest fenomen, să o pui pe veorica la BCR consultant când nu știe pe ce lume trăiește și cât timp a fost premier marionetă n-a stat nimeni de vorbă cu ea, nu cunoaște o limbă străină, și alții care sumt capabili trebuie să stea deoparte, până când nu se resetează această țară nimeni cu capul pe umeri nu va rămâne !!!